Sighet: Pelerinaj la căpătâiul episcopului Durcovici

Peste 400 de credincioşi din Dieceza de Iaşi, în frunte cu PS Petru Gherghel şi PS Aurel Percă, au participat la pelerinajul de la Sighet din ziua de 10 mai 2008, coordonat de pr. Iulian Kropp, responsabil cu Oficiul pentru Pelerinaje, cu scopul de a se ruga pentru beatificarea episcopului martir Anton Durcovici. Cu această ocazie a fost adusă şi ţărână de la Sighet, care va fi aşezată în catedrala veche din Iaşi în ziua comemorării naşterii sale, 17 mai.

Credincioşi din zona Iaşi, Roman, Bacău, Piatra Neamţ, Suceava şi Vrancea au pornit spre Sighetu Marmaţiei încă de vineri, 9 mai, cu autocare, microbuze şi maşini personale pentru a lua parte la pelerinajul de la Sighet, organizat în memoria păstorului martir Anton Durcovici.

Memoria victimelor de la Sighet a fost fixată la nivel naţional pentru ziua de 10 mai, de aceea, în această zi, oameni de diferite confesiuni aleg să fie prezenţi la Sighet pentru a păstra vie memoria înaintaşilor lor.

Sâmbătă dimineaţă, 10 mai, credincioşi romano-catolici şi greco-catolici, în frunte cu păstorii lor s-au adunat la Memorialul victimelor comunismului şi al rezistenţei, închisoarea de la Sighet, unde au primit martiriul nenumărate elite ale Bisericii şi ale societăţii civile în perioada comunismului.

Pelerinii trec cuminţi şi tăcuţi prin locul durerii şi al sacrificiului, unde pe pereţi, de o parte şi de alta, se găsesc chipurile unora care au zăbovit pe acolo. Trec prin aceleaşi locuri, grele de amintiri, aceleaşi holuri stranii, aceleaşi celule strâmte şi respingătoare, care stau mute de durere-n calea lor. Şi în ochii lor se adapă tristeţea. În fiecare celulă o altă poveste, în fiecare om acelaşi gând: durere. Sunt purtaţi departe, departe şi lacrimile curg. O mână de oameni se îngrămădeşte în celula morţii sau celula neagră, unde a murit şi păstorul nostru Anton Durcovici. O cameră îngustă, fără ferestre, fără lumină şi urme de speranţă. În mijloc un lanţ greu te invită în trecut. O bătrână îl dezvăluie cu o lumânare, apoi îl acoperă cu un mănunchi de flori şi cu vocea gâtuită fredonează un cântec de pomenire şi apoi se roagă Rozariul. Ceilalţi o însoţesc în gestul ei. Alte şi alte celule pustii poartă urma atâtor vise pierdute cândva, dar împlinite acum în creştinii de azi.

În acest timp, urmaşul episcopului martir Durcovici la cârma Diecezei de Iaşi, PS Petru Gherghel, însoţit de PS Aurel Percă şi câţiva preoţi, în urne speciale, ia ţărână din cimitirul orăşenesc şi din curtea închisorii din Sighet, pentru a o duce acasă, la Iaşi.

Pentru tot ce a fost odată, chin, durere şi deznădejde, vin acum de departe creştini care vor să cinstească memoria celor care, în greul anilor de viscole şi moarte, au păstrat vie credinţa lui Cristos, sângele lor devenind sămânţa creştinilor de astăzi.

În cântec, la ora 9.30, aproximativ 2.000 de pelerini: episcopi, preoţi, diaconi, persoane consacrate, seminarişti şi credincioşi pornesc în procesiune spre cimitirul săracilor, acolo unde urmează să fie celebrată sfânta Liturghie în memoria mărturisitorilor credinţei. Pe cale se alătură şi alţi pelerini, formând o coloană de câteva sute de metri. Cu inima şi cu fruntea înălţate la cer, pelerinii îşi croiesc calea prin neliniştea ce bântuie încă străzile Sighetului, arătând tuturor preţuirea ce o au pentru înaintaşii lor. Credincioşii din Dieceza de Iaşi flutură pancarta pe care scrie: "Să ne rugăm pentru beatificarea episcopului martir Anton Durcovici". Ce mult aşteaptă acest ceas! Printre ei se află şi dintre aceia care l-au cunoscut pe acest apostol al lui Cristos şi dintre aceia care au fost miruiţi de el. Ei poartă un singur mesaj: "Părinte sfânt, să nu crezi că te-am uitat!".

Ajunşi la cimitirul săracilor (cimitirul este împrejmuit cu un gard viu în formă de harta României, care ilustrează faptul că în acest loc se odihnesc martiri de pe întreg teritoriul ţării), durerea, ce o dată a fost ospăţul sălbatic al necredincioşilor comunişti, se preschimbă în sărbătoare.

Începe sfânta Liturghie, celebrată de ÎPS Lucian Mureşan, arhiepiscop de Alba-Iulia şi Făgăraş şi arhiepiscop major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, împreună cu PS Petru Gherghel, episcop de Iaşi, PS Florentin Crihălmeanu, episcop de Cluj-Gherla, PS Virgil Bercea, episcop de Oradea, PS Ioan Şişeştean, episcop de Maramureş, PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi, şi PS Vasile Bizău, episcop al Curiei Arhiepiscopale Majore, cu sediul la Blaj. În jurul altarului se adună preoţi, persoane consacrate, seminarişti şi peste 2.000 de credincioşi, care înalţă lui Dumnezeu, într-un singur glas, rugăciunea lor de cerere şi mulţumire. Nici ploaia nu a întârziat să vină. Din mulţimea de umbrele ce acoperă capetele pelerinilor, izbucneşte un semn. Este un semn ce s-a înălţat în Vinerea Mare pe Golgota. Peste toate se-nalţă o cruce. În cetatea cu morminte ce a îngropat atâţia dintre ai noştri, acum domneşte semnul biruinţei, crucea lui Cristos.

Se scurg alene stropii mari de ploaie.

ÎPS Mureşan, în cuvântul de învăţătură, vorbind de martirii ce sălăşluiesc în pământul Sighetului, insistă să nu se mai întâlnească această atrocitate în ţara noastră. "Isus nu a făcut nici un rău, totuşi s-a jertfit din iubire pentru toţi oamenii ca toţii oamenii să aibă parte de veşnicie. Nici cei care îşi dorm somnul de păcii în cimitirul săracilor, în aşteptarea învierii pe care au mărturisit-o, nu au făcut alt rău decât acela că s-au opus unei orânduiri, unei ideologii, unui sistem nedrept, criminal şi fără de Dumnezeu. S-au opus oricărei târguieli pe seama credinţei şi a convingerilor lor. Pentru aceasta au suferit închisoare, batjocură, chinuri de nedescris. Dar toate au condus la trecerea lor din lumea aceasta prin îmbrăţişarea celui ce a învins moartea. Au suferit pentru că l-au iubit pe Dumnezeu, i-au iubit pe oameni. Iubirea este mai tare decât moartea. Cei pe care îi comemorăm astăzi au fost oameni capabili să înţeleagă crucea, dând expresie forţei iubirii. Ei nu au explicat iubirea prin cuvinte, ci prin cruce, prin suferinţă. Ei vorbesc tainic în inimile noastre, în conştiinţele noastre. Ne-am adunat aici cu dragoste şi recunoştinţă pentru a ne ruga împreună şi pentru a duce cu noi exemplul mărturiei pentru credinţă a episcopilor catolici care odihnesc la Sighet".

PS Petru Gherghel aduce încă o mărturie de credinţă despre cei care ne-au precedat spunând: "Când mergem la Ierusalim, îngenunchem pe Calvar, pe care a urcat Isus cu crucea sa, şi sărutăm piatra de unde a ieşit biruitor din mormânt. Când mergem la Roma, mergem să ne plecăm genunchiul, acolo unde apostolii noştri şi-au dat viaţa ca noi să avem credinţă. Când ne întoarcem în România, multe cruci s-au ridicat în istorie aici, aici la Sighet, în Ţara de sus, sus acolo unde este capul României. Aici s-a înălţat calvarul, aici au urcat episcopii noştri, părinţii noştri, demnitarii noştri ca să îşi dea viaţa pentru convingerile lor, pentru credinţă. Când mergem la Ierusalim sau la Roma, mergem cu adevărată emoţie şi ne plecăm genunchiul. Când venim aici, aici pe acest loc înalt al României, aici în Ţara de sus, ne plecăm genunchiul şi-i venerăm pe cei care, aici, şi-au dat viaţa pentru ca, de aici, să coboare jos, spre întreaga Românie, harurile credinţei, ale iubirii, ale mărturiei. Preafericirea voastră, preavrednici preoţi ai Bisericii Greco-Catolice, primiţi-ne şi pe noi, aici la Sighet, pentru a ne pleca genunchiul, pentru că, aici, păstorul nostru s-a asociat la jertfa celorlalţi episcopi pe acest calvar, pentru ca noi să avem credinţă şi iubire. Vă mulţumim că ne-aţi invitat şi ne acceptaţi alături să-l preamărim pe Dumnezeu şi să-i cinstim pe înaintaşii noştri. Luăm şi noi pământ de aici, pământ stropit cu sângele martirilor noştri, şi îl ducem acasă. Să rămânem în această comuniune a sfinţilor, pentru ca astfel să putem da mărturie despre Cristos, mort şi înviat, spre mântuirea noastră. Amin!".

După PS Petru, ia cuvântul şi episcopul locului, PS Ioan Şişeştean, reamintindu-le celor prezenţi că martirii din Sighet sunt martorii învierii lui Cristos din timpul acela, iar cei care se află acum în pelerinaj la Sighet sunt martorii învierii lui Cristos, după pilda înaintaşilor lor.

Pomenirea păstorilor martiri de la sfârşitul celebrării îi uneşte pe toţi cei prezenţi într-un singur cânt. Sunt amintiţi toţi episcopii martiri, printre care şi păstorul nostru Anton Durcovici. La auzul numelui episcopului nostru martir, din mijlocul mulţimii de pelerini se înalţă din nou pancarta pe care este scrisă dorinţa credincioşilor din Moldova: "Să ne rugăm pentru părintele nostru Durcovici".

După Liturghie, PS Petru, însoţit de pelerinii din Iaşi, rosteşte o rugăciune specială pentru episcopul Durcovici, apoi ia şi de aici ţărână într-o urnă pentru a o duce acasă, unde va fi depusă în catedrala veche din Iaşi, la 17 mai, în prezenţa tuturor episcopilor din ţară şi a multora dintre credincioşii din Dieceza de Iaşi.

"Cum să plecăm acasă când e aşa de bine aici?", a şoptit cineva. Este ceva de nedescris, parcă episcopul martir le vorbeşte celor ce au venit la Sighet pentru el, spunându-le: "Niciodată, chiar niciodată nu v-am simţit atât de aproape, e sărbătoare de mă purtaţi acasă la ai mei". Într-adevăr, la Sighet se află drojdia credinţei noastre.

Credinţa martirilor de diferite confesiuni a format la Sighet un curcubeu al iubirii care te lasă mut. Rămâi mut, dar nu poţi tăcea când vezi o aşa mărturie de credinţă.

Redăm în continuare câteva impresii ale unora dintre participanţi:

• "Am venit la Sighet cu inima plină de bucurie şi cu mare nerăbdare pentru a doua oară, dar cu aceleaşi emoţii şi sentimente ca pentru prima oară. Acum mă întorc acasă plină de credinţă şi mă rog lui Dumnezeu să-mi dea harul de a-l mărturisi şi altor persoane" (Culina).

  "Am venit la Sighet cu profundă bucurie şi emoţie. Mă întorc cu sufletul plin de durere la suferinţa pe care am văzut-o la Memorialul victimelor comunismului şi totuşi şi cu o mare bucurie sufletească pe care am trăit-o la sfânta Liturghie când am auzit numele episcopului nostru martir" (Maria).

• "Venirea la Sighet pentru mine a fost un dar de la bunul Dumnezeu. Eram curioasă să văd ce se petrece acolo la Sighet, voiam să trec pragul închisorii ororii şi să văd locul unde episcopul Anton Durcovici a îndurat chinurile închisorii punând credinţa la loc de cinste. Şi am venit să mă rog, să fiu mai aproape de Dumnezeu. E prima oară când vin la Sighet, dar miracolele la care am asistat în această zi m-au molipsit să nu mai lipsesc niciodată de la acest pelerinaj. Sunt copleşită! Iar în celula episcopului Anton Durcovici am plâns şi m-am rugat pentru beatificarea sa. Mă simt onorată că bunul Dumnezeu ne-a primit azi printre pelerini. Plec acasă cu o inimă mare, am avut o experienţă deosebită. Azi am promis să fiu mai bună" (Maricica).

• "Urmăream cu «sufletul la gură» la TV «Memorialul durerii» de Lucia Hossu-Longin, în care vedeam aspecte şi mărturii scurte din iadul comunist şi atunci la invitaţia de pelerinaj ne-am hotărât să păşim pe acest pământ sfinţit cu sângele martirilor noştri. Pentru început, am crezut că trebuie să cunoaştem istoria şi adevărul istoric al anilor de comunism feroce. Plecând însă cu autocarul, prin programul de rugăciuni, meditaţii, poezii şi cântece am văzut că acest pelerinaj este altceva decât cunoaştere, şi anume întărire în credinţă. Păşind în Memorialul Sighet am rămas muţi şi fără cuvinte în faţa mărturiei de credinţă a clerului, în special a episcopului Anton Durcovici şi a elitei româneşti. Procesiunea de la Memorial până la cimitirul săracilor, un act de credinţă intensă, a spulberat din sufletul nostru gândurile umane şi au făcut loc grăuntelui de muştar al credinţei că «prin sângele martirilor înfloreşte credinţa»" (Fam. Bulai).

• "Am fost la PS Anton Durcovici şi ne-a primit cu uşa deschisă. Am îngenuncheat şi ne-am rugat împreună cu el, împreună cu urmele de pe cele două sinistre lanţuri fixate în podea de o verigă imensă. Lumina unei lumânări umple camera morţii de lumina învierii. Cu toţii îl simţim pe Preasfinţitul prezent, e viu în mijlocul nostru, e alături de Cristos, pe care l-a iubit atât de mult, încât a preferat să accepte zborul spre cer din aceste două cătuşe înlănţuite. Întotdeauna comuniunea creează rugăciune, creează emoţie, creează bucuria întâlnirii cu cei dragi. Drumul spre Sighet e un drum de speranţă, e mărturie de credinţă, e drumul iubirii. Ne întoarcem de la Sighet plini de amintirile trecutului, plini de sfinţenia lui, plini de încredere. Jertfa înaintaşilor noştri nu a fost, nu este şi nu va fi niciodată în zadar" (Emil).

Marcelin Blaj

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 10 mai: Sighet: Pelerinaj la căpătâiul episcopului Durcovici

lecturi: 63.