Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Mărăcineni: Un drum care continuă

Pelerinajul ecumenic spre Sibiu merge înainte nu numai prin trecerea timpului, ci mai ales pentru că, începând din luna martie, a devenit ocazie de întâlnire cu creștinii din diferite comunități care și-au manifestat interesul față de acest eveniment și de celebrarea în septembrie 2007 a celei de-a IV-a etape.

Între 16 și 18 martie 2007, Misionarii Oblați ai Mariei Imaculate au avut posibilitatea de a aprofunda temele adunării ecumenice în cursul exercițiilor spirituale în Parohia greco-catolică "Sf. Petru" din Brașov. Tot în luna martie, la Râmnicu Vâlcea a avut loc o întâlnire cu credincioșii greco-catolici din Parohia "Adormirea Maicii Domnului" și Parohia "Sf. Rita de Cascia" și cu părinții copiilor care frecventează Grădinița "Sfânta Ioana Antida". În parohiile romano-catolice din Slatina, Târgoviște și Câmpulung Mușcel, oblații s-au întâlnit cu adulții și cu cei mai tineri prezentând parcursul adunărilor ecumenice printr-un filmuleț realizat cu acest scop. Mesajul adunării de la Sibiu a fost adresat și credincioșilor ortodocși în parohiile romano-catolice din Pitești și din Câmpulung Mușcel care mai ales în ziua de marți îl cinstesc pe sfântul Anton de Padova.

În orașul Roman împreună cu tineri ortodocși și catolici în cadrul Parohiei ortodoxe "Precista Mare" se pregătesc campusuri ecumenice de vară denumite "O lumină pentru două lumi". Programul și materialul este inspirat de temele Celei de-a III-a Adunări Ecumenice Europene.

În urma cu câteva zile, de pe 18 până pe 20 mai, la Mănăstirea "Sf. Eugen" din Mărăcineni s-a desfășurat o întâlnire de formare ecumenică având o atenție deosebită spre "Mărturia creștină comună". Cele 30 de persoane prezente, provenind din Pitești, Slatina și Brașov, au avut privilegiul de a asculta experiențele concrete de viață creștină trăită în comuniune cu frați din alte confesiuni care au fost mărturisite de către doamna Felicia Șuta, doamna Elena Ionescu, pr. Iosif Cobzaru, parohul romano-catolic din Pitești, Andrej Stefancic din mișcarea focolarilor și pr. Mihai Popovici, paroh ortodox al bisericii "Precista Mare" din Roman. După-amiază au fost prezentate diferitele forme de mărturie creștină, iar în atelierele au fost discutate două inițiative ecumenice pentru vară: o tabără pentru copii din orașul Pitești, 24-29 iulie, și o întâlnire de formare ecumenică pentru adulți care va începe la 4 septembrie la Mărăcineni și se va încheia pe 9 la Sibiu cu Festivalul luminii.

Unele materiale în limba română folosite în aceste luni pentru sensibilizarea ecumenică pot fi găsite pe www.omimissio.net/romania/eea3.htm, iar alte informații în alte limbi despre A III-a Adunarea Ecumenică Europeană sunt puse la dispoziție pe www.eea3.org tuturor care doresc să se implice în acest pelerinaj. Deși randamentul mișcării ecumenice nu depinde numai de o singură persoană, fiecare în parte poate să facă pașii care scurtează distanțele între frați și care, împreună cu Cristos, ne conduc mai de parte.

www.omimissio.net/romania


 

lecturi: 8.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat