Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 
Roma: Seminarul "Comunicarea Bisericii în cultura controversei"

Se desfășoară între 28 și 30 aprilie la Universitatea Pontificală Sfânta Cruce din Roma a VI-a ediție a Seminarului profesional asupra birourilor de presă ale Bisericii pe tema: "Comunicarea Bisericii în cultura controversei". Participă responsabili ai birourilor de presă bisericești și profesioniști ai comunicării împreună cu un grup de episcopi din circa 70 de țări, inclusiv România, care este reprezentată de preoții Francisc Doboș și Francisc Ungureanu, precum și Cristina Grigore din Arhidieceza de București.

Ideea organizării seminarului pornește de la cuvintele lui Benedict al XVI-lea către un grup de ziariști în ajunul călătoriei sale apostolice în Germania din septembrie 2006. Creștinismul, catolicismul nu este un cumul de interdicții, de îngrădiri, ci o opțiune pozitivă. S-a spus atât de mult despre ceea ce nu este permis încât acum trebuie să spunem, dar noi avem o idee pozitivă de propus în lumina acestor cuvinte ale papei și birourile de comunicare trebuie să se îndrepte asupra modului de a înfrunta controverse resuscitate de dezbaterile actuale referitoare la teme precum cea a familiei, respectării libertății religioase, tutelării persoanei umane și a vieții pentru a oferi o comunicare nu doar de reacție, dar de propunere a conținuturilor principale ale mesajului creștin.

Iată câteva dintre temele dezbătute în prima zi a lucrărilor: "Birourile de comunicare ale Bisericii și chestiunea controverselor"; "Catolicismul în sfera publică"; "Tendințe culturale".

Raporturile dintre episcopi și directorii diecezani ai comunicării, dar și așteptările reciproce au fost examinate în cadrul unei mese rotunde.

Programul prevede și prezentarea unor experiențe concrete de comunicare: cazurile de tratative de pace și lupta împotriva SIDA în care a fost implicată Comunitatea "Sfântul Egidiu", de asemenea campania de radio și televiziune a Bisericii din SUA, intitulată: "Ce ai făcut azi pentru căsătoria ta?", asupra importanței gesturilor mici în viața conjugală de fiecare zi și valoarea vieții matrimoniale de căsătorie pentru Biserică și societate.

Alte spații ale seminarului includ masă rotundă privind experiențele de dialog dintre responsabili ai comunicării bisericești și jurnaliști și o sesiune practică privind pregătirea intervențiilor purtătorilor de cuvânt ai Bisericii în fața camerelor de luat vederi.

În ultima zi a lucrărilor, miercuri, 30 aprilie, după audiența generală a papei, participanții la seminar au posibilitatea să viziteze sala de presă a Sfântului Scaun și să dialogheze cu directorul acesteia, părintele iezuit Frederico Lombarde.

Între relatorii de după-amiază, scriitorul și jurnalistul american John Allen, de la CNN și National Catholic Reporter, se oprește asupra temei: "Alte știri din viața Bisericii", și anume știrile care nu ajung în redacțiile ziarelor pentru simplu fapt că nimeni nu știe să le descopere.

Radio Vatican (28 aprilie 2008)
 


lecturi: 10.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat