Preoţii români din Kenya: "Ne încredinţăm Providenţei"

La 27 decembrie 2007, în a treia zi de Crăciun, Kenya a fost aruncată într-un conflict fără precedent în ultimii ani. Rezultatele alegerilor, câştigate conform anunţurilor oficiale, cu doar 200.000 de voturi în plus, de fostul preşedinte Mwai Kibaki (reprezentant al tribului Kikuyu) au fost puternic contestate de contracandidatul său, Raila Odinga (reprezentant al tribului Luo), liderul Mişcării Democratice Portocalii, care vorbeşte de fraude imense. Mii şi mii de susţinători ai celor doi oameni politici au ieşit în stradă, iar, în mai puţin de o săptămână de ciocniri violente, 350 de oameni i-au pierdut deja viaţa, în vreme ce alţi 100.000 au rămas fără adăpost. Conflictul politic a degenerat într-unul etnic, între triburi, iar starea de spirit este departe de a se linişti. Presa internaţională vorbeşte deja de "război civil", în vreme ce agenţiile de turism au anulat toate excursiile tip safari ale europenilor în Kenya pe motiv că zona "nu mai este deloc sigură".

Cum trăiesc preoţi misionari români din Kenya ororile acestui conflict aflăm de la pr. Eugen Blaj, parohul misiunii catolice româneşti din Maikona.

- Părinte, nici geografic şi nici etnic, Maikona nu se află în mijlocul acestor conflicte. Misiunea în care lucraţi este în nordul ţării, nu în centrul sau în vest acolo unde au loc luptele în stradă. În plus, aici, în mijlocul deşertului Chalbi, vă ocupaţi de triburile Gabra şi Borana, altele decât cele care se află în conflict deschis în aceste zile. Cu toate acestea, tensiunile au afectaţi liniştea comunităţii în care trăiţi şi lucraţi?

Aici, în Maikona, viaţa pare să fie deocamdată normală. Guvernul a trimis soldaţi pentru a ţine totul sub control. În ciuda acestui fapt, am avut trei zile de violenţe şi tensiuni aici, în localitatea noastră. Prieteni veniţi din Nairobi au trebuit să-şi ascundă maşina în garajul misiunii, ca să n-o vadă nimeni, pentru că tineri din ambele partide politice au început să se certe şi să tragă cu bolovani în maşini şi pe acoperişurile caselor. Au spart deja geamurile unor maşini care au fost folosite pentru campania electorală. Un tânăr a fost lovit cu satârul în cap până ce au fost convinşi că l-au omorât. Poliţia venită să vadă ce s-a întâmplat, l-a găsit încă în viaţă. Nu putea fi însă recunoscut, atât era de plin de tăieturi şi de sânge. Cei care l-au bătut sunt liberi, deşi se ştie cine a fost. Acum, aici, în Maikona, este linişte, noi ne continuăm activitatea normală acestor zile, deşi nu totul este normal: preţurile la alimente s-au mărit, nu se găseşte combustibil şi se poate vedea nesiguranţa pe feţele oamenilor. Îndrăznesc să prevăd un val de tensiune şi mai mare săptămâna viitoare când ar trebui să înceapă şcolile. Deja s-au amânat pe 14, în loc să înceapă pe 7 ianuarie.

În acest context, orice lucru anormal se trăieşte la o tensiune foarte mărită. Ieri noapte s-au pierdut trei copii mici. Până la miezul nopţii, localnicii, pe jos, şi noi, cu maşina, i-am căutat însă nu i-am găsit. Unii se aşteptau să găsească cel puţin hainele suspectând că au fost sau vor fi mâncaţi de hiene, întrucât am întâlnit foarte multe hiene prin deşert. Pur şi simplu, vreau să spun că orice experienţă negativă se trăieşte la o tensiune înmiită. Slavă Domnului, copii au fost găsiţi vii astăzi, pe la amiază.

Ce trăieşte în centrul Kenyei acum, am trăit şi noi, în parohia noastră, acum doi ani când a izbucnit conflictul între triburile Gabra şi Borana. Atunci, spre exemplu, nu puteam să iau persoane Gabra în maşina pentru că aş fi fost acuzat de Borana că eu ţin cu Gabra, iar dacă luam persoane Borana aş fi fost acuzat că ţin cu ei, de către Gabra. Cum o dai tot rău iese. Însă mai dificil era că trebuia să înconjur mult şi să aleg drumuri care mi se păreau mai sigure pentru pasageri, întrucât deja s-a întâmplat ca un preot care transporta oameni să fie oprit, iar toate persoanele din maşină să fie masacrate pentru că erau din tribul rival. Pare o dramă, însă e o mare diferenţă: nu se întâmplă pe scenă, nu e film. Totul e în realitate, în direct! În acest sens îmi închipui cât de greu este pentru misionarii din acele locuri, care trebuie să lucreze cu amândouă etniile, kikuyu şi luo. Nu ne rămâne decât să ne rugăm pentru ei ca Domnul să le dea curaj pentru a fi fermi pe drumul carităţii fraterne. Nu e uşor de "tolerat" această situaţie.

"Conceptul de naţiune este fructul multor secole de filozofie creştină"

- Pentru cineva care nu cunoaşte zona, luptele de aici par cumva absurde. De ce rivalitatea politică a doi candidaţi la preşedinţie a degenerat -şi încă aşa de repede! - într-un conflict etnic? De ce se omoară kenyeni între ei?

Îndrăznesc să spun că kenyeni sunt numai pe hârtie. În practică nu s-a realizat conceptul de naţiune kenyană. În practică kenyenii nu există. Exista kikuyu, luo, borana, gabra, kalinjin, kisi, kamba etc. Există etnii unite între ele cu legături foarte fragile, instabile sau cu legi care sunt numai pe hârtie. Organizarea republicană este doar pe hârtie. În practică este validă cea tradiţională, cea etnică. Situaţia de aici poate fi descrisă pe scurt aşa: ceea ce este vechi încă nu a murit întru totul şi ceea ce este nou încă nu s-a născut întru totul.

În Europa, conceptul de naţiune este fructul multor secole de filozofia creştină şi de ştiinţe politice influenţate de gândirea creştină, care propune o unitate nu în baza unor legături superficiale, afective sau interesate, ci filozofice şi religioase. E o unitate care depăşeşte orice discriminare etnică, culturală, juridică etc. Acest concept nu s-a născut şi nici nu a fost încă "importat" aici, în Kenya. De aceea se întâmplă ceea ce se întâmplă, de aceea aici până şi legăturile afective nu stau în picioare în faţa tribalismului, a clanurilor. Cu ochii mei am putut să văd cum oameni care se rugau împreună în aceeaşi bancă în biserică, care mâncau împreună şi umblau ţinându-se de mână, într-o undă de tribalism, devin duşmani: cel mai tare îi arde casa prietenului lui şi îl ameninţă cu moartea, fără ca acesta din urmă să-i fi făcut vreun rău personal. Solidaritatea tribală este ceva de genul şovinismului: individului i se însămânţează în suflet, încă din fragedă copilărie, o ură inexplicabilă împotriva altei etnii vecine. Această ură atinge dimensiuni culturale, îşi face rădăcini profunde în cultura etniilor de aici şi, prin urmare, determină profund comportamentul persoanelor.

Pe scurt, conflictele etnice se dau din cauza culturii răzbunări, a violenţei şi a lipsei de respect faţă de legile penale, pentru că toţi cei care fac rău sunt lăsaţi în libertate şi nu primesc nici măcar amenzi. Se ştie exact cine a omorât pe cine şi, cu toate astea, vinovaţii sunt liberi. Când va fi transformată cultura actuală într-o cultură a respectului faţă de aproapele şi când se vor respecta exigenţele legilor, măcar ale celor penale, atunci cred că vor fi îndepărtate violenţele, în special cele contra oamenilor nevinovaţi.

- Străinii care îşi petreceau vacanţa în Kenya - una dintre cele mai căutate destinaţii de vacanţă din Africa - s-au reîntors în regim de urgenţă acasă, iar cei care nu apucaseră să plece au anulat toate sejururile. Totul pentru că regiunea nu mai este deloc sigură. Misionarii fac la fel?

Misionarii nu au venit aici pentru a-şi salva viaţa, ci pentru a şi-o dărui Evangheliei şi Bisericii. Dimpotrivă, în aceste momente pot da mărturia cea mai pură că sunt discipolii lui Cristos. Sunt momente de încărcare, însă, sigur, Duhul Sfânt ne va dărui tăria de a rămâne fideli mărturiei pe care trebuie să o dăm. Nu putem abandona comunitatea în aceste momente, când aceasta are mai mare nevoie de noi. Un tată nu poate să-şi abandoneze fiii în asemenea momente, ci, dimpotrivă, va rămâne cu ei să îi ocrotească. Asta este şi atitudinea misionarilor de aici în asemenea contexte de viaţă. Păstorul cel bun, când vede lupul venind, nu abandonează turma, ci o ocroteşte. Asta este şi rolul misionarului, de a-şi ocroti comunitatea până trece conflictul, chiar dacă asta înseamnă să îşi rişte viaţa.

Masacru în biserica din Eldoret

- În prima săptămână din an, cel mai teribil masacru s-a petrecut într-o biserică. În oraşul Eldoret, din vestul ţării, peste 50 de oameni, majoritatea femei şi copii, au fost arşi de vii în biserica incendiată de opozanţi. De ce sunt atacate şi bisericile?

Biserica a fost folosită ca un loc de refugiu, oamenii crezând că va fi respectată. Furia celor violenţi nu are limite, mergeau din casă în casă ca să omoare şi să dea foc. În cazul de Eldoret, au fost pedepsiţi cei din tribul Kikuyu. Ce puteau face oamenii, decât să se reunească toţi împreună într-un loc care, aparent, era mai sigur? Însă nici acest lăcaş de cult nu a fost respectat. La fel s-a întâmplat şi în Rwanda, unde lumea a fost masacrată în biserici. Aici nu există un loc neutru pentru protestatari, aici nu poţi fi nicăieri la adăpost. Religia nu este încă un element de unitate suficient de puternic între membrii aceleaşi comunităţi şi asta pentru că evanghelizarea sau comuniunea cu Dumnezeu sunt deocamdată superficiale, nu au atins adâncul sufletului. (n.n. primii misionarii au ajuns în Kenya acum 100 de ani) Apoi, este vorba de o lume care nu are sensul sacrului, nu pentru că nu respectă un lăcaş de cult, ci pentru că nu-l respectă pe aproapele care este templul Duhului Sfânt. De asemenea, trebuie considerat că la acest act de vandalism nu a participat numaidecât lumea care aparţine aceleiaşi confesiuni religioase. Au fost oameni din diferite confesiuni religioase care, mai tot timpul, sunt în rivalitate.

- Drumurile sunt blocate, în misiune nu mai aveţi motorină, mâncarea se scumpeşte de la o zi la alta, iar stocuri oricum nu aveaţi pentru că în mijlocul deşertului nu există nimic, cu atât mai puţin frigidere ori depozite. Ce veţi face şi, mai ales, ce-am putea face noi, de aici, pentru a vă veni în ajutor? Ne rugăm, dar ajunge atât?

Sperăm să ne descurcăm. Este ca la noi la ţară aici, mergem la vecin şi cerem. Este un sistem un pic incomod, însă foarte valid şi actual aici, în deşert. Acum s-a mai calmat un pic tensiunea conflictului, însă preţurile s-au mărit în mod real şi asta ne afectează mult. Noi oricum trăim, însă va fi greu pentru programele din misiune pe care le avem, cum ar fi grădiniţele. De asigurat mâncarea pentru grădiniţe ne va costa mult mai mult decât înainte şi nu ştim dacă preţurile vor scădea sau când vor scădea. Transportul pentru nevoi pastorale sau administrative va deveni extrem de costisitor. Va trebui să reducem poate activităţi pastorale, educative, caritative pentru a putea merge înainte. Ce-i de făcut? Ne încredinţăm Providenţei.

A consemnat Mihaela Osoianu Berneagă

* * *

Donaţii pentru a sprijini misiunea catolică românească din Maikona - Kenya afectată de acest conflict se pot face în conturile:
Centrul Misionar Diecezan
BCR Roman - RO02 RNCB 0198 0033 2602 0001 (RON)
BCR Roman - RO72 RNCB 0198 0033 2602 0002 (EURO)

lecturi: 18.