Isus, provocare şi semn de contradicţie pentru cultura laică

Dialog între arhiepiscopul Gianfranco Ravasi şi Giuliano Ferrara.

Figura lui Isus Cristos, deşi adesea întunecată şi limitată în sfera privată pe baza unei închideri preconcepute a raţiunii, continuă în ziua de azi să provoace discuţii şi să provoace mentalitatea laică modernă.

Aceasta a reieşit la 13 noiembrie 2007 din dialogul dintre arhiepiscopul Gianfranco Ravasi, preşedintele Consiliului Pontifical al Culturii, şi Giuliano Ferrara, directorul publicaţiei "Il Foglio", despre cartea "Isus din Nazaret" a lui Joseph Ratzinger - Benedict al XVI-lea, ţinut în bazilica "Sfântul Ioan din Lateran", umplută de peste 5000 de persoane.

Cu această întâlnire şi-au reluat drumul, după aproape trei ani de întrerupere, "Dialoguri în catedrală", promovate de Dieceza de Roma. Este vorba de o iniţiativă, apărută imediat după misiunea citadină începută de Ioan Paul al II-lea în anul 1996, care vede confruntându-se cu privire la lumea de azi personalităţi ecleziastice şi reprezentanţi ai culturii.

Introducerea la dezbatere a fost făcută de cardinalul vicar Camillo Ruini, care a indicat intenţia fundamentală a lui Benedict al XVI-lea de "a arăta identitatea dintre Isus al istoriei şi Cristos al credinţei Bisericii", care reprezintă "piatra unghiulară a catolicismului şi a oricărui creştinism care vrea să fie creştinism credincios".

În discursul său, Ferrara a afirmat că această carte a lui Ratzinger este "o carte care reprezintă un eveniment în istoria lumii moderne", dar care "nu este numai o carte eclezială, un manifest de caritate şi de iubire, o nouă mărturie de credinţă".

De fapt, a continuat el, "este o carte care propune o metodă pentru a citi Scriptura, cu încrederea că incomprehensibilitatea divinului, alteritatea şi depărtarea sa, pot fi, dacă nu cunoscut, cel puţin spuse, scrutate, cercetate, transmise".

"Scriind această carte - a continuat Ferrara - papa a trebuit să desfiinţeze câteva dogme laice: de exemplu, aceea care duce la acceptarea lui Isus ca om şi a negarea posibilităţii mesianice a Întrupării. Sau, acceptarea carismei morale a evangheliilor şi negarea misterului lor, Învierea".

"Sau, acceptarea istoriei creştine ca trecut şi negarea memoriei creştine, a mărturiei - cuvânt cheie al întregului creştinism - care se perpetuează ca prezent veşnice".

"Joseph Ratzinger - a precizat Ferrara - nu se limitează să creadă în Isus din evanghelii, adaugă ceva la credinţa sa, adaugă că figura lui Isus Cristos este logică, este din punct de vedere istoric chibzuită şi convingătoare, numai dacă este examinată şi pentru a spune aşa argumentată în lumina evangheliilor".

"Papa - a continuat el - nu se joacă cu cuvintele şi ştie că în lumea modernă raţiunea şi credinţa trăiesc vieţi separate. Ştie că raţiunea experimentală este încă regina vieţii publice şi ştie că credinţa este încă larg considerată ca supunere faţă de mister, întuneric ce vine din întuneric, dată acelei obscurităţi de care raţiunea ştiinţifică ne eliberează şi ne emancipează".

Totuşi, a adăugat el, "papa ştie şi că această lume adultă, prea adultă, îmbătrâneşte văzând cu ochii" şi "ştie că bărbaţii şi femeile din epoca noastră trăiesc în amurgul raţionalismului şi în noaptea relativismului şi că se răzvrătesc împotriva acestei lipse de lumină".

"Pentru aceasta - a subliniat Ferrara - Isus întrupat al lui devine o semnificaţie şi pentru cel care nu crede"; şi în acelaşi timp o provocare pentru mentalitatea modernă, un raţionament care spulberă "dogmele" culturii laice.

Giuliano Ferrara, odinioară conducător comunist şi acum exponent al acelei arii laice pe care unii o definesc "teocon" pentru că este favorabilă învăţăturilor Bisericii în materie de morală şi bioetică, a spus că priveşte la credinţă cu "nelinişte" şi "curiozitate".

"Raţiunea mea îmi spune limita ei - a explicat el -. Dacă n-aş recunoaşte aceasta aş fi stăpânul vieţii mele şi al morţii mele, aş fi un nihilist. Raţiunea mea îmi spune că sunt un credincios, deşi nu dispun de o credinţă personală şi confesională trăită în mod practic".

Credinţa sa, a continuat el, este o credinţă "în conceptul matematic şi fizic de infinit, care marchează limita mea şi o descrie. Cred că tatăl meu şi mama mea nu sunt originea biologică a ADN-ului meu ci un simplu şi nerezolvat mister de iubire".

În sfârşit, Ferrara a încheiat cu "crezul" său de "laic" care respectă credinţa celuilalt: "Cred că celălalt sau persoana umană, sau chiar şi proiectul sau amintirea sa este titulară de drepturi care sunt în acelaşi timp obligaţii".

Mai ales, a adăugat el, "cred că nu totul este negociabil şi relativ. Şi asta deja este o credinţă, vă asigur".

După aceea, arhiepiscopul Ravasi a spus că "elementul cel mai surprinzător al lui Isus din Nazaret este distincţia care străbate în mod subtil multe pagini între realitatea istorică şi realitatea în sens strict, care nu corespunde complet conceptului de istorie".

Deci "angajarea fundamentală pentru a cunoaşte în mod autentic faţa lui Cristos este, nu numai a reuşi definirea profilului său istoric, documentar, care este şi el obiect de cercetare şi are o validitate proprie, ci este şi tentativa de a descoperi sensul secret şi profund al istoriei însăşi", printr-un "alt canal de cunoaştere, care este cel al teologiei, al cercetării spirituale, al cercetării religioase".

Ravasi a trasat apoi un scurt excursus cu privire la diferitele metode istorico-critice de cunoaştere a Scripturii, propunând o reconstruire a chipului "real" al lui Isus prin două coordonate: "locul" şi "timpul".

Ca "loc", arhiepiscopul a indicat nu numai "orizontul iudaic concret, cu fundal greco-roman", ci "orizontul indispensabil" reprezentat de "relaţia unică a lui Cristos cu Tatăl": "Locul este misterul de comuniune cu Tatăl. Condiţia de fiu este inima conştiinţei lui Cristos".

Şi apoi există "timpul" care "nu este numai cel istoric": "Există în el o altă unitate de măsură care merge dincolo de cronologie. Veşnic şi istorie se unesc în el. Tocmai pentru că are în faţa sa timpul veşnicului, Isus poate fi contemporanul nostru".

Această "împletire" în Isus reprezintă un element de "scandal" care trezeşte în unii adeziunea filială iar în alţii "deranjul", a spus el.

"Există unii care-l simt aşa de contemporan încât îl iubesc din totdeauna, împărtăşindu-i crucea în viaţa de fiecare zi", "însă figura sa vorbeşte şi celor care sunt în mod serios în căutare", a spus el.

"Avea dreptate Simeon - a încheiat monsenior Ravasi - când a luat în braţe această creatură şi a văzut în ea un semn de contradicţie care va însoţi şi va străbate istoria".

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 11.