Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Radio VaticanCălin Popescu Tăriceanu în audiență la Sfântul Părinte

Benedict al XVI-lea l-a primit miercuri, 7 noiembrie 2007, în Vatican, după audiența generală din Piața "Sfântul Petru", pe primul-ministru român Călin Popescu Tăriceanu împreună cu soția.

Liderul român solicitase această întâlnire pentru a-i mulțumi papei și Bisericii pentru tot ceea ce fac în sprijinul imigranților fie în mod concret, fie pentru promovarea culturii toleranței și primirii. Colocviul, care a durat 12 minute, s-a desfășurat în sala de protocol adiacentă aulei mari de audiențe generale. Așa cum a declarat directorul Sălii de Presă a Sfântului Scaun, părintele Federico Lombardi, șeful Guvernului Român a exprimat deosebită apreciere pentru cuvintele Sfântului Părinte din apelul lansat duminica trecută la rugăciunea Îngerul Domnului, în care formula auspicii ca "relațiile dintre populații imigrante și populații locale să aibă loc în spiritul acelei înalte civilizații morale care este rod al valorilor spirituale și culturale ale fiecărui popor și țară". Și cine este pus responsabil pentru siguranță și primire, solicitase pontiful, "să știe să facă uz de mijloacele apte să garanteze drepturile și îndatoririle ce sunt la baza fiecărei adevărate conviețuiri și întâlniri între popoare".

Primul-ministru era împreună cu soția Ioana Popescu Tăriceanu, alături de ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun, Marius Gabriel Lazurcă, și de Vlad Alexandru Velcu, consilier personal al primului ministru.

La sfârșitul audienței private, Călin Popescu Tăriceanu a oferit papei o gravură manuală reprezentând "Închinarea magilor" de Martin Schongauer (cc. 1448-1491). Benedict al XVI-lea a dăruit oaspetelui român medalia aniversară a pontificatului, iar membrilor suitei câte un rozariu.

În programul vizitei de lucru la Roma a premierului român, după convorbirile cu președintele Consiliului de Miniștri italian Romano Prodi, întâlnirea cu reprezentanții comunităților religioase românești din Italia la sediul ambasadei României pe lângă Quirinale.

La terminarea întâlnirii cu Sfântul Părinte, vorbind încă în franceză, limba în care a avut loc colocviul privat, la ieșire, în timp ce era condus de șeful protocolului, premierul român a spus că întrevederea cu papa a fost "directă, simplă și foarte agreabilă".

Radio Vatican (7 noiembrie 2007)

*

Interviu cu premierul român Călin Popescu Tăriceanu după audiența la Sfântul Părinte


 

lecturi: 8.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat