Iaşi (Xaverianum): Erezii vechi în forme noi - Codul lui Da Vinci de Dan Brown

Don Ermis Segatti a ţinut o conferinţă la Centrul Cultural "Xaverianum" din Iaşi, în ziua de vineri, 2 martie 2007, despre erezii vechi în forme noi - Codul lui Da Vinci de Dan Brown. Rândurile care urmează sunt un rezumat al conferinţei.

Din toate documentele istorice evocate de Dan Brown în romanul său Codul lui Da Vinci, doar unul singur este adevărat. Celelalte documente menţionate de autor, care au fost extrase din "manuscrisele secrete" les manuscrits secrets, păstrate la Biblioteca Naţională din Paris, au fost declarate ca fiind false chiar de cei care le-au redactat. Aceste documente au fost scrise în anii '50 cu scopul de a crea un ordin nobiliar care să-şi aibă originea în persoana lui Isus Cristos, dar care este o invenţie. Astfel, toate afirmaţiile "istorice" ale lui Dan Brown, bazate pe aceste documents secrets, sunt false.

În roman există doar două citate care sunt adevărate, acestea fiind luate din două evanghelii apocrife: primul este luat din Evanghelia gnostică după Filip, a cărui sens literal sugerează că între Isus şi Maria Magdalena ar fi existat o relaţie amoroasă, iar cel de-al doilea citat este din Evanghelia gnostică după Maria Magdalena, în care se subliniază întâietatea/importanţa Mariei Magdalena în raport cu apostolii şi căreia i-a fost încredinţată sarcina de a-i evangheliza pe aceştia din urmă. Deşi citatele sunt reale, interpretarea dată de Dan Brown este inexactă.

Un prim semn de întrebare asupra interpretării primului text ar fi faptul că citatul lui Dan Brown reprezintă doar un mic fragment (4 rânduri) dintr-un ansamblu foarte amplu, şi anume Evanghelia gnostică după Filip. Un alt aspect important este legat de mentalitatea specială, elitistă prin care se caracteriza acest grup de gnostici şi care s-a dezvoltat pe teritoriul Europei Occidentale, începând cu a doua jumătate a secolului al II-lea d. Chr., când se presupune că a fost scrisă această evanghelie.

O trăsătură fundamentală a acestui tip de mentalitate este aceea că noi trăim într-o lume care este rezultatul unei decadenţe radicale în raport cu perfecţiunea lumii originale. Gnosticii se întrebau cum a fost posibil ca din perfecţiunea absolută a lui Dumnezeu să apară această lume limitată, materială, plină de mizerie. O explicaţie acceptată este aceea că la început, o parte din ceea ce Dumnezeu a creat după chipul şi asemănarea lui, a vrut să se distingă, să se îndepărteze de această perfecţiune iniţială, lumea rezultată primind numele de Sofia.

Acuzaţia adusă Sofiei este aceea că prin cunoaştere separă toate lucrurile, de aici rezultând lumea noastră care nu mai este unită, ci fragmentată. Însă Dumnezeu doreşte să mântuiască această Sofie decăzută, iar imaginea perfectă a acestei izbăviri este gestul pe care Isus l-a făcut faţă de Maria Magdalena. Sofia care se transformase în materie, într-o lume divizată, este salvată de trimisul lui Dumnezeu, Isus Cristos, care reface unitatea pierdută prin recrearea "camerei nupţiale" şi prin detaşarea totală de lumea materială.

Culmea materialităţii care înecase Sofia era sexualitatea. Totuşi exista o grupare, cea a valentinienilor, care accepta că sexualitatea în cadrul căsătoriei putea constitui o imagine a unităţii originale, însă majoritatea gnosticilor respingeau această idee.

În unele documente este consemnat faptul că gnosticii aveau o ceremonie prin care un discipol nou era acceptat în cadrul grupului lor printr-un gest iniţiatic. Prin intermediul cuvântului şi al cunoaşterii îi permiteau acestuia accesul la cunoaşterea superioară şi îi dădeau un sărut deoarece salvarea vine prin gură.

Gnosticii considerau că Biserica creată de apostoli pe baza Evangheliilor canonice era o biserică "doar pe jumătate" deoarece, deşi propovăduia cuvântul "logos", mărturisea şi adevărul întrupării, în timp ce ei susţineau faptul că adevărata salvare consta în desprinderea totală de lumea materială. Un detaliