Reflecţie: "Vino Doamne, nu întârzia... vine Domnul cu putere"

Aceste cuvinte le auzim de foarte multe ori în timpul Adventului: sunt practic pe de o parte strigătul multisecular (sau aş îndrăzni multimilenar) al omenirii dinaintea venirii în trup a lui Isus Cristos, venire concretizată - aşa cum bine ştim - acum mai bine de 2000 de ani; a doua expresie face parte din bine cunoscutele texte ale profeţilor care au anunţat venirea Mesiei. Am putea spune că aceste două expresii devin refrenul timpului de pregătire pentru sărbătoarea Crăciunului. Creştinul matur care trăieşte timpul în mod liturgic, adică sfinţind timpul prin divinizarea acestuia (adică prin căutarea în lumea şi timpul nostru a semnelor prezenţei lui Dumnezeu în ambientul uman), nu ezită să petreacă fiecare moment amintindu-şi, în mod liturgic, că acest timp al Adventului vrea să reparcurgă - atât cât e posibil - etapele istoriei mântuirii până la venirea Mântuitorului Isus; urmând ca la Crăciun - o dată reparcurse aceste etape - să se poată bucura de prezenţa în trupul copilaşului din ieslea săracă de Dumnezeul făcut om, de Emanuel.

De câte ori şi în zilele noastre, chiar noi înşine, nu înălţăm lui Dumnezeu aceleaşi cuvinte? De câte ori, în momentele de suferinţă, de dubiu sau de întristare sufletească nu am vrea ca Dumnezeu să intervină "cu putere" în viaţa noastră sau a celor dragi ai noştri? Şi cam de tot atâtea ori ni se pare că nu primim nici un răspuns.

Gândindu-mă la cum a venit Isus în lume, îmi vine să mă întreb: Dumnezeu - prin şi în Isus - a venit în lume, dar câţi au recunoscut venirea sa? Au strigat atâtea veacuri după Mesia, şi când a venit... nu au reuşit să-l recunoască. Între altele, Ioan parafrazează acest lucru când zice "Lumea nu l-a recunoscut. A venit la ai săi şi ai săi nu l-au primit" (In 1,10-11). Este paradoxal: l-au aşteptat şi când a venit nu l-au recunoscut. De ce? Dubiul care îmi vine se bazează pe o bine cunoscută afirmaţie a lui Isaia: "Gândurile mele nu sunt gândurile voastre, căile mele nu sunt căile voastre... cât de departe este cerul de pământ, tot atât de departe sunt căile mele de căile voastre" (Is 55,8-9). Deci dacă nu reuşim să discernem modul lui Dumnezeu de a veni, poate că nu e "vina" Domnului; poate că noi nu suntem în stare să recunoaştem modul său de a acţiona, de a intra în viaţa noastră.

Să ne gândim cum s-a întâmplat venirea lui Isus acum 2000 de ani. Fiul lui Dumnezeu s-a născut din femeie (cf. Gal 4,4), după ce Maria îl concepuse prin adumbrirea Duhului Sfânt. Deci venirea lui pe lume nu a rupt schemele umane, nu a venit cu acea putere şi acea "publicitate" de care vorbesc atât de mult unele cărţi profetice cu amprentă apocaliptică (Daniel şi Mihea, de exemplu)... sau cel puţin cum se puteau înţelege - uman vorbind - acele texte. Cu siguranţă iudeii timpului lui Isus se aşteptau la acest mod "cu putere" de venirea Mesiei; dar criteriile aşteptării iudaice ale Mesiei s-au dovedit diferite de cele ale logicii lui Dumnezeu, împlinind afirmaţiile din Isaia 55,8-9.

Mă întorc la noi. Dacă noi îl aşteptăm pe Isus, Mântuitorul vieţii noastre, e bine să verificăm care sunt modurile prin care credem noi că va veni! Nu cumva şi noi avem aşteptări "diferite" de modul cum Dumnezeu crede oportun să vină în viaţa noastră? Nu cumva şi noi vrem ca Isus să vină "cu putere"..., să demonstreze celor care ne iau peste picior pentru că suntem credincioşi că el există? Nu cumva am vrea ca să ne folosim de venirea Mesiei pentru a demonstra altora - "ex auctoritate" că noi avem dreptate, că suntem cei mai puternici? Să nu uităm că Dumnezeu a venit - aş îndrăzni să zic - pe ascuns: nu vrea să forţeze pe nimeni să-l primească. Cine vrea (vezi păstorii, şi alţi oameni simpli ca ei) să-l întâlnească trebuie să coboare de pe piedestalul propriilor aşteptări pentru a intra în "lumea lui Dumnezeu", o lume a slujirii, o lume a simplităţii, o lume a înjosirii de sine. Şi acest lucru nu doar prin cuvinte sau la nivel de dorinţe, ci concret, în modul de a fi în cotidian. Altfel riscăm să trăim (şi) acest Crăciun aşa cum (poate) s-a întâmplat de atâtea ori până acum când nu am reuşit să ne bucurăm cu adevărat, în mod profund de venirea lui Isus la Crăciun. "Era în lume şi lumea nu l-a recunoscut".

Pr. Eduard Patraşcu

lecturi: 8.