Dragi fraţi şi surori,
Dragi persoane consacrate,

Comemorarea liturgică a prezentării lui Cristos la templu era prezentă încă din cele mai vechi timpuri ale Bisericii la Ierusalim şi era celebrată cu mare solemnitate. Vestita pelerină spaniolă Egeria, în istorisirea despre pelerinajul ei între anii 381 şi 383, vorbeşte despre această sărbătoare ca de un eveniment important în viaţa Bisericii din Ierusalim.

Această celebrare care purta numele de Hypapante = întâlnire solemnă, se extinde în tot Orientul, chiar dacă data era diferită, fiind legată de sărbătoarea Crăciunului, care se celebra atunci la 6 ianuarie.

Către jumătatea secolului al VII-lea sărbătoarea a fost introdusă şi în Occident şi era cunoscută ca sărbătoarea Sfântului Simeon. În Sacramentarul Gelasiano, această sărbătoare purta numele de Purificarea Mariei, chiar dacă toate rugăciunile se refereau la prezentarea lui Isus la templu.

La Roma, în această zi, s-a introdus cea mai veche procesiune mariană, iar participanţii purtau în mâini făclii şi lumânări aprinse, ca un semn de reparare a păcatelor ce se săvârşeau de lumea păgână în sărbătoarea paralelă "Amburbalia". Această practică a continuat şi încet, încet, s-a introdus şi s-a impus şi binecuvântarea solemnă a lumânărilor sau făcliilor (sec. X), practică ajunsă până la noi.

Noua aşezare a calendarului, în lumina Conciliului Vatican II, ne cheamă să îndreptăm gândul şi privirea spre Isus, lumina popoarelor, ajutaţi de ceilalţi actori din timpul prezentării la templu: Maria, Iosif, bătrânul Simeon şi prorociţa Ana.

Maria şi Iosif îl prezintă pe Isus la templu, pe cel care vine cu putere, ca să lumineze pe poporul său. Cristos este recunoscut de aceia care cu adevărat au aşteptat sau aşteaptă venirea lui. Fiul lui Dumnezeu, născut înainte de veacuri, este proclamat de către Duhul Sfânt: Slava poporului lui Israel şi lumina tuturor popoarelor.

Fii noii alianţe, adunaţi de Duhul Domnului în templul lui Dumnezeu, cu lumini aprinse în mâini, îl întâmpină pe Cristos, lumina lumii. Ei se iluminează din lumina pe care el o aduce şi o revarsă din ceruri peste cei care îl întâmpină. Luminile pe care le purtăm în mâini, în procesiune spre altar, sunt semnul că noi călătorim împreună cu Cristos spre casa lui Dumnezeu. Putem repeta cu bătrânul Simeon: Ochii mei au văzut mântuirea ta şi credem că într-o zi ne vom afla cu toţii înaintea lui Dumnezeu, aşa precum Cristos, Fiul său, s-a prezentat în templul Tatălui. Cel care i-a oferit bătrânului Simeon bucuria să-l ţină în braţe pe Cristos, Fiul său, ne va oferi şi nouă care ne îndreptăm spre el, pentru a-l întâlni, ne va oferi bucuria vieţii veşnice.

Dacă acest mister al sărbătorii de astăzi îi învăluie şi îi cuprinde pe toţi cei care îl caută pe Cristos şi-i ies în întâmpinare, atunci acest adevăr se îndreaptă într-un mod cu totul special spre cei consacraţi, spre episcopi, spre preoţi şi spre toate persoanele chemate special să slujească la templu.

Acesta a fost motivul pentru care Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea, pe care-l amintim cu mare bucurie şi respect, a ţinut să le împărtăşească persoanelor consacrate gândul de preţuire deosebită şi invitaţia de a trăi în această sărbătoare ziua lor, Ziua Mondială a Persoanelor Consacrate.

În Isus, cel dintâi consacrat şi oferit Tatălui, în Maria, fecioara privilegiată care a intrat în misterul mântuirii şi în viaţa lui Cristos, lumina şi mântuirea lumii, în Iosif, cel feciorelnic şi drept, curajos şi angajat fără rezerve să poarte de grijă de cele mai mari comori, în bătrânul Simeon, dornic de o viaţă să-l întâlnească şi să-l vadă pe Mântuitorul, şi în prorociţa Ana, atâtea persoane îşi găsesc modelul şi îndemnul la aşteptările şi căutările lor.

Sfântul Părinte a apreciat că misterul lui Cristos, "lumina lumii", venit în lume să aducă oamenilor mântuirea, pe care-l întâlnim mereu în templu, reprezintă un imbold, o chemare şi o provocare pentru toţi. El le dă tuturor întâlnire în casa Domnului şi de acolo îi umple de lumină şi de forţă pentru misiunea şi slujirea lor.

Maria, Iosif, bătrânul Simeon şi prorociţa Ana sunt exemple variate şi convingătoare de slujire şi de întâmpinare a Domnului.

Suntem fericiţi să vă invităm, dragi persoane consacrate, dragi fraţi şi surori, să vă bucuraţi în această zi a voastră, şi să vă apropiaţi de Cristos, lumina lumii, care se îndreaptă spre poporul său cu candela iubirii şi a dăruirii în mâini şi să vă lăsaţi cuprinşi de flacăra credinţei şi a speranţei în slujirea pe care el însuşi v-a încredinţat-o.

Meditând la misterul zilei de 2 februarie şi cunoscând marea invitaţie pe care aţi primit-o la angajarea voastră într-o familie sau alta, într-un institut sau altul, în conformitate cu statutele proprii, vă supun atenţiei un exerciţiu propus de o specialistă în viaţa consacrată, sr. Cecilia Signorotto, care vă poate ajuta şi mai mult să vă înţelegeţi vocaţia, să vă analizaţi răspunsul vostru şi să daţi celor din jur un adevărat exemplu de dăruire totală în iubire şi slujire.

Exerciţiul porneşte de la darul cel mai mare pe care-l poate primi un om, o persoană, darul vieţii. Exerciţiul propune în patru etape, patru teme de reflecţii, ce fac referinţă la cele patru elemente fundamentale ale universului: pământul, aerul, apa şi focul. Veţi putea, aşadar, vedea şi admira: 1. viaţa; 2. cuvântul vieţii; 3. viaţa cea nouă, şi, în sfârşit, 4. viaţa consacrată.

1. Pentru prima temă e bine să fie prezentat un vas cu pământ, ţărână, şi să fie proclamate cuvintele din Gen 2,7a: Şi Dumnezeu l-a zidit pe om din ţărâna luată din pământ. (În acest timp ca o aprofundare a gândului poate fi proclamat Psalmul 139).

2. Pentru cea de a doua temă va fi adusă Cartea Sfântă, ce va fi aşezată pe vasul cu pământ, proclamându-se următoarele cuvinte: Şi Domnul a suflat asupra lui suflu de viaţă, iar omul a devenit o fiinţă vie. Această suflare divină este "sărutul gurii sale" (Ct 1,2), care mă face viu (se poate intona un cântec la Duhul Sfânt sau citi pericopa din profetul Isaia 55,1-11).

3. Pentru cea de a treia temă de reflecţie va fi adus un vas cu apă, ce va fi depus lângă vasul cu pământ şi Biblie. În acest timp se vor proclama cuvintele din Mt 3,15-17: După ce a fost botezat Isus a ieşit îndată din apă. Şi iată că s-au deschis cerurile şi l-a văzut pe Duhul lui Dumnezeu, coborând ca un porumbel şi venind deasupra lui. Şi iată un glas din ceruri spunea: "Acesta este Fiul meu cel iubit, în care mi-am găsit toată mulţumirea". (Între cele două texte din Isaia 11,1 şi Gal 5,22-25 se poate intona o strofă-două dintr-un cântec la Duhul Sfânt).

4. Ca ultim moment şi pentru cea de a patra temă - se va aduce un vas cu cărbuni sau o făclie, ori o lumânare ce se va aşeza lângă celelalte simboluri. Textul ce va fi proclamat va fi din Dt 4,24: Luaţi aminte ca nu cumva să uitaţi legământul pe care Domnul Dumnezeul vostru l-a încheiat cu voi... căci Domnul Dumnezeul tău este foc mistuitor, Dumnezeu gelos. (Se vor putea citi câteva scurte texte din Is 6,1-8; Mt 4,18-22; Lc 5,27; In 1,35-39).

Veţi putea exprima concluzia acestui exerciţiu cu o scurtă rugăciune:

"Doamne, tu ai spus: Foc am venit să aduc pe pământ şi cât aş vrea ca el să fie aprins. (Lc 12,49) Recunosc că tu mi-ai atins inima; focul tău a aprins inima mea. Pot să repet acum cu profetul Isaia: Iată-mă, trimite-mă pe mine!"

Totul se va putea încheia cu un cântec de mulţumire ori cu "Magnificat".

Ce frumoasă retrăire a propriei consacrări!

Azi, în ziua de 2 februarie, veţi putea să vă lăsaţi din nou aprinşi de focul iubirii dumnezeieşti, de flacăra vie adusă de Cristos pentru voi, de exemplul preacuratei Fecioare Maria, a dreptului Iosif cel feciorelnic şi al celor doi martori ai întâlnirii cu Isus, care i-au ieşit în întâmpinare: Simeon şi Ana.

Aprinzând acum lumânările şi avându-le în mâini simbol al credinţei şi al angajamentelor noastre de persoane consacrate ne unim cu toţii pentru a reînnoi credinţa noastră spunând: "Cred Doamne, aprinde inima mea de focul prezenţei tale şi rămâi pururi cu noi. Cred într-unul Dumnezeu. Amin".

Petru Gherghel, episcop de Iaşi
 

lecturi: 21.