Solidaritate faţă de comunitatea română din Italia

Comunitatea românilor din Italia a trecut şi continuă încă să treacă prin momente de grea încercare după uciderea brutală, inexplicabilă a Giovannei Reggiani într-un cartier periferic al Romei.

La neliniştea şi nesiguranţa vieţii de emigrant s-au adăugat noi motive de îngrijorare. Politicieni, jurnalişti, cetăţeni de rând şi într-un fel chiar unii oameni de Biserică au început să privească la conaţionalii noştri cu alţi ochi.

Ne-am rugat în comunităţile noastre pentru Giovanna şi familialii ei precum şi pentru victimele provocate de conaţionali mai ales în ultima vreme: statisticile nu ne sunt favorabile.

Schimbarea precipitată, şi nu fără temei sub unele aspecte, a atitudinii faţă de imigranţii români a fost însoţită însă şi de numeroase mărturii de solidaritate manifestate fie în presa scrisă şi vorbită, fie individual în diferitele comunităţi.

Fără nici o îndoială, apelul papei Benedict al XVI-lea lansat duminică, 4 noiembrie, la tratarea relaţiilor dintre populaţiile migrante şi populaţiile locale "în spiritul acelei înalte civilizaţii morale, care este rod al valorilor spirituale şi culturale ale fiecărui popor şi ţară" a avut un puternic impact asupra opiniei publice din peninsulă. Nu de mai mică valoare în abordarea delicatei situaţii create între cele două ţări, România şi Italia, s-a dovedit audienţa privată extraordinară acordată de Sfântul Părinte premierului Călin Popescu Tăriceanu, miercuri, 7 noiembrie, la începutul vizitei de lucru, deloc uşoară, în Italia.

Într-adevăr, niciodată nu a fost atât de mare ca în aceste zile datoria de a spune mulţumesc - un sincer "mille grazie" - tuturor celor care în momente de stigmatizare generală a românilor şi-au păstrat luciditatea şi înţelegerea distingând grâul bun de neghină, ramurile uscate de cele verzi şi evaluând grava şi complexa situaţie cu realism şi în spiritul valorilor umane şi creştine. Suntem convinşi că mărturii de gratitudine pentru această solidaritate nu vor întârzia să apară în forme oficiale şi la alte nivele.

Dintre multele mărturii de solidaritate exprimate în aceste zile comunităţii imigranţilor români din Italia, Scrisoarea de solidaritate trimisă comunităţii române din Italia de Centrul Studii Emigraţie - Roma, este poate cea mai calificată. Centrul menţionat este condus de Congregaţia "Sfântul Carol" a Părinţilor Scalabrinieni care de peste un secol se dedică cu râvnă exemplară emigranţilor de pe toate meridianele.

* * *

"Tuturor fraţilor noştri români - cea mai numeroasă comunitate de imigranţi din Italia - şi celor care astăzi sunt înfieraţi drept cauză a nesiguranţei în Italia vrem să le reînnoim public solidaritatea noastră şi apropierea Congregaţiei Misionare angajată în trăirea zilnică a îndemnului lăsat de întemeietorul ei, Mons. Scalabrini: «Cred că prima îndatorire a Bisericii este de a veghea pentru ca emigrantul (nu contează ţara de origine) să nu fie făcut să ajungă niciodată la descurajare şi deznădejde fără ajutorul unui sprijin prietenesc, fără implicarea tuturor confesiunilor religioase în opera de incluziune în ţara de sosire».

După uciderea Giovannei Reggiani atribuită unui conaţional al vostru la Roma, multe voci mânioase şi necumpănite, venind din diferite părţi, au cerut blocarea fluxului migrator spre Italia.

Erau mulţi cei care au strigat că nu trebuie să existe spaţiu în Italia pentru cine trăieşte furând, violând şi ucigând. Prea mulţi au repetat că oraşele italiene au devenit ţinta a prea mulţi străini care fără nici un control vin din estul Europei.

Alţii au susţinut faptul că s-a arătat prea multă înţelegere şi bunătate ca şi cum răutatea ar fi fost de preferat; că trebuie să se renunţe la «a predica» toleranţa şi primirea; trebuie să se pună capăt căutării dialogului cu cine e diferit; trebuie să ne apărăm şi să respingem agresorii şi să expulzăm românii. (Aproape nimeni nu se opreşte să precizeze termenii acestor afirmaţii şi se uită astfel femeia rrom care s-a întins pe asfalt în faţa unui autobuz pentru a-l denunţa pe conaţionalul ei, acuzat de asasinarea Giovannei Reggiani), chiar dacă această «legitimă apărare» poate declanşa o adevărată acţiune de vânătoare de om (nu contează dacă a făcut sau nu ceva, dar trebuie să plătească din cauza etniei sale), cum s-a întâmplat în mod ruşinos în cartierul roman Tor Bella Monaca.

Aceste reacţii viscerale alimentate de politicieni în căutare de consens facil, au ca pseudofundament ideea că italienii sunt în război întrucât asediaţi continuu de iregulari, imigranţi, refugiaţi, străini care toţi sunt criminali.

Este victoria confuziei şi demagogiei care în timp de criză are mulţi adepţi! Se propun atunci scurtături facile pentru a rezolva totul şi imediat: să distrugem campusurile rrom, să expulzăm românii (şi pe care alţi după ei?), să închidem frontierele (dar România nu este deja parte a Uniunii Europene?), să ne ocupăm de noi şi vom scăpa de frică... E vorba de iluzii vândute ieftin, la preţ redus, deoarece realitatea dovedeşte că imigraţia nu va fi oprită şi că Europa are nevoie de ea. Cine vorbeşte despre imigraţie ca de un rău evitabil greşeşte de două ori: pentru că nu este evitabilă şi pentru că în sine nu este un rău. Desigur, trebuie controlate şi regularizate mai bine fluxurile migratorii, garantată siguranţa tuturor cetăţenilor punând în practică acea cartă a valorilor cetăţeniei şi a integrării, dar nu se poate aplica acuzând necritic comunităţi întregi (rrom, români, albanezi) din cauza delictului unora".

Scrisoarea de solidaritate a Părinţilor Scalabrinieni citează un caz similar verificat în comunităţile de imigranţi italieni când "reacţii rasiste au fost declanşate de un delict comis" de un conaţional al lor.

"Delictul infam comis recent în dauna unei victime inocente de unul fără patrie crescut în Italia a oferit pretextul, în diferite ţări, unor ameninţări şi persecuţii, vânătorii împotriva italianului, din partea plebei, ameţită de ură rasială şi de mocnită mânie contra muncitorilor concurenţi, mai destoinici şi mai apreciaţi. E bine să ştie acei conaţionali ai noştri, constrânşi să trăiască în mijlocul atâtor pericole, că ochiul patriei îi însoţeşte mereu, că îi ştie în marea lor majoritate buni şi muncitori, că îi preţuieşte şi îi iubeşte ca pe o parte vie a sa şi că nu-i confundă cu puţinii delincvenţi care se cuibăresc între ei ca şerpii printre flori" (Giovanni Battista Scalabrini, Italia all'estero, 1898).

Şi în anul 1901 scriind papei Leon al XIII-lea, după o călătorie în Statele Unite, Scalabrini sublinia că puţini îşi dau seama "că imigraţia este o resursă extraordinară, un mare dar pentru o ţară... O văd ca o problemă de caritate. Ea trebuie transformată în percepţia unui fapt convenabil, pentru a obţine apoi condiţii convenabile, adică umane".

Tot Scalabrini afirma că legislaţiile ţărilor de imigraţie "sunt înclinate mai mult să considere marele fenomen cosmic şi uman al emigraţiei mai degrabă un fapt anormal decât un drept natural, şi îl îngrădesc în aşa măsură încât aproape îl confiscă... Acum experienţa a dovedit că măsurile poliţieneşti nu opresc, ci deviază masele migratorii din cele ale noastre spre alte porturi, făcând astfel mai dureros şi costisitor exodul conaţionalilor noştri. Obstacolele artificiale nu opresc curenţii, dar îi fac să se reverse mărindu-le forţa şi făcând-o mai distrugătoare...".

Însă şi mai ales în societăţile noastre multietnice şi multiculturale, în oraşele Uniunii Europene străinii trebuie văzuţi nu ca problemă, ci ca resursă de valorizat. Din acest motiv nu se va insista niciodată îndeajuns asupra necesităţii de a educa la relaţie, întâlnire, trăirea împreună...fără a obosi vreo dată de a continua să explicăm complexitatea fenomenului migrator şi să denunţăm generalizările facile şi dăunătoare precum şi stigmatizările".

Roma, 7 noiembrie 2007.
Pentru Misionarii "Sfântul Carol" - Scalabrinieni
Lorenzo Prencipe (Preşedintele CSER Roma)

Radio Vatican (9 noiembrie 2007)

lecturi: 10.