Sărăcia şi şomajul sunt principalele cauze ale emigrării. Românii au ales să lucreze în Italia, Spania, Irlanda, Franţa, Israel, Canada etc. Bărbaţi şi femei, tineri sau adulţi şi-au părăsit familiile şi ţara pentru a găsi un loc de muncă. Cei mai mulţi sunt tineri: există sate în Moldova unde 50-60% dintre tineri sunt plecaţi. Nu rare sunt cazurile în care bărbaţii au rămas acasă cu copiii, femeile plecând să câştige un ban. Cum au ajuns în străinătate? Unii, puţini, prin contract de muncă, alţii prin faptul că i-au invitat cineva, cei mai mulţi cu ajutorul rudelor sau a cunoştinţelor. Ce lucrează? Cu ce probleme se confruntă? Unii trăiesc mereu cu teama expulzării. Dorm mai mulţi într-o cameră închiriată sau pe unde apucă. O dată ajunşi acolo încep căutatul de lucru şi atunci când găsesc mulţi muncesc "la negru". Paznici, spălători de vase, în construcţie sau în agricultură - sunt muncile găsite de bărbaţi. Femeile găsesc în menaj sau îngrijesc de copii şi bătrâni; altele, prin trupe de balerine sau de dans, ajung în mâna bandelor de proxeneţi şi sunt împinse să se prostitueze. Copii rămaşi acasă sunt crescuţi de bunici sau de rude şi trăiesc adevărate drame simţind lipsa părinţilor. Plecarea unuia dintre soţi nu în puţine cazuri a dus la destrămarea familiei. Din punct de vedere spiritual, cei care au plecat în căutarea unui loc de muncă au experimentat cum răul şi nu binele este mai uşor de imitat de la cei pe care i-au găsit în ţara în care au ajuns.

Fenomenul emigrării a căpătat proporţii îngrijorătoare în ultimii ani. Creşte tot mai mult numărul celor care sunt nevoiţi să se deplaseze dintr-o ţara într-alta, dintr-un continent într-altul. Experţii estimează că peste 190 de milioane de persoane trăiesc astăzi departe de ţara în care s-au născut. O persoană din 30 din lume este departe de ţara sa.

Fenomenul migrator se prezintă ca o mişcare de masă care antrenează în mare parte persoane sărace şi nevoiaşe, plecate din propria lor ţară din cauza conflictelor armate, a condiţiilor economice precare, a luptelor politice, etnice şi sociale şi a catastrofelor naturale.

Diferiţi prin originile lor culturale, migranţii pot fi o cale pentru a face să crească înţelegerea între popoare, comuniunea în Biserică şi dialogul interreligios.

Însă problemele lor sunt multe şi complexe: problema familiilor, care se confruntă cu asistenţa sanitară, integrarea copiilor în şcoală şi în diferite asociaţii bisericeşti, lipsa de locuinţă... Multe familii, unele dintre ele aflate în primii şi cei mai frumoşi ani de căsnicie, trăiesc experienţa dură a separării care generează momente de profundă criză. Apoi modul în care sunt primiţi şi trataţi. Ostilitatea faţă de străini rămâne o problemă importantă. Din păcate, rasismul, xenofobia, intoleranţa şi naţionalismul exagerat sunt încă prezente în lume, ceea ce duce la înrăutăţirea condiţiilor de viaţă a emigrantului. Sunt multe guverne care, faţă de problema emigranţilor, adoptă o politică injustă şi dură concretizată în atacuri brutale, expulzări făcute după apartenenţa etnică şi culoarea pielii, excluderea definitivă din viaţa socială, discriminarea făcută la adresa lor în câmpul muncii, imposibilitatea de a studia, de a beneficia de asistenţă sanitară, amplasarea lor la periferia marilor oraşe, la marginea societăţii.

Cea de-a 94-a Zi Mondială a Migrantului şi a Refugiatului, care se celebrează anul acesta la 13 ianuarie, oferă ocazia de a reflecta asupra condiţiilor în care trăiesc cei plecaţi, asupra consecinţelor şi asupra soluţiilor care există pentru îmbunătăţirea situaţiei lor şi a celor rămaşi acasă. Întreaga Biserică vrea să devină pentru astfel de fraţi casa şi familia pe care ei au fost nevoiţi să le lase.

Celebrarea primei Zile a Migrantului a avut loc în anul 1914. Începând cu anul 1984, Biserica Catolică a trimis mesaje cu această ocazie sub semnătura Secretariatului de Stat şi apoi sub semnătura Sfântului Părinte. Anul acesta mesajul papei Benedict al XVI-lea are ca temă "Tinerii migranţi".

În spatele fiecărui migrant se află o persoană umană, care are un chip uman, o istorie personală; este o persoană care iubeşte şi în acelaşi timp este iubită, care are o viaţă ţesută din bucurii şi dureri. Fiecare este o persoană cu aspiraţii, drepturi şi obligaţii.

Aici intervine grija Bisericilor din ţările în care au ajuns migranţii, dar şi grija Bisericilor din care au plecat: este vorba de asigurarea îngrijirii sufleteşti. În realizarea acestui scop există colaborare între Biserica locală de unde pleacă emigranţii şi Biserica locală unde ajung şi se stabilesc. Biserica îndemnă proprii credincioşi la deschidere faţă de emigranţi şi îi încurajează pe aceştia la păstrarea propriilor tradiţii. Nu există străini în Biserică şi ea nu este străină nici unei situaţii şi nici unui loc; misiunea sa este aceeaşi cu a lui Cristos: "a căuta şi a salva ceea ce este pierdut".

Sunt aproape 200 de preoţi catolici români care slujesc în străinătate în diferite comunităţi. în Italia sunt aproape 80, sunt apoi în Spania, Austria, Germania, Franţa, Portugalia, Elveţia, Marea Britanie, Turcia, dar şi în ţările din continentul african, american sau australian.

"De peste zece ani sunt în Torino unde lucrez pentru emigranţii români, spune pr. G. Miclăuş. Numărul lor aici este mare. Trăind printre ei le-am cunoscut speranţele şi deziluziile, bucuriile şi tristeţile. În mare majoritate sunt din zona Bacăului. Au venit să lucreze, să câştige ceva bani, să-şi ajute familiile. Majoritatea sunt tineri cinstiţi şi dornici de muncă. Duminica, biserica este plină de credincioşi. Celebrarea, cântările şi rugăciunea în limba maternă ne fac să ne simţim ca acasă. Cu sacrificii, venind de departe, mulţi participă şi în cursul săptămânii la Liturghii. Încercăm să organizăm şi un grup biblic pentru cei care vor să cunoască şi să trăiască mai bine cuvântul lui Dumnezeu".

Şi în acest an, Ziua Mondială a Migrantului şi a Refugiatului este o ocazie de rugăciune pentru toţi aceia care sunt departe de casa şi de familia lor.

(Articol publicat în ziarul "Lumina", 11 ianuarie 2007)

Pr. Cornel Cadar
 

lecturi: 8.