Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Răchiteni: Sărbătoarea Copiilor

Bucurie, inocență, entuziasm, soare, copilărie - acestea sunt caracteristicile Celei de-a VI-a ediții a Sărbătorii Copiiilor, care a avut loc la 2 iunie 2007 la Răchiteni, un sat din județul Iași.

Desfășurată sub motoul "Să ne iubim precum Isus ne iubește!" (cf. In 13,34), sărbătoarea a reunit aproximativ 3.500 de copii și 441 animatori din 85 de parohii ale Diecezei de Iași și a fost organizată de Oficiul pentru Pastorația Copiilor, tinerilor și a asociațiilor, coordonat de pr. Felix Roca.

Punctul culminant al zilei a fost sfânta Liturghie prezidată de PS Petru Gherghel, alături de aproximativ 70 de preoți. Au fost prezenți, de asemenea, și oaspeți din afara diecezei: un grup de tineri animatori din Asociația Tineretului Român-Unit Cluj și un grup din ASTRU Blaj.

Încă de dimineață comunitatea din Răchiteni s-a îmbrăcat în sărbătoare. Covoarele tradiționale, flori, steaguri, bannere, înfrumusețau străzile. Pe chipurile sătenilor se citea ospitalitatea și bucuria cu care își așteptau oaspeții.

Centrul de primire s-a deschis la ora 7.30. Prima localitate înregistrată a fost cea din Pașcani, cu 20 de copii.

Începând cu ora 9, pe scena amenajată în curtea bisericii s-au desfășurat diferite momente de animare: bansuri, cântece, imnul zilei, toate fiind susținute de copiii din Răchiteni. La ora 10 a avut loc deschiderea oficială a zilei, cu salutul celor doi prezentatori și a părintelui Felix. Au urmat două scenete, un dialog cu copiii, pe tema întâlnirii, alternate cu intonarea și învățarea imnului zilei. În acest timp, pe la centrul de primire curgeau râuri de copii, însoțiți de animatorii lor, cu pancarte și eșarfe viu colorate.

La ora 10.45 a sosit Preasfințitul Petru Gherghel. A fost întâmpinat cu bucurie de părintele paroh Marian Fechetă, de primarul localității și de doi copii îmbrăcați în portul tradițional românesc.

La ora 11 a început sfânta Liturghie. Întreaga curte a bisericii era plină de copii. Soarele strălucea cu măreție printre frunzele copacilor de tei care țineau de umbră micilor participanți. "Bine ați venit la Răchiteni! Astăzi, dragi copii, întreaga noastră comunitate vă primește și vă îmbrățișează pe toți cu mult drag!" - a răsunat salutul părintelui paroh. Cântările din timpul Liturghiei, glasurile cristaline ale copiilor, eșarfele colorate au dat sunet și culoare sărbătorii. "Nu vă fie teamă, dragi copii, să vă deschideți inimile față de Isus! El ne este cel mai bun prieten! Să arătăm dragostea noastră aproapelui, părinților, vecinilor, colegilor de clasă, dar și copiilor aflați în suferință! Să ne iubim precum Isus ne iubește!" - sunt câteva dintre ideile susținute de Preasfințitul Petru Gherghel, în timpul predicii. A urmat rugăciunea credincioșilor citită de doi copii, după care ofertoriul, când copii din Răchiteni, Acțiunea Catolică și Scout au adus la altar pâine, vin, o inimă, Biblia cu o lumânare, imaginea cu logo-ul întâlnirii și flori.

"Unde va merge icoana cu Isus, prietenul copiilor?"- era întrebarea care stătea pe buzele tuturor, la sfârșitul Liturghiei. Un copil din Răchiteni a citit un mesaj către toți copii prezenți: "Acum un an am preluat cu multă emoție, de la Faraoani, această icoană. Un an de zile fiecare dintre noi am venit în fața ei și i-am mărturisit lui Isus toate gândurile, bucuriile și tristețile din viața noastră, iar Isus ne-a ascultat cu drag pe fiecare. Îi mulțumim lui pentru că ne-a atras la el și a unit rugăciunile noastre cu rugăciunile celorlalți copii din alte comunități. Acum, fiecare dintre noi ne aflăm, imaginar, în jurul lui Isus pe această icoană și ascultăm cum Isus ne vorbește. A venit însă momentul să o dăm mai departe. Este un moment de tristețe, pentru că ne vom despărți de ea, dar, știind că alți copii din altă comunitate se vor bucura de prezența ei, încercăm să schimbăm acest moment de tristețe în bucurie. Știm că Isus ne însoțește mereu și ne va purta totdeauna pe brațele sale!"

Preasfințitul însă, a adăugat: "Iubiți copii, vă promit că această icoană va fi prezentă în toate parohiile înscrise pe pancartele pe care voi le purtați acum în mâini!Vă promit că această icoană va ajunge o dată și în parohia voastră! Însă Sărbătoarea Copiilor, ediția 2008, va avea loc în Parohia... "Sf. Francisc de Assisi" - Izvoare Bacău!"

Ropote de aplauze și strigăte de bucurie au însoțit anunțul Preasfințitului. Cu toții eram bucuroși că ne vom revedea și în 2008. Binecuvântarea finală și cântarea cristalină a corului din Răchiteni au încheiat Liturghia.

La ora 13.00 a început Festivalul copiilor. Bansuri, scenete, cântece, jocuri și concursuri au creat o atmosferă de sărbătoare și de bună dispoziție. Jocurile clovnilor, copii îmbrăcați în diferite costumații, dansuri moderne, dansuri populare au fost doar câteva din momentele din cadrul festivalului. De remarcat a fost profesionalismul tuturor grupurilor implicate în festival: copii din Iași, Barați, Iugani, Șcheia, Hălăucești, Răchiteni, dar mai ales Ana Maria și Bernard Lazăr din Iași.

La ora 15.30 sărbătoarea s-a încheiat cu salutul părintelui Felix și binecuvântarea părintelui paroh Marian Fechetă. Copiii s-au întors cu toții acasă obosiți, dar cu o bucurie mare în inimă.

Impresii ale copiilor din Răchiteni:

  • "Am simțit la această sărbătoare un sentiment de bucurie. Mi-au plăcut mult clovnii, cântările celor doi copii din Iași, dar și Preasfințitul când a mers pe sfoară." (Vasilică)

  • "Părerea mea despre această sărbătoare este că și copiii își merită o sărbătoare a lor! La ofertoriu am avut așa, un sentiment de emoție... M-a binecuvântat Preasfințitul! M-a uimit mult numărul uriaș de copii!" (Eduard)

  • "Mie mi-au plăcut mult bansurile, piesele de teatru, dar și aranjamentele celor două scene. Mi-am făcut mulți prieteni la această sărbătoare: Andreea, Alexandra, Oana, Mihai, dar și animatori și organizatori. Îmi pare rău că am dat icoana, dar îmi doresc să mai merg la Sărbătoarea diecezană a copiilor și în alte sate." (Oana)

  • "Eu cred că a fost frumos. M-am bucurat când am fost pe scenă și am dansat. Dar cel mai mult mi-a plăcut când am oferit premiile la concurs, cele trei pisicuțe și un cățel. Sunt bucuroasă că Preasfințitul a spus că va păstra cățelul!" (Miruna)

  • "Mie mi-a plăcut la această sărbătoare că am întâlnit și am cunoscut copii pe care nu i-am văzut niciodată. Mi-a plăcut mult Liturghia, scenetele și dansurile populare. Sunt mândră că am primit trei autografe. M-a impresionat Preasfințitul că a vorbit cu mine, când am dus darul la ofertoriu. Aș vrea să vină mai des pe la noi. Ne pare rău că a plecat icoana, dar se va întoarce peste o sută de ani! Sigur voi merge și eu la anul la Izvoare Bacău, la sărbătoare!" (Ingrid)

Pe înserate, peste comunitatea din Răchiteni s-a lăsat liniștea... Sătenilor parcă nu le vine să creadă ce zi istorică au trăit... Totul a fost un vis frumos... Dar parcă și iarba din curtea bisericii "vorbește" că într-adevăr a fost realitate. Răsună încă în inimile noastre refrenul din imnul întâlnirii:

"Să ne iubim cum Isus ne iubește,
Să ne iubim cum Isus ne-a-nvățat,
Să ne iubim cum Isus poruncește,
Să ne iubim cu-adevărat!"

Anca Lucaci

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 2 iunie: Răchiteni: Sărbătoarea Copiilor


 

lecturi: 22.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat