Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Snagov (București): Curs de formare pentru animatorii din domeniul social

Comisia Socială a din cadrul Conferinței Române a Superioarelor Majore (CRSM) a organizat în perioada 23-26 august 2007 un al doilea curs de formare, pentru animatorii zonali surori și laici care lucrează în domeniul social al Bisericii, pe tema: Dreptatea socială în centrul credinței creștine. Cursul a fost ținut de către părintele Jean-Claude Brau din Belgia la mănăstirea carmelită din Snagov (București). Au participat la acest curs 11 surori aparținând diferitelor congregații din țară și două persoane laice implicate în opere de caritate.

Scopul acestor zile de formare este de a conștientiza misiunea noastră ca și creștini în domeniul social, de a promova demnitatea oamenilor de lângă noi care se află în situații particulare de sărăcie și de a confrunta experiența trăită în realitatea de astăzi cu Sfânta Scriptură.

După un an de muncă în diferite zone ale țării, în care acești animatori s-au angajat să facă cunoscută doctrina socială a Bisericii și altor persoane implicate în social, s-a simțit nevoia de a reflecta din nou împreună asupra realității sociale românești pentru o mai bună înțelegere a sa și pentru a căuta răspunsuri posibile și potrivite la situațiile de sărăcie cu care ne confruntăm. Pe acest drum, doctrina socială a Bisericii ne provoacă, ne însoțește, ne ajută... dar ne schimbă și mentalitatea.

În aceste zile am fost ajutate de părintele Brau să înțelegem valoarea dreptății ca angajare și trăire profundă a vieții creștine. Semnificativ pentru această întâlnire a fost comuniunea de spirit și dorința comună de a face ceva concret în spiritul dreptății, fiecare în propria zonă, convinse fiind de obstacolele pe care le vom întâlni. De aici s-a născut nevoia de a fi împreună cu toți aceia care vor să-l urmeze pe Isus, de a acționa împreună ca și Biserică pentru îmbunătățirea situației sociale și spirituale a oamenilor din societatea de astăzi. Ne-am dat seama că atunci când împreună dorim binele celor de lângă noi, această dorință începe să devină realitate.

Inițiativele, ideile, dorințele și visele noastre s-au concretizat într-un plan de acțiune pe care îl vom pune în practică începând din acest an.

Lenuța Anechitei și sr. Elisabeta Butnaru,
animatoare zona Iași


 

lecturi: 10.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat