Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Iugani: Ziua Tineretului

Întâlnirea tinerilor de duminică, 6 mai 2007, din Parohia "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iugani, gazda Zilei Tineretului la nivel diecezan din acest an, a constituit posibilitatea unei întâlniri în bucurie, prin ceilalți, cu Domnul. Textul evanghelic care i-a condus pe tineri a fost "Așa cum eu v-am iubit, așa să vă iubiți unul pe altul" (In 13,34). Au participat PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iași, PS Anton Coșa, episcop de Chișinău, 60 de preoți, autorități locale și foarte mulți tineri.

"Așa cum eu v-am iubit, așa să vă iubiți unul pe altul" se intitulează mesajul adresat de PS Petru Gherghel tinerilor din dieceză, în care este formulată o invitație spre a pătrunde cel mai profund adevăr primit de la Dumnezeu, iubirea. O invitație la iubire, primirea și purtarea ei în mediile în care trăim. În același mesaj era lansată și invitația participării la Ziua Tineretului, la nivel diecezan, de la Iugani.

Numărul tinerilor prezenți a fost de aproximativ 5000: 4640 înscriși, la care se adaugă tinerii din Iugani și tinerii care nu au trecut pe la centrele de primire -, dintr-un număr de 119 parohii participante. Trebuie menționată și implicarea asociațiilor prezente în dieceză: Acțiunea Catolică, Scout, Kolping.

Dintre autoritățile prezente amintim, pe lângă primarul locului, pe Nicușor Păduraru, prefectul județului Iași, pe Relu Fenechiu, deputat, pe Anton Doboș, Direcția Generală a Finanțelor Publice.

Programul general a început încă de sâmbătă, 5 mai. Atunci s-a desfășurat un program, Laboratoare de idei, prin care s-a dorit să se propună tinerilor interesați idei pentru o mai bună angajare în comunitățile din care provin. Acest program a fost format din cinci părți: Voluntariatul (Claudiu Petrina - Caritas, Iași); Teatru social (Cornel Bulai - Kolping Moldova); Jocuri de grup (pr. Antonio Ferrari - Iozefini, Roman); Teoria și tehnica afișului (pr. Tiziano Baracco - Salezieni); Abilități manuale (Fiicele Duhului Sfânt - Iugani). Tot din programul de sâmbătă a făcut parte și momentul intitulat Plen - Marele joc (Iosif Ilieș, Salezieni). Seara, la ora 20.30, în biserica "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iugani a avut loc o oră de rugăciune.

A doua zi, duminică, începând cu ora 9.00, tinerii au luat parte la un program cultural-religios din care au făcut parte următoarele momente: salutul din partea parohiei Iugani (pr. paroh Marcel Blaj); salutul pr. Felix Roca, responsabilul Oficiului pentru Pastorația Tinerilor, Copiilor și Asociațiilor; Imnul 2007; pantomimă (un grup din Iași); mărturii pe baza mesajului Sfântului Părinte - în stil talk-show (mărturii: Adrian Secal, Claudia și Mihai Benchea, Adelina Cata; melodii: Andrei Laslău; dans (Liceul Catolic din Bacău); melodie - Isabela Nechifor (Liceul Catolic din Iași); repetiția cântărilor de la Liturghie.

Liturghia a început la ora 11.00, fiind precedată de o procesiune.

În cadrul liturgiei cuvântului lecturile au fost proclamate de o tânără și un tânăr din Iugani, iar evanghelia de pr. Felix Roca.

La începutul predicii, PS Anton Coșa, episcop de Chișinău, a mulțumit tinerilor pentru că au răspuns invitației PS Petru Gherghel de a participa la Ziua Tineretului.

PS Anton a afirmat că armonia și indisolubilitatea grupului sunt date de fiecare tânăr în parte, de implicarea personală de care dă dovadă în relație cu celălalt. Astfel, asemănându-i pe tineri cu un buchet de flori, a subliniat faptul că frumusețea buchetului este oferită de frumusețea fiecărei flori în parte.

Excelența sa a mai accentuat importanța modului de relaționare din cadrul grupului, expresie a unui raport autentic în relația cu Dumnezeu.

Indiferent de felul cum suntem, a mai afirmat episcopul Anton, Dumnezeu ne-a creat unici, după cum și atenția pe care ne-o acordă, permanent, este una excepțională. În finalul cuvântului de învățătură, PS Anton, dorind să evidențieze cum trebuie să fie iubirea pentru ceilalți, a prezentat drept exemplu "măsura iubirii" divine ca izvor al acțiunilor.

La ofertoriu darurile au fost aduse de către o tânără aspirantă la viața consacrată și de către reprezentați ai organizațiilor Scout, Kolping și Acțiunea Catolică. Acestea au fost: pâine, vin, o Biblie, o lumânare, însemnele acestor organizații, tabloul reprezentând sigla Zilei Tineretului din acest an de la Iugani, simboluri ale tinerilor (manual, căști, cd-player) și flori. Acești reprezentanți au făcut și invocațiile la rugăciunea credincioșilor.

Finalul Liturghiei a fost marcat de o atmosferă incandescentă creată de tineri, prin agitarea banerelor, care arătau comunitățile din care proveneau grupurile, a steagurilor, a stegulețelor portocalii, tot acest cadru fiind imagine a exuberanței tinerești, expresie a sentimentului de a fi împreună cu ceilalți. PS Aurel a mulțumit tinerilor prezenți pentru participare și i-a îndemnat să fie purtători de iubire în comunitățile din care provin. A urmat și momentul mult așteptat, aflarea parohiei în care se va desfășura în anul următor acest eveniment. Vestea a fost făcută cunoscută, iar crucea a fost preluată către Parohia "Sf. Nicolae", din Bacău.

După amiază, la aproape o oră după terminarea sfintei Liturghii, a urmat un program artistic, "Festivalul Tinerilor", care a cuprins: Imnul 2007; dans (Liceul Catolic din Bacău); creație muzicală (Parohia "Sf. Anton", Iași; text: Oana Zapalie, Anca Ciobanu, Adriana Doboș; muzica: Ionuț Ciobanu, Andrei Doboș); recital Lidia Petrescu: Hai să cântăm, Întoarce-te, Cântecul Mariei, Noi suntem speranța lumii; creație muzicală - Camelia Enășcuț (Traian - NT); pantomimă (un grup din Iași); dans modern (Facultatea de Teologie Iași); creație muzicală - Bety Antal (Valea Mare); dansuri populare (Pildești); dialoguri cu PS Aurel Percă și PS Anton Coșa moderate de pr. Felix Roca; discurs de final; mulțumiri; invitația de a participa în 2008 la Ziua Tineretului, care se va desfășura la Bacău, în Parohia "Sf. Nicolae".

Iulian Roca

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto:
6 mai: Iugani: Ziua Tineretului (I)
6 mai: Iugani: Ziua Tineretului (II)
6 mai: Iugani: Ziua Tineretului (III)
și
6 mai: Iugani: Ziua Tineretului (FOCUS


 

lecturi: 8.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat