Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Buhonca: Consacrarea altarului și sacramentul Mirului

PS Aurel Percă a fost prezent, în ziua de sâmbătă, 9 iunie 2007, în Parohia Buhonca pentru consacrarea altarului și conferirea sacramentului Mirului la 48 de copii. Alături de episcop au concelebrat 25 de preoți.

În anul 1996, prin desprinderea de Parohia Rotunda, după ce mai fusese filială a Parohiilor Adjudeni și Oțeleni, Buhonca a devenit parohie de sine stătătoare. Primul paroh a fost numit în persoana pr. Ioan Zediu. Acesta a avut misiunea de a da comunității din Buhonca nu numai aspectul de comunitate parohială, ci a trebuit să opereze și mici modificări în biserică și casa parohială.

În anul 2003 a fost numit un alt paroh, în persoana pr. Adrian Iștoc, care era hotărât să ducă mai departe proiectele inițiate de parohul anterior.

Astfel, din anul 2004 a început lucrările în interiorului bisericii, care au constat în schimbarea tâmplăriei și a sistemului de iluminat. Curând biserica va suferi o renovare totală, atât interioară cât și exterioară.

În interior s-a schimbat vechiul prezbiteriu cu unul luminos și funcțional, în care s-a făcut un altar placat cu marmură, având forma unui potir, pupitrul și un suport pentru lumânarea pascală, de asemenea din marmură, un tabernacol nou, auriu, și un sistem de iluminat care scoate foarte bine în evidență crucea și statuile laterale.

Au fost refăcute picturile, pereții au fost dați cu var lavabil, s-a făcut un covor central din marmură, s-au schimbat stațiunile de la Calea sfintei cruci și s-au refăcut băncile. În urma acestor intervenții, interiorul bisericii a devenit plin de lumină și culoare, având un profund stil tineresc, ceea ce reflectă și vârsta parohiei, precum și dorința comunității de a avea o biserică plină de viață, în care să-l caute pe Dumnezeu cu mai multă ușurință.

De menționat că proiectul prezbiteriului a fost conceput de tânărul student la arhitectură Laurențiu Coceangă.

În exterior s-a vopsit tâmplăria și s-au turnat noi borduri.

În paralel și casa parohială a suportat anumite intervenții, devenind, împreună cu biserica, punctul central al vieții de credință a comunității.

Fiind terminată toată această renovare, sâmbătă, 9 iunie 2007, într-un cadru deosebit de solemn, PS Aurel Percă, alături de 25 de preoți, în prezența comunității parohiale și a multor oaspeți, a consacrat noul altar, binecuvântând astfel întreaga biserică.

Cu aceeași ocazie, prin rugăciunea și binecuvântarea Preasfințitului au primit sacramentul Mirului un număr de 48 de copii, ceea ce a făcut să sporească și mai mult fastul evenimentului comunității.

În cuvântul său de început, pr. paroh Adrian Iștoc, după ce a făcut un mic bilanț al lucrărilor, și-a manifestat bucuria evidențiind rolul celor care au contribuit la schimbările aduse: păstorilor diecezei, binefăcătorilor și comunității. "E momentul bucuriei noastre, spunea părintele, și vă cerem, Preasfințite, să pecetluiți această bucurie prin consacrarea altarului, făcând astfel să răsune mereu în inimile noastre făgăduința lui Dumnezeu: «Am ales și am sfințit acest loc, ca să rămân aici în veci» (2Cr 7,16)".

La rândul său, PS Aurel Percă, în cadrul omiliei, a vorbit despre biserică drept "inima unei comunități, inima bisericii fiind altarul". În același timp, a amintit copiilor: "Voi, dragi copii, veți fi unși cu același ulei sfânt pe care îl vom folosi la consacrarea altarului. Va trebui să deveniți voi înșivă altare pe care Isus să se jertfească zilnic". În cuvântul de încheiere unul dintre candidații proaspăt miruiți a mulțumit în numele părintelui paroh, al celor 48 de copii și al întregii comunități pentru toate harurile primite: "...Noi știm cât de mult valorează acest altar. Altarul este Calvarul unde Isus se jertfește la fiecare sfântă Liturghie pentru noi și pentru mântuirea noastră. Suntem de astăzi soldați ai lui Isus Cristos și cei mai tineri misionari ai credinței".

Parohia Buhonca, cu hramul "Înălțarea Sfintei Cruci", a fost înființată în 1996. A fost filială la Adjudeni, Oțeleni, Rotunda. Despre prima biserică se vorbește încă din anul 1900, iar despre actuala, din anul 1930. Actualmente are în componența sa un număr de 209 familii, cu 730 de credincioși.

Prof. Agneza Husariu

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 9 iunie: Buhonca: Consacrarea altarului și sacramentul Mirului


 

lecturi: 18.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat