Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Iași: Sărbătoarea medicilor catolici

Asociația Medicilor Catolici - Moldova și Bucovina s-a întrunit sâmbătă, 20 octombrie 2007 la Catedrala "Adormirea Maicii Domnului" din Iași, unde s-a celebrat o sfântă Liturghie cu ocazia comemorării sfântului Luca evanghelist, care conform tradiției este numit patronul medicilor, întrucât a fost medic de profesie și se presupune că a dedicat mulți ani de studiu în acest sens.

Liturghia a fost celebrată de pr. Claudiu Dumea, asistentul spiritual al medicilor. Peste 50 de medici au participat la celebrare. La predică, pr. Dumea a vorbit despre formarea medicală a sfântului Luca, fundamentată pe armonia dintre credință, rațiune și știință. Adresându-se medicilor, părintele i-a îndemnat să realizeze și ei această armonie în munca pe care ei o desfășoară în slujba semenilor, numindu-i misionarii timpului lor. Apoi le-a cerut să fie receptivi la mesajul lui Cristos de a-i vindeca pe cei bolnavi și de a le face cunoscută evanghelia.

Asociația Medicilor Catolici (AMC) - Moldova și Bucovina a luat ființă la 12 decembrie 1990. Președintele asociației este prof. dr. Eduard Bild. În luna octombrie a anului 1991, în vederea asigurării unei asistențe spirituale pentru grupul de medici și de persoane din această asociație, PS Petru Gherghel l-a numit pe pr. Claudiu Dumea, profesor la Institutul Teologic Romano-Catolic din Iași, ca asistent spiritual diecezan. Până în prezent 260 de persoane din dieceză - medici, farmaciști, ingineri, biologi, chimiști, profesori, tehnicieni și asistenți medicali - sunt hotărâți să atingă scopul principal al asociației: evanghelizarea lumii sanitare, promovarea studiilor medico-morale după principiile învățăturii catolice. Asociația are și o filială ce funcționează la Suceava, președinte fiind Elisabeta Postolache Kastel, iar asistent spiritual pr. Ștefan Babiaș.

Marcelin Blaj


 

lecturi: 14.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat