Roman: Săptămâna Acţiunii Catolice în Parohia "Sf. Tereza a Pruncului Isus"

Săptămâna Acţiunii Catolice a fost marcată şi în Parohia "Sf. Tereza a Pruncului Isus" din Roman, în perioada 14-21 octombrie 2007.

Duminică, 14 octombrie, cu Liturghia pentru tineri de la ora 9.00, s-a inaugurat săptămâna de cunoaştere a membrilor şi activităţilor Acţiunii Catolice a Tinerilor din comunitatea noastră, având în acelaşi timp şi invitaţia pentru noi membri şi simpatizanţi. Părintele vicar a ţinut să scoată în evidenţă necesitatea legăturii strânse între tineri, Biserică, sacramente, Isus - cale, adevăr şi viaţă - şi activităţile spirituale, caritative, recreative practice. Faptul că sunt tot mai reci, mai puţin entuziasmaţi de cele spirituale, denotă faptul că nu sunt conştienţi de importanţa fundamentală, capitală pentru viaţă a valorilor creştine. Acţiunea Catolică are rolul ei de a colabora în mod direct cu ierarhia, şi mai exact cu preoţii comunităţii parohiale, pentru a duce mesajul iubirii creştine în mod dezinteresat, în orice loc unde îşi petrec timpul, mai ales în momentele de destindere.

După-amiază, la ora 16.00, a avut loc şi cateheza cu tema "Trecutul mă apasă", unde s-a insistat asupra faptului că, dacă în perioada copilăriei, a adolescenţei şi a tinereţii, nu există curajul de a înfăţişa problemele afective, familiale, religioase, spirituale spre a fi rezolvate, ci se încearcă să se uite, să fie îngropate, evitate, ocolite, şi nu analizate, cu siguranţă, în timpul tinereţii şi a viitorului nostru, ne vom afla departe de Dumnezeu. Şi totodată păcatul îşi face tot mai mult loc în inima tinerilor, iar convertirea devine din ce în ce mai anevoioasă.

Atâţia creştini se declară obsedaţi de amintirea trecutului lor. Eu au irosit anii cei mai frumoşi ai tinereţii lor. Au neglijat lucrurile esenţiale. Au făcut o grămadă de rele. Este posibil să le repare? Cum este posibil să trăieşti în pace când mintea este sufocată de amintirile cele mai urâte? Ce pot face pentru a trăi bucuria de a fi eliberat de atâtea lucruri apăsătoare?

Pentru început ne spunea părintele trebuie să recunoaştem şi să mărturisim vina, chiar dacă după ce ai trăit ani întregi în întuneric, nu este uşor să ajungi deodată la lumină. Căci pare preferabil să-ţi acoperi faţa şi să ascunzi adevărul; să te convingi pe tine însuţi că răul comis nu este aşa grav, deoarece toţi fac aşa; sau să ajungi la concluzia că nu se putea acţiona altfel având în vedere circumstanţele.

Această atitudine este înşelătoare, fiind o modalitate de a ne dezvinovăţi, şi la ce rezultate se ajunge? După prima respingere a harului lui Dumnezeu, adesea se ajunge la ceva mai rău. Va sosi însă un moment în viaţă când ne vom redescoperi pe noi înşine cu o foarte mare luciditate. Şi ce alinare, ce mângâiere, ce sens e dat libertăţii când poţi să mărturiseşti propriul păcat unui preot, unui om ţinut la secretul cel mai desăvârşit şi care a primit de la Domnul puterea de a ierta în numele său.

După ce am reuşit să ne recunoaştem şi mărturisi vina se cuvine să preamărim mila Domnului. Este o contradicţie a crede în evanghelie şi în acelaşi timp să te laşi oprimat de amintirea propriei greşeli. Dumnezeu le-a iertat definitiv, înecându-le în oceanul infinit al milei sale şi cerându-ne să trăim într-o veşnică aducere de mulţumire. Dacă ne-am îndoi chiar pentru un moment de iertarea sa, l-am jigni mai mult decât prin rătăcirea noastră. Dacă ne asaltează dezgustul de noi înşine la amintirea gravităţilor comise, să ne reamintim că Domnul ne-a redat întreaga noastră demnitate, aceea de copii preaiubiţi.

Nu poţi trăi ca un creştin autentic dacă nu ai descoperit slăbiciunea umană, slăbiciunea condiţiei noastre de păcătoşi, a necesităţii absolute de salvare. Atunci vei putea în cele din urmă spune: "Isuse, ai milă de mine, păcătosul. Vino şi salvează-mă. Vino şi împlineşte în mine opera ta de mântuire". Soseşte momentul în care "lacrimile amare devin lacrimi de mulţumire, de fericire" (Olivier Clement).

Mica Tereza se gândea că ar trebui "să facem să cânte" toate amintirile vieţii noastre, care în cer ne vor aminti bunătatea Domnului faţă de noi. Păziţi de păcat sau iertaţi, doar mila lui Dumnezeu este cea care merită laude. Aşadar, trebuie să ne obişnuim de pe pământ cu aceste laude, transformând toate amintirile noastre rele, în ocazii de mulţumire. Îi vom repeta veşnic lui Dumnezeu ceea ce Tereza de Avila spunea deja pe pământ, gândindu-se la păcatele de vanitate pe care le-a comis când se ducea la parloir-ul conventului: "Fii binecuvântat, Doamne, pentru că m-ai suportat atât".

Şi totodată e necesar să cerem Domnului să ispăşim greşelile. Cum să trăieşti în pace, păstrând încă amintirea obsedantă a răului pe care l-am cauzat altora? Este vorba de a crede că Dumnezeul milei, care a iertat greşelile noastre, şi mai ales Dumnezeu atotputernic, poate repara, în felul său divin şi cu consecinţe infinit mai bune tot răul pe care l-am comis. El va plăti toate căderile noastre, numai să avem curajul de a cere iertarea cu inimă de fii. Pe drept cuvânt spune sfântul Francisc de Sales: "Dumnezeu a pus margini oceanului, dar a lăsat fără margini mila sa". Dumnezeu nu ne va primi la sine pe motiv că nu avem păcate, ci doar dacă îl iubim şi dacă îl iubim mult. Premiul cursei nu este pentru cel care nu a căzut niciodată, dar pentru cel care a alergat mai mult. Curaj, aşadar, voi, suflete căzute, ridicaţi-vă, scuturaţi lanţurile şi aruncaţi-vă în braţele Domnului; şi voi, care nu aveţi păcat, concuraţi aici pe pământ în sfântă întrecere şi nu vă lăsaţi învinşi.

De-a lungul săptămânii am încercat să îmbinăm activităţile şcolare, care caracterizează acest timp, cu participarea la sfântul Rozariu. În fiecare seară ne-am rugat câte o decadă în mod special pentru tineri şi copii ca să se lase atraşi de fascinaţia cuvântului lui Dumnezeu. Participarea tinerilor a variat de la o seară la alta, când mai semnificativă, când mai săracă. Dar ce a fost mai important e faptul că ne-am rugat pentru toţi, atâţia câţi am fost, susţinuţi şi de adulţi. Unii tineri au pregătit altarul pentru Rozariu, iar Mamei cereşti i-au pus o năframă de culoarea cerului şi o coroană pentru a o înălţa încă o dată la rangul de regină.

Totodată alţii s-au străduit să pună inima, mintea şi sufletul la muncă şi meditaţie şi au alcătuit texte personale pentru adoraţia de joi seara de la ora 1700, având tema: "A fi tânăr misionar în parohie, în Roman, în România, în lumea întreagă". Au fost pătrunşi de trudă şi emoţie pentru că nu s-au mai inspirat din cărţi, ci din viaţa personală, familială, parohială şi socială.

* "Doamne, noi tinerii suntem astăzi misionari? Oare a fi misionari înseamnă doar a fi trimis în misiune în Africa, America Latină, Oceania? De ce tinerii de astăzi nici măcar în familie nu sunt misionari? De ce se îndepărtează de tine? Tu nu ne interzici distracţiile cu prietenii, ne ceri doar ca prin comportamentul nostru să fim un exemplu bun, să arătăm că suntem creştini. Oare e atât de greu? Doamne, de ce noi, tinerii, nu suntem mici misionari la şcoală sau în cercul de prieteni? Cum ne dăm întâlnire la o plimbare, nu putem lua parte la o cateheză? De ce ne este frică să te facem cunoscut? A fi misionar nu înseamnă a striga că suntem creştini, ci a da exemplu prin viaţa noastră de zi cu zi pentru a-i face pe tineri să îşi pună întrebări să să ne urmeze în a fi misionari. Nu este un lucru atât de greu. Doamne ajută-ne să te putem descoperi şi să avem curajul să te facem cunoscut!" (Roxana).

* "Doamne, ajută-ne să punem mai multă iubire în ceea ce facem. Să fim misionari aici, la noi, în parohie, la şcoală, pe drum şi oriunde vom merge. Să-ţi face cunoscută prezenţa prin faptele noastre pentru a atrage şi pe alţi tineri care încă mai rătăcesc şi nu te-au găsit. Să fim mult mai implicaţi în activităţi şi să lăsăm cearta şi invidia deoparte. Ajută-ne să fim cuprinşi de lumina şi adevărul tău, să fim flori care înfloresc şi doresc căldura ta divină pentru a putea să ajungem la tine. Dorim, o sfântă Fecioară Marie, să fii mereu cu noi şi să ne ajuţi să devenim un grup unit care să dorească să te facă să zâmbeşti mereu. Doamne, fă-i pe tinerii care sunt indiferenţi să observe că este nevoie de ajutorul lor, să iasă din anonimat, angajându-se să te vestească şi altora. Tu, Doamne, eşti calea, adevărul şi viaţa, iar noi încercăm să te urmăm şi să nu ne abatem de la drumul cel bun adorându-te pe tine în veci" (Simona Dămătărc).

* "Misionari nu sunt doar persoanele consacrate care răspândesc credinţa creştină în ţările din Africa. Misionar poate fi oricare dintre noi, care crede cu adevărat în Dumnezeu şi vrea să-l facă cunoscut şi iubit. Putem fi misionari în propria localitate, chiar şi în propria familie. De aceea să-l rugăm pe Tatăl ceresc să ne dea puterea şi voinţa de a fi misionari şi de a răspândi credinţa noastră prietenilor şi tuturor celor din jur" (Cristian Mârţ).

* "Doamne, fiecare persoană trebuie să fie misionar într-un fel sau altul. Misionar poţi fi oriunde: acasă, la şcoală, pe stradă. Cel mai important este că trebuie să ai credinţa necesară pentru a putea vorbi de Evanghelie. La şcoală, copiii nu mai ţin cont de educaţia dată de părinţi, precum nici de educaţia religioasă pe care biserica ne-o oferă. Ei nu mai ştiu că au de respectat 10 porunci pentru a putea duce o viaţă plină de iubire şi de credinţă. La orele de religie, mulţi nu sunt atenţi sau alţii fac şi mai rău, nu participă la aceste ore pentru că, zic ei, nu este o materie importantă. Însă prin această oră elevii mai pot asculta sau vorbi despre Evanghelie, despre cuvântul tău. Pentru ca o persoană să-şi păstreze credinţa în tine, contează foarte mult mediul în care trăieşte, educaţia primită, anturajul. De foarte multe ori, prietenii sunt cei care dau sfaturi nu tocmai bune pentru viaţa religioasă a unei persoane. Eu sper să pot răspândi cuvântul tău oriunde, pentru că nu mai vreau să văd atâta răutate în sufletul oamenilor" (Lavinia-Sorina Farcaş).

Ne-am gândit şi la misionarii plecaţi să aprindă flacăra credinţei în cele cinci continente din lume, făcându-l cunoscut pe Dumnezeu Iubire. Pe lângă rugăciunile tinerilor ne-am rugat şi misterele de lumină. Pentru fiecare continent câte o decadă, aprinzându-se şi câte o lumânare având culoarea specifică continentului (alb-Europa, verde-Africa, albastru-Oceania, galben-Asia, roşu-America), continent care putea fi văzut pe globul pământesc aşezat şi el în faţa altarului. Globul a fost ca să ne imaginăm locurile unde misionarii au ajuns, sau pe care, deja, le-au parcurs. Şi nu este exclus ca mai târziu să fie şi cineva dintre noi în acele locuri îndepărtate. Pentru aceasta fiecare tânăr a recitat cu mare evlavie Bucură-te, Marie.

Ne-am rugat cu credinţă la Cristos ca toţi misionarii să depăşească dificultăţile pe care le întâlnesc în viaţa cotidiană.

În acelaşi timp la iniţiativa surorilor din Congregaţia Misionară "Slujitoarele Duhului Sfânt" din comunitatea noastră parohială au fost antrenaţi membrii tineri ai Acţiunii şi simpatizanţi în pregătirea festivă a "Zilei Mondiale a Misiunilor" în cadrul celebrării Liturghiei tinerilor de duminică, 21 octombrie, ora 9.00.

Cu toţii spunem în Crez: "Cred într-una Biserică Catolică" - adică universală. A crede într-o Biserică catolică înseamnă a trăi cu conştiinţa că suntem trimişi în misiune de Cristos către toţi oamenii. Aceste cuvinte ne pot ajuta să exprimăm modul în care am celebrat în parohia noastră, Ziua Mondială a Misiunilor. "Biserica universală prin vocaţie şi misiune se înrădăcinează într-o varietate de elemente culturale, sociale şi umane, luând în fiecare parte a lumii aspecte şi forme de exprimare diferite" - spune Catehismul Bisericii Catolice. În acest sens tinerii parohiei noastre, în timpul Liturghiei dedicată lor, au mărturisit această unire cu oamenii atâtor culturi şi naţiuni. La predică, preotul vicar a pus accent pe rugăciunile, ofertele şi sacrificiile noastre la opera misionară de răspândire a iubirii lui Dumnezeu în lume. În timpul ofertoriului, cinci tineri îmbrăcaţi în haine caracteristice anumitului continent au adus un simbol şi au adresat Domnului o rugăciune pentru omenii continentului dat.

- vas pentru apă - ca simbol al continentului Africa cu rugăciune pentru binecuvântarea acestor oameni în toate necesităţile lor;

- şlapi - ca simbol de drumeţie pentru Oceania, continent constituit de un mare număr de insule cu oameni de diferite culturi;

- telefon mobil - ca simbol al continentului nostru Europa cu o rugăciune pentru noi toţi să fim dispuşi de a-l asculta pe Dumnezeu în fiecare zi;

- orez şi incens - cu mirosul incensului am înălţat spre cer rugăciunea noastră pentru oamenii din Asia, care muncesc din greu pentru această pâine zilnică.

- mâini deschise - ca simbol al celui de-al cincilea continent, America. În mâini deschise nu se poate ascunde nici un fel de armă, de aceea prin acest simbol ne-am rugat pentru coexistenţa paşnică între oamenii întregului pământ. Apoi ne-am oferit cu toţii un semn de pace.

Întreaga Liturghie a fost celebrată în mod specific misionar, fiind îmbogăţită cu două cântece în limba spaniolă şi indonesiană, în semn de unitate a creştinilor, precum şi cu imagini din misiuni. În cadrul sfintei Liturghii ne-am deschis inimile la harurile lui Dumnezeu, am interiorizat cuvântul şi ne-am angajat să trăim în iubire. Chiar dacă Ziua Mondială a Misiunilor s-a sfârşit, luna dedicată misiunilor continuă, iar noi să nu uităm că suntem creştini-misionari în fiecare zi oriunde ne aflăm.

Săptămâna membrilor şi a simpatizanţilor Acţiuni Catolice a culminat cu veghea misionară condusă de Iosefinii lui Murialdo în biserica "Inima Neprihănită a Mariei", unde ne-am adunat din toate cele patru parohi ca prin cântece, rugăciuni, ofertă şi experienţa unui tânăr preot misionar împărtăşită şi nouă să-i susţinem pe misionari şi să devenim şi noi sarea pământului şi lumina lumii.

Iuliana Mărtinaş, sr. Ana Tişea, pr. Claudiu Nedelciu

* * *

Un album de imagini de la acest eveniment poate fi vizualizat dând clic aici

lecturi: 10.