Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Funeraliile pr. Dumitru Patrașcu (II)

Părintele Dumitru Patrașcu a fost înmormântat la Buruienești joi, 27 decembrie 2007, fiind condus pe ultimul drum de PS Petru Gherghel, PS Aurel Percă, de peste 70 de preoți numeroși credincioși din Buruienești și din comunitățile pe care pr. Patrașcu le-a păstorit.

Ceremonia de înmormântare a început la ora 10.30 când PS Petru Gherghel împreună cu PS Aurel Percă, având alături de ei peste 70 de preoți și o mare mulțime de credincioși, atât din Buruienești cât și din parohiile în care pr. Dumitru a slujit, au pornit în procesiune de la casa parohială până în biserică, unde era depus trupul neînsuflețit al părintelui răposat.

A urmat sfânta Liturghie, la începutul căreia PS Gherghel a evocat figura preotului răposat spunând despre acesta că a fost un preot vrednic al Episcopiei de Iași cu misiuni deosebite în Biserică și, de asemenea, consilier și consultor al episcopiei. Cancelarul episcopului, pr. Lucian Păuleț, a ilustrat viața părintelui Dumitru Patrașcu, prezentând momentele cele mai importante din viața acestuia.

Predica a fost rostită de pr. Anton Dancă, unul dintre colegii părintelui Patrașcu. În prima parte a predicii, pr. Dancă a ilustrat câteva dintre ideile părintelui Dumitru, pe care acesta le-a împărtășit atunci când era încă în viață. Apoi, părintele Dancă a oferit o viziune asupra omului spunând că Dumnezeu nu este absurd, nu l-a creat pe om pentru a-și arăta atotputernicia sa, ci l-a creat pentru mântuire, de aceea să avem credință și speranță pentru că vom învia, vom ajunge la viața veșnică. Părintele predicator a citat din ultima enciclică a Sfântului Părinte, Spe salvi, în care papa spune că omul este atât de prețios în fața lui Dumnezeu încât el a venit și a suferit alături de om, făcându-se om, luând carne și sânge pentru a-i arăta cât de mult îl prețuiește. Moartea nu este naturală, dar prin păcat a devenit naturală, de aceea Dumnezeu a făcut din moartea noastră o cale spre mântuire prin însăși moartea Fiului său pe cruce. Dumnezeu a făcut aceasta, spune sfântul Ambrozie, din iubire, iubire care are trei componente: ne face liberi, puternici și fericiți. Sfântul Părinte, în aceeași enciclică, spune că moartea i-a luat omului viața veșnică și omul a rămas întristat. Moartea este dureroasă pentru că nu înțelegem viața și nu înțelegem veșnicia.

La sfârșitul predicii, pr. Dancă a ilustrat spiritul creativ al părintelui Patrașcu, asemănându-l cu sfânta Tereza a Pruncului Isus, spunând prin aceasta că cel care iubește compune poezii, părintele Mitică arătându-și dragostea față de pruncul Isus prin poeziile pe care le-a scris, prin rugăciunile și predicile din viața sa. Părintele Mitică, a mai spus predicatorul, a fost un preot model, un preot dăruit total Bisericii. Părintele Dancă și-a încheiat predica sa folosindu-se de cuvintele sfântului Augustin rostite la moartea mamei sale, Monica: Doamne nu te întreb de ce mi-ai luat-o, ci îți mulțumesc pentru că mi-ai dat-o, spunând: Îi mulțumim și noi lui Dumnezeu, mai ales noi, colegii; nu ne întrebăm de ce ni l-ai luat, ci îi mulțumim că ni l-a dat ca exemplu.

La finalul celebrării, primarul comunei Doljești, Gheorghe Cojocaru, a adus un cuvânt de mulțumire lui Dumnezeu pentru că a dăruit satului Buruienești un preot atât de vrednic, întărind astfel cuvintele rostite la predică de părintele Anton Dancă.

Înainte de a porni spre cimitir, PS Gherghel a ținut să aducă un omagiu preotului răposat, mulțumindu-i pentru misiunea pe care a îndeplinit-o în Biserica locală, în finalul cuvântării sale, episcopul recitând ultima poezie scrisă de părintele Patrașcu, chiar cu ocazia Crăciunului: Dor de Crăciun. Ceremonia de înmormântare s-a încheiat la cimitir. Trupul neînsuflețit al părintelui Patrașcu rămânând în continuare descoperit pentru credincioșii care au dorit să-și ia rămas bun de la Sfinția sa.

Pr. D. Patrașcu a murit în seara zilei de 23 decembrie în jurul orei 22.00. Trupul neînsuflețit a fost în depus în biserica din Valea Seacă, luni noaptea după Liturghia de Crăciun, unde a stat până miercuri, când a fost transportat la Buruienești. În satul natal, părintele răposat a fost adus pe la ora 16.00, fiind așteptat în centrul satului de către toți credincioșii din Buruienești, după care a fost depus în biserica din Buruienești, la ora 17.00 urmând sfânta Liturghie. Noaptea care a precedat ziua înmormântării a fost o noapte de pelerinaj la biserica din sat, la care au participat, atât credincioși din Buruienești cât și din parohiile în care părintele Patrașcu a păstorit.

Părintele Dumitru Patrașcu a fost un preot ca toți preoții, a spus părintele Ieronim Enășoaie. Deși a fost considerat un misionar al cuvântului, nu a privit niciodată pozitiv la aprecierile care îi erau aduse atunci când predica, din contra, el vedea în predica sa un lucru normal, nu ceva din care ar trebui să culeagă aprecieri, dar care să convertească.

Printre ultimele cuvinte pe care părintele le-a rostit au fost și acestea: "Eu astăzi simt că mă duc, dar nu pot să vă iau cu mine, după cum a spus Cristos. Dar de acolo, din cer, mă voi ruga pentru voi ca să ne revedem cu toți în cer".

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Marcelin Blaj

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 27 decembrie: Buruienești: Funeraliile părintelui pr. Dumitru Patrașcu


 

lecturi: 56.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat