Cuvântul PS Petru Gherghel

Excelenţele voastre,
Preasfinţite Ioachim,
Stimate autorităţi,
Dragi şi iubiţi catolici din Bacău,

Isus Cristos - cel de ieri şi cel de azi - este acelaşi şi rămâne mereu acelaşi. El este viaţa şi speranţa noastră.

Trăim un moment de istorie al comunităţii din Bacău: patru sute de ani de atestare istorică a Episcopiei de Bacău. După momentul evocativ celebrat lângă fosta albie a râului Bistriţa, din noul cartier al Bacăului, unde se ştie că a existat cândva o biserică catedrală "Adormirea Sfintei fecioare" ce a căzut pradă furiei apelor Bistriţei şi unde au fost înmormântaţi mulţi credincioşi şi unele personalităţi ale vieţii Bisericii locale, (întrucât în jurul Bisericii catedrale, după practicile vechi bisericeşti a existat un cimitir numit Cimitirul catolic aşa cum ne prezintă mulţi dintre cercetătorii istorici ai oraşului Bacău şi ai Bisericii Catolice), după aşezarea acelui monument evocativ, ne-am îndreptat spre acest locaş ce continuă istoria începută cândva în această urbe, devenit un mare centru al diecezei noastre.

Ne-am unit aici, în acest măreţ locaş care a continuat să fie inima întregii comunităţi din Bacău pentru a-l întâlni aici pe cel care a fost cândva forţa străbunilor noştri, care este astăzi viaţa şi calea celor ce şi-au schimbat doar locul de cult şi de manifestare a credinţei, cel care i-a inspirat pe urmaşi, pe misionari, pe preoţi, pe călugări şi credincioşi să fie încrezători în el care a învins păcatul şi a învins toate obstacolele pentru a face viu mesajul său şi Evanghelia sa, chiar dacă a trebuit pentru moment să treacă pe cărările Calvarului şi prin mormânt. "El este acelaşi ieri, azi şi rămâne acelaşi pentru veşnicie" (Evr 13.8).

Ne-am unit aici să proclamăm un adevăr pe care ni-l transmite Isus însuşi în Evanghelia sa. "Dacă bobul de grâu căzut în pământ moare, aduce mult rod, dacă nu rămâne singur" (In 12.24).

Prin aceste cuvinte înţelegem tot programul vieţii sale, un program divin pe care l-a urmat cu toată hotărârea, cu toată viaţa şi iubirea. El şi-a dat viaţa pentru făpturile sale; el a confirmat logica vieţii sădite de Creator în bobul de grâu care, dacă moare sub brazda pământului, oferă viaţa şi o oferă din belşug.

Cristos prin moartea sa şi prin învierea din morţi a confirmat că el este viaţa lumii şi că numai cine îl urmează se bucură de viaţa veşnică.

Participând prin credinţă la viaţa lui Cristos, şi murind cu el pentru păcat prin Botez, trăim siguranţa dăinuirii vieţii, experimentăm continuarea marelui dar al credinţei şi al iubirii, transmitem celor ce urmează după noi darurile primite de la Creator.

Ne impresionează bobul de grâu şi programul său genetic care prin moarte continuă să aducă multe roade şi o face însutit şi înmiit. Domnul vieţii a dispus acest lucru.

Dar mai mult ne impresionează faptul că moartea, calvarul pământesc, suferinţele, persecuţiile din toate părţile nu pot distruge viaţa sufletească, credinţa şi mai ales iubirea. Am putea spune că tocmai aşa se măreşte şi se căleşte însăţi viaţa spiritului, se transmite mesajul divin şi se răspândeşte Evanghelia iubirii.

Privind cu ochii credinţei la trecutul istoriei noastre, n-am putea oare vedea în logica bobului de grâu care aduce roade multe dacă intră în pământ şi moare şi în viaţa celor care, sub mormintele fără cruci, sub brazdele care s-au aşezat peste ei peste înaintaşii noştri intraţi în mormânt sau călcaţi în picioare?

Nu este nici de cum doar un joc de cuvinte, nu este o falsă credinţă în reincarnare, prin care unul trece în altul şi apare în altă parte sau alt trup, ci este un adevăr întipărit în sufletul omului, în spiritul său care nu poate fi stins, anihilat sau distrus. Spiritul rămâne mereu, iubirea continuă, viaţa sufletească se căleşte în suferinţă, în persecuţie şi în moartea trupească, se dăruieşte altora, se reaprinde în urmaşi şi continuă în istorie.

Cei pe care îi amintim astăzi la popasul celor patru sute de ani de existenţa a Episcopiei de Bacău nu au dispărut din circuitul credinţei, ci ei trăiesc în memoria noastră, îi credem trecuţi de sub lespedea mormintelor în veşnicie, în ceruri, de unde ne inspiră pe un drum nou, pentru timpuri noi, pentru a face să dăinuiască viaţa spirituală, viaţa de credinţă în forme noi, multiplicate şi mărite de harul şi darul lui Dumnezeu, Domnul istoriei.

Noi, cei de astăzi, într-o formă sau alta, suntem rodul jertfelor lor a morţii lor, suntem beneficiarii muncii lor apostolice şi spirituale, suntem continuatorii iubirii lor.

Moartea lor, pentru meritele şi prin darul lui Cristos, care face să crească viaţa spirituală, însemnează pentru noi biruinţă şi victorie, însemnează rodul bogat al jertfelor şi sacrificiilor lor.

Din pământul brăzdat al Bacăului, din mormintele lor fără cruci, de sub casele care le-au acoperit mormintele, ei ne-au transmis din credinţa şi iubirea lor, din viaţa lor, ne vorbesc şi ne încurajează şi astăzi.

Cine ştie câţi dintre cei ce locuiesc astăzi în oraşul Bacău sau în împrejurimi n-ar exista dacă nu erau ei, eroii credinţei noastre, care au murit, cum mor mamele care transmit viaţa, cum se jertfesc atâtea vietăţi pentru a lăsa rodul iubirii lor întipărite în genele celorlalte fiinţe după planul cel veşnic al lui Dumnezeu, Creatorul a toate.

Cred că astăzi, reflectând la cuvintele lui Cristos, spuse de fapt despre sine şi jertfa sa, descoperim cum ele sunt valabile şi pentru cei din Bacău, cei legaţi sufleteşte de generaţiile trecute, cum ele se verifică cu orice popor şi cu orice familie creştină.

Noi, în credinţa noastră, suntem rodul iubirii morţii şi învierii lui Cristos şi deţinem o comoară de preţ pentru noi şi pentru cei din jurul nostru; avem o moştenirea lăsată de înaintaşii noştri cunoscuţi şi necunoscuţi, transmisă prin jertfa şi moartea lor; avem o datorie de a continua drumul lor de credinţă şi chemarea noastră de fii ai Bisericii şi ai acestei comunităţi din Moldova şi din Bacău.

Ne rugăm la această sfântă Liturghie pentru veşnica răsplată a lor în împărăţia veşnică şi îi încurajăm cu dragoste pe toţi cei ce cu bucurie le continuă exemplul şi credinţa. Amin.

lecturi: 22.