Magisteriul pontifical împotriva masoneriei

Publicăm în continuare prefaţa făcută de Mons. Luigi Negri, episcop de San Marino - Montefeltro, la cartea lui Angela Pellicciari intitulată "Papii şi masoneria" (Edizioni Ares, Milano 2007, 320 pag.).

* * *

Dragă Angela,

Sunt foarte fericit să scriu introducerea la această ultimă, aşa de semnificativă şi utilă trudă. Cartea pe care ne-o oferi este o recitire extrem de inteligentă şi documentată a magisteriului papilor în ultimele secole despre problema, deosebit de veche şi actuală, a masoneriei şi a acţiunii sale distructive a Bisericii şi a creştinătăţii. Ai documentat cu multă precizie şi mult echilibru seria de intervenţii pe care suveranii pontifi, în ultimele două secole şi jumătate le-au făcut, ţinând în mod constant pasul cu creşterea, în viaţa culturii şi a societăţii, a planului masonic şi a tentativelor de a participa în manieră hegemonică la marile revoluţii laiciste, începând de la cea franceză şi încheind, lucru care de acum este suficient de clar, cu revoluţia din anul 1917 în Rusia.

Lucrul care m-a uimit în acest magisteriu abundent, pe care l-ai adunat cu punctualitate riguroasă, este profunzimea lecturii pe care papii au făcut-o despre activitatea masonică şi în ultimele sale fundamente: antropologice, metafizice, culturale, etice. A fost o lectură care a urmat, pas cu pas, evoluţia masoneriei, mergând până la capăt la ideile fundamentale, de multe ori anticipând rezultatele care, pe planul vieţii societăţii şi al raportului cu Biserica s-au realizat de fapt după aceea. Deci prima recunoştinţă este pentru această recitire înţeleaptă, inteligentă, informată care ne pune în măsură să vedem că - cu perfectă coerenţă şi conform logicii continuităţii, aceea pe care papa Benedict al XVI-lea o numeşte hermeneutică a evoluţiei - Biserica nu a cedat, nici măcar un moment, nici unei ispite concordatare sau ireniste.

Masoneria este un duşman al Bisericii; se naşte cu această duşmănie şi urmăreşte realizarea acestei duşmănii cu distrugerea Bisericii şi a civilizaţiei creştine şi cu înlocuirea ei cu o cultură şi o societate substanţial ateistă, chiar şi atunci când face referinţă la arhitectul universului. De fapt, este în afara oricărei discuţii că este vorba de o referinţă la o valoare gândită şi concepută în cadrul unei mentalităţi raţionaliste şi iluministe. Am discutat de multe ori despre acest fapt al raportului dintre Biserică şi modernitate. Cartea ta mă confirmă în teza fundamentală, că nu Biserica este antimodernă, ci modernitatea este antieclezială. Modernitatea este antieclezială şi punctul de atac maxim împotriva eclezialităţii este reprezentat chiar de masonerie care, ca element format în mod secret şi lansat în mod dinamic pentru crearea unei civilizaţii alternative la aceea care se naşte din credinţă, reprezintă, după modul meu de a vedea, elementul radical al modernităţii. În masonerie, modernitatea exprimă maximul de claritate şi de identitate şi, după părerea mea, cuprinde şi maximul de impact cultural şi social. Deci această operă a ta este una preţioasă care confirmă, aprofundează, lărgeşte marea acţiune a Bisericii în faţa planului laicist modern, contemporan. Oferă un contrapunct foarte semnificativ pentru doctrina socială a Bisericii, în sensul că acest magisteriu împotriva masoneriei, într-un fel, este deja indicativ pentru tematici fundamentale pe care apoi doctrina socială a Bisericii le va trata şi le va expune de-a lungul tuturor articulaţiilor pe care planul laicist le va asuma, în decursul fazei moderne şi contemporane.

