Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Prăjești: Profesiune simplă

În biserica parohială din Prăjești, în cadrul sfintei Liturghii de la ora 11.00 din ziua de duminică, 9 septembrie 2007, prezidată de pr. Ion Ciuraru, ministru provincial, 18 frați novici au profesat pe o perioadă de un an sfaturile evanghelice de ascultare, curăție și sărăcie în Ordinul Fraților Minori Conventuali, Provincia "Sf. Iosif" din România.

Liturghia a început cu procesiunea din "Casa de Noviciat" spre biserică. În cuvântul de introducere, pr. Eugen Blăjuț jr., magistrul novicilor, l-a salutat pe părintele provincial, precum și pe preoții, persoanele consacrate și toți oaspeții veniți să-i însoțească pe cei 18 novici în această zi a consacrării lor prin voturile religioase. Pr. Eugen a ținut să salute și să mulțumească într-un mod deosebit credincioșilor din Prăjești care atât spiritual cât și material au contribuit la formarea fraților novici.

A urmat Liturgia penitențială și Liturgia cuvântului, în cadrul căreia pr. Ștefan Acatrinei, vicar provincial, a ținut și cuvântul de învățătură.

După Liturgia cuvântului a urmat ritualul profesiunii religioase temporare, cei 18 frați, câte trei, s-au apropiat de părintele provincial în mâinile căruia au profesat cele trei sfaturi evanghelice pe o perioadă de un an.

A urmat Liturgia euharistică, în timpul ofertoriului frații neoprofeși intonând imnul lor compus pentru această sărbătoare.

Înainte de încheiere, pr. Fabian Iacob, parohul de Prăjești, a ținut să mulțumească Domnului pentru nenumăratele haruri de care se bucură comunitatea parohială din Prăjești, atât în această zi a profesiunii cât și pe durata întregului an și asta și datorită prezenței fraților novici în comunitatea parohială. Pr. Fabian a mulțumit și tuturor oaspeților în frunte cu pr. prov. Ion Ciuraru, confrații preoți și familiarii fraților neoprofeși.

Au urmat mulțumirile exprimate de frații neoprofeși, mulțumiri adresate Domnului pentru darul vieții, al credinței și al vocației, precum și pentru ajutorul și călăuzirea de fiecare zi; mulțumiri au fost adresate și părinților pentru colaborarea la planul divin pentru fiecare frate neoprofes în parte; părintele provincial a primit mulțumirile fraților neoprofeși pentru toată grija pe care a avut-o față de ei și pentru primirea voturilor și acceptarea în familia franciscană; au urmat mulțumiri deosebite adresate echipelor de formare pe care frații neoprofeși le-au avut până acum la liceu, la postulandat și în mod deosebit la noviciat; mulțumiri deosebite au fost adresate tuturor rudelor, prietenilor, preoților și persoanelor consacrate care au luat parte la această sărbătoare și bucurie a fraților neoprofeși; nu în ultimul rând, neoprofeșii au mulțumit credincioșilor din Prăjești pentru tot sprijinul spiritual și material, precum și persoanelor care s-au ocupat de pregătirea hranei de fiecare zi.

Înainte de binecuvântarea finală, pr. prov. Ion Ciuraru a ținut să aducă un cuvânt de mulțumire comunității parohiale din Prăjești pentru tot ajutorul și toată atenția acordată fraților din noviciat.

A urmat binecuvântarea finală și procesiunea spre "Casa de Noviciat", unde toți oaspeții au avut ocazia să-i felicite pe frații neoprofeși și să ia parte la o agapă frățească.

Frații neoprofeși sunt:

  • Gheorghiță Aghergheloaei, din Buruienești (NT);

  • Cristian Aiojoaei, din Gherăiești (NT);

  • Marius Alistar, din Faraoani (BC);

  • Marcel Balint, din Pildești (NT);

  • Sergiu Bolog, din Sagna (NT);

  • Andrei-Augustin Buhocianu, din Luizi-Călugăra (BC);

  • Emanuel Ciobanu, din Roman - Parohia Fericitul Ieremia;

  • Irinel Doboș, din Fărcășeni (IS);

  • Eduard Enășcuț, din Traian (NT);

  • Sergiu-Cătălin Farcaș, din Târgu Frumos (IS);

  • Daniel Gal, din Luizi-Călugăra (BC);

  • Iulian Ghiuzan, din Adjudeni (NT);

  • Corneliu Horvat, din Luizi-Călugăra (BC);

  • Iosif Mihai, din Florești (BC);

  • Petru-Ciprian Munteanu, din Pașcani (IS);

  • Iosif Robu, din Săbăoani (NT);

  • Romeo Sumănaru, din Luizi-Călugăra (BC);

  • Sebastian Vereș, din Luizi-Călugăra (BC).

www.ofmconv.ro

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în secțiunea "Album foto" de pe www.ofmconv.ro.


 

lecturi: 43.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat