Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Iași (Caritas): Grup de lucru pentru copii

Urmărind creșterea gradului de integrare socială, precum și obținerea și dezvoltarea unor deprinderi artistice, Biroul de Asistență și Consiliere pentru Persoane cu Handicap (BACH) din cadrul Centrului Diecezan Caritas Iași a început derularea grupului de lucru al copiilor cu și fără dizabilități fizice începând cu 20 aprilie 2007.

În cadrul grupului de lucru, copiii au posibilitatea de a pătrunde în istoria universul artistic al marilor pictori și graficieni, de a cunoaște mai multe despre viața artiștilor plastici preferați, de asemenea, de a realiza activități de desen, grafică, pictură împreuna.

Grupul se întâlnește cu o frecvență săptămânală, bucurându-se de participarea unor specialiști ai artelor plastice. Dintre temele realizate până acum se regăsesc următoarele: discuții generale despre desen, grafică, pictură în vederea diferențierii lor în cadrul artelor plastice; prezentarea instrumentelor, precum și a calității acestora necesare pentru fiecare tip de artă plastică (desen, grafică, pictură), culori calde / culori reci, semnificația artistică și religioasă a culorilor, prezentarea de diverse lucrări artistice și a unor plasticieni renumiți - El Greco, Raffaello Sanzio, Rembrandt, Da Vinci, Michelangelo Buonarroti, Van Gogh, Pablo Picasso și Sabin Bălașa, noțiuni de perspectivă în desen, așezarea în pagină a obiectului, spațiul plin / spațiul gol, organizarea desenului pe foaia de hârtie și realizarea de către membrii grupului a unor lucrări artistice prin aplicarea noțiunilor învățate.

Copii vin cu plăcere la grupul de lucru și se implică activ în activitățile din cadrul acestuia. Redau mai jos câteva impresii ale acestora.

* "Până acum, în viață am avut șansa să cunosc oameni deosebiți. Ei oferă din timpul lor, din experiența lor și copiilor care doresc să cunoască ce este frumos și totodată folositor. Întâlnirile grupului ne ajută și ne pregătește pentru a fi mai experimentați în arta desenului... Vin cu plăcere la aceste cursuri pregătitoare unde am ocazia să cunosc alți copii și să-mi fac prieteni noi. Părerea mea este că trebuie să fim ascultători și să apreciem când cineva se gândește să ne ajute să creștem cât se poate de frumos. (Claudia, 12 ani)

* "Îmi place să desenez și mă simt foarte bine aici... Vreau să fac multe desene: case, flori, fete, multe vaze..." (Irina, 10 ani)

Copii sunt ființele cele mai curate, cele mai minunate și deschise de pe lumea aceasta. Ei privesc arta cu ochi diferiți de ai noștri, o exprimă și o înțeleg într-un mod aparte. Cunoașterea universului interior al copiilor beneficiază de un ajutor considerabil din partea desenului liber, el fiind o cale potrivită de evaluare a personalității în formare a acestora, a problemelor emoționale, a relațiilor sale cu familia, a traumelor pe care le-a suferit, a capacităților, a dorințelor, precum și a dificultăților pe care le întâmpină.

Tereza Bulai, asistent social BACH Iași


 

lecturi: 12.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat