Reflecţie: Un gând pentru Advent

Nu sunt un om matur, dar vorbesc şi mă comport ca şi cum aş fi. Aceasta e durerea cea mai mare a spiritului meu, că nu sunt ceea ce ar trebui să fiu. În fiecare zi, mă întâlnesc cu acelaşi eu obraznic, ce mă sfidează cu obsedanta lui mândrie. Linguşitor şi în mod perfid, se apropie cu plecăciuni şi osanale, amăgindu-mă cu falsa realitate, că aş fi suficient de sus, în raţiune, comportament şi înţelepciune. Şi tot atât de grea e lovitura, dată de jupânul nedorit, când, cu multă dibăcie, îmi introduce zeama de cucută în vene, chiar atunci când încercarea vine şi crucea e atât de grea.

În somn, ori vis sau veghe, oribilul ghimpe al discordiei mă urmăreşte. Vrea cu orice preţ şi sacrificiu să-mi distrugă şi mica flacără de speranţă, ce pâlpâie în candela vieţii. Teribilul asasin vrea să îndepărteze şi ultimul dram de libertate de care mă bucur, să devin astfel o simplă marionetă, manipulată şi dirijată de un instinct orb - inamicul numărul unu al vieţii. Nu mi-am putut închipui vreodată o luptă atât de grea, strânsă şi enervantă, cu propriul eu egoist şi plin de sine, ce vrea să distrugă tot ce e bun din mine şi să mă facă dependent de sine.

Încerc să mă adun, îngenuncheat în faţa crucii şi a cărţii sfinte. Privesc spre Răstignit, ţinând cu amândouă mâinile cartea vieţii în dreptul inimii. Tăcerea divină în care am rămas mai mult timp, a făcut deodată posibilă revolta totală împotriva eu-lui egoist şi a dependenţei ucigătoare. Privesc din nou spre Răstignit şi, cu putere mare, spun: "Doamne, urăsc de moarte dependenţa de eul egoist din mine, de orice persoană sau lucru, pentru că dependenţa mă face sclav al celor trecătoare, incapabil să slujesc şi să iubesc cu adevărat.

Doamne, urăsc de moarte dependenţa, pentru că-mi distruge libertatea de alegere - darul bunătăţii tale - şi-mi mutilează personalitatea, conducându-mi fiinţa la ruină, degradare şi moarte.

Doamne, urăsc dependenţa, căci ea nu vrea să accepte demnitatea persoanei şi vrea să distrugă tot farmecul vieţii. Urăsc dependenţa, pentru că nu e un dar, ci e un jug blestemat, o capcană absurdă, în care, dacă ai căzut, cu greu te mai salvezi.

Doamne, urăsc dependenţa atât de nocivă, ea este drogul mortal ce distruge viaţa, prietena cea mai apropiată a morţii.

Doamne, urăsc atât de mult dependenţa, şi totuşi, există o dependenţă, de care sunt îndrăgostit şi o iubesc nespus de mult. Ea mă face mai sensibil faţă de cele sfinte şi-mi uşurează dialogul cu semenii mei. Mă înnobilează şi-mi creează un culoar sigur spre eternitatea mult dorită. Această dependenţă este dependenţa de tine, Doamne.

Doamne, iubesc dependenţa de tine, pentru că numai tu singur eşti iubirea vieţii mele.

Pr. Toma Encuţă

lecturi: 14.