O a doua observaţie pe care vreau s-o fac citind acest text: masoneria şi-a găsit forţa, desigur, în caracterul secret, în capacitatea de a găsi şi de a asimila în ea leadership de oameni ascultători în mod necondiţionat faţă de directivele sale, ca şi în abilitatea pe care a avut-o de a influenţa straturi tot mai largi ale culturii şi ale vârfurilor vieţii civile şi instituţionale. Adică, masoneria a reprezentat în mod strategic un punct de atac, nu numai împotriva principiilor, ci şi împotriva mentalităţii celor care, în mod abstract, ar fi trebuit să devină bastioane ale acestor principii tradiţionale şi care, în schimb, au devenit total funcţionali pentru fenomenul eroziv al tradiţiei şi revoluţionar faţă de ea. Şi aceasta este o intuiţie care susţine magisteriul papilor despre masonerie: papii sunt unanimi în a indica, deşi din diferite perspective, faptul că masoneria cucereşte, lent dar incontestabil, şi pe cei care ar fi trebuit să apere toată bogăţia, adevărul şi frumuseţea poziţiei tradiţionale. Şi sub acest aspect, istoriografia este îmbogăţită de lucrarea ta pentru că este neîndoielnic faptul că, nu numai masoneria a cucerit avangărzile revoluţionare în Europa şi în lume, ci, mai ales, că a condiţionat puternic regimurile care, născute din aceste revoluţii cu caracter masonico-liberale, aveau să devină marile sisteme totalitare. Există desigur o prezenţă foarte gravă şi neliniştitoare, de acum larg documentată, a atâtor masoni afiliaţi în cadrul marilor sisteme totalitare şi cu responsabilităţi de prim plan.

Aşadar, mulţumim pentru această carte, pentru că este preţioasă şi judecă o vulgată răspândită intenţionat, şi de anumite personalităţi ecleziastice, cu privire la schimbarea poziţiei Bisericii faţă de masonerie şi pe cei care susţin chiar - aşa cum mi s-a întâmplat să aud personal din gura unui reprezentant foarte înalt al clasei ecleziastice italiene - că ar fi de dorit o colaborare între Biserică şi masonerie pentru că, în fond, au un domeniu comun, cel al binefacerii, al iniţiativelor de solidaritate care sunt, desigur, urmărite cu diferite conotaţii pentru a ajunge într-un proiect unic: bunăstarea omenirii. Acestea sunt afirmaţii care nu au nici un fundament şi acest studiu al tău demonstrează aceasta.

Cu siguranţă, paginile tale nu-i mai permit nici unuia care vrea să trateze serios chestiunea Biserică-masonerie să se oprească asupra acestei superficialităţi care, dacă este intolerabilă pentru toţi, este şi mai intolerabilă pentru reprezentanţii clasei ecleziastice.

Doresc acestei cărţi un succes şi mai mare decât cel pe care l-au avut reflecţiile tale despre Risorgiment (perioada mişcării naţionale care a culminat cu unirea şi independenţa Italiei în secolul al XIX-lea, n.t.) - care au fost de asemenea cărţi fundamentale - deoarece eu cred că acoperă un gol care până acum era absolut evident, şi mai ales ne oferă elemente pentru o critică sănătoasă şi inteligentă.

Te salut cu afecţiune.

San Marino, 16 mai 2007

+ Luigi Negri
Episcop de San Marino-Montefeltro
Preşedintele Fundaţiei Internaţionale "Ioan Paul al II-lea"
pentru magisteriul social al Bisericii

* * *

Interviu luat lui Angela Pellicciari, autoarea cărţii "Papii şi masoneria".

Ce este masoneria? O asociaţie filantropică angajată să răspândească fraternitatea, egalitatea, iluminismul sau un centru ocult de putere? De ce o condamnă Biserica? De unde se naşte aversiunea masoneriei împotriva Bisericii Catolice?

La aceste întrebări şi la altele încearcă să răspundă o carte abia ieşită cu titlul "Papii şi masoneria" (Ares, Milano 2007, 320 pag.) scrisă de cercetătoarea în istoria Risorgimentului, Angela Pillicciari.

Pentru a încerca să înţeleagă care sunt rezultatele cercetării ei, agenţia ZENIT a intervievat-o pe autoare.

• Ce este masoneria şi care sunt argumentele şi motivaţiile care au făcut ca Biserica Catolică şi papii să o condamne?

Pellicciari: Eu mă ocup de masoneria modernă: aceea care se naşte la Londra în anul 1717 şi vede propriile principii definite în constituţiile scrise de pastorul James Anderson, în anul 1723. Acest tip de masonerie este condamnată de pontifi practic imediat: Clement al XII-lea dă bula "In eminenti" după numai 21 de ani de la apariţia ei. Papa vrea să scutească populaţiile de "daunele grave" pe care noua asociaţie le poate provoca atât în plan spiritual cât şi în cel temporal. În această primă bulă papală sunt exprimate in nuce principalele argumente pe care papii le vor dezvolta în decursul a două secole pentru a condamna francmasoneria. Şi merită de amintit că pronunţările antimasonice pontificale sunt foarte numeroase: conform călugărului paulin Rosario Esposito, sunt în număr de 586.

Referitor la motivele de condamnare, sunt următoarele:

- caracterul secret al asociaţiei ("dacă n-ar acţiona în mod nelegiuit, n-ar urî aşa de hotărât lumina").

- jurământul cu care masonii se angajează "să menţină inviolabil tăcerea cu privire la lucrurile pe care ele (societăţile secrete) le săvârşesc în secret", jurământ însoţit de "exagerarea de pedepse grave".

În această privinţă e suficient să luăm în considerare jurământul unui profan (care nu e mason), atunci când intră în Lojă ca ucenic: "Promit şi jur să nu dezvălui niciodată secretele francmasoneriei; să nu destăinui nimănui ceea ce mi se va dezvălui, sub pedeapsa de a se tăia gâtul, a se smulge inima şi limba, măruntaiele sfâşiate, trupul meu mort să fie tăiat în bucăţi, apoi să fie ars şi făcut cenuşă, iar aceasta să fie aruncată în vânt spre detestată amintire şi infamie veşnică".

- indiferentismul în domeniul religios: "se unesc între ei oameni din orice religie şi sectă".

A pune pe acelaşi plan diferitele credinţe religioase înseamnă a le subevalua pe toate, cu unicul avantaj al acelui centru de unire - masoneria - în care toate pot converge "paşnic".

Aşa condamnă Pius al XI-lea, în anul 1846, atitudinea masonică faţă de religie: "Acel sistem care repugnă însăşi luminii raţiunii naturale, care este indiferenţa religiei, cu care aceştia (societăţile secrete), elimină orice distincţie între virtute şi viciu, între adevăr şi eroare, între onestitate şi mârşăvie, învaţă că orice religie este la fel de bună pentru a obţine mântuirea veşnică, ca şi cum între dreptate şi patimi, între lumină şi întuneric, între Cristos şi Belial ar putea vreodată să fie acord sau înţelegere" (Qui pluribus).

• Pentru ce masoneria manifestă ostilitate profundă faţă de religia catolică?

Pellicciari: Dincolo de propagandă, masonii înşişi sunt foarte conştienţi de inconciliabilitatea revelaţiei cu principiile pe care le mărturisesc. În anul 1873 aşa scrie Revista Masoneriei Italiene: "Un adevărat israelit sau un adevărat catolic pot fi adevăraţi fii ai masoneriei? Nu - dacă mai întâi nu recunosc ca false şi nu tăgăduiesc acele părţi din credinţa lor religioasă care distrug principiul masonic". Masoneria cere de la cei care trebuie iniţiaţi "renunţarea absolută şi negarea acelor dogme ale religiilor revelate, care s-ar împotrivi libertăţii, egalităţii şi fraternităţii oamenilor".

În acest sens papii susţin că, în spatele supunerii aparente faţă de legea morală, a unor masoni, se ascunde un atac frontal împotriva decalogului şi a legii naturale.

De fapt, este adevărat că, după constituţii, masonul "prin condiţia sa" este ţinut să asculte de legea morală, însă este adevărat şi că legea morală la care masonul face referinţă este cea stabilită chiar de "fraţi" în loji. În acest sens, Jean Marie Ragon scrie în anul 1853, cu acceptul explicit că "masoneria nu primeşte legea, ea însăşi o stabileşte, din moment ce morala sa, una şi imutabilă, este mai extinsă şi mai universală decât moralele religiilor din diferite ţări, care sunt mereu particulare".

După părerea papilor, influenţa masonică asupra moralei sociale este deosebit de nefastă. Iată ce scria Leon al XIII-lea în "Humanum genus" din anul 1884: "Deoarece aproape nimeni nu este dispus să slujească aşa de pasiv oameni şmecheri şi vicleni ca aceia al căror suflet a fost vlăguit şi distrus de stăpânirea patimilor, au fost găsite în secta masonilor persoane care declară şi propun să se folosească orice viclenie şi artificiu pentru a satisface mulţimea cu permisiune desfrânată; făcând aceasta, ele ar subjuga-o apoi faţă de propria putere arbitrară şi ar face-o cu uşurinţă ascultătoare".

Încă de la prima enciclică pontifii stabilesc clar că nu există loji bune şi loji rele: toate sunt la fel de unite în condamnarea universală: "Condamnăm şi interzicem amintitele societăţi, uniuni, reuniuni, adunări, agregări sau întâlniri ale francmasonilor (sau Francs Maçons), sau numite cu orice alt nume".

• În secolul al XIX-lea internaţionala socialistă şi naşterea partidelor comuniste se intersectează cu masoneria. Ce au spus papii în acest sens?

Pellicciari: Papii, în magisteriul lor, au anticipat mult faptele. Încă din anul 1849, Pius al IX-lea afirmă că socialismul şi comunismul sunt dezvoltarea naturală a acţiunii societăţilor secrete. Iată ce scrie în alocuţiunea Quibus qunatisque: "Cererile noilor instituţii şi progresul aşa de predicat de aceşti oameni (membrii societăţilor secrete) au ca scop numai să menţină mereu vie agitaţiile, să elimine orice principiu de dreptate, de virtute, de onestitate, de religie; şi să introducă, să propage şi să facă să domine pe larg în orice loc, cu dăunarea foarte gravă şi ruinarea întregii societăţi umane, sistemul oribil şi foarte fatal al socialismului sau şi al comunismului, contrar îndeosebi dreptului natural şi însăşi raţiunii naturale".

Şi Leon al XIII-lea presupune o legătură de filiaţie între masonerie şi comunism. Aşa scrie în Humanum genus: "De propunerile acestora nu ar fi străină secta masonilor, care acceptă cu favoare opiniile lor şi are în comun cu ei cele mai importante axiome".

Cu 30 de ani înainte La Civiltŕ Cattolica afirmase acelaşi lucru: "Sectele socialiste care ameninţă în prezent Europa şi care, maxim după anul 1838, au început să capete forme şi înfăţişări clare, nu sunt altceva decât dezvoltări noi şi transformări ale iluminismului, variind numai accidenţii. Substanţa, scopul, mijloacele, spiritul, principiile, sunt aceleaşi".

• Conform papilor, masoneria şi comunismul sunt deci apropiate?

Pellicciari: În cartea mea prezint o serie de analogii puternice între ideologia masonică şi cea comunistă. Mă limitez aici la constatarea unui singur fapt: în centrul drapelului fostei DDR (Republica Democrată Germană) ieşea în evidenţă desenul unui compas.

• Ce tip de măsuri au fost luate în trecut? Ce validitate au astăzi?

Pellicciari: Papii i-au excomunicat în repetate rânduri pe masoni. În anul 1983 noul Cod de drept canonic, promulgat de Ioan Paul al II-lea nu menţionează masoneria. Această circumstanţă a oferit "fraţilor" un punct de plecare pentru a susţine sfârşitul condamnării pontificale faţă de instituţia de care aparţin (ceea ce de fapt au afirmat în mod repetat în decursul timpului, mereu în mod nemotivat).

Acesta este contextul în care cardinalul Joseph Ratzinger, prefect al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei, publică în anul 1983 o declaraţie despre masonerie, cu aprobarea explicită a Sfântului Părinte. Scrie Ratzinger: "S-a pus întrebarea dacă s-a schimbat părerea Bisericii faţă de masonerie datorită faptului că în noul Cod de drept canonic ea nu este menţionată în mod expres ca în Codul anterior. Această congregaţie este în măsură să răspundă că această circumstanţă se datorează unui criteriu redacţional urmat şi pentru alte asociaţii care la fel nu sunt menţionate deoarece sunt cuprinse în categorii mai largi. Prin urmare, rămâne neschimbată judecata negativă a Bisericii faţă de asociaţiile masonice, deoarece principiile lor au fost considerate mereu inconciliabile cu învăţătura Bisericii şi de aceea înscrierea în ele rămâne interzisă. Credincioşii care aparţin asociaţiilor masonice sunt în stare de păcat grav şi nu pot să primească sfânta Împărtăşanie".

• Cum aţi ajuns să vă ocupaţi de masonerie?

Pellicciari: Am studiat mulţi ani Risorgimentul care este un fenomen tipic masonic: "Papii şi masoneria" este prelungirea naturală a studiilor pe care le-am făcut. Sunt mulţumită că Dumnezeu mi-a dat harul să scriu această carte deoarece consider că magisteriul pontifical despre francmasonerie (eu mă limitez să-l ilustrez cu consideraţii de tip istorico-documentar) este de mare ajutor pentru a înţelege dinamicile, contradicţiile, dramele, modernităţii.

Traducere după ZENIT de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 91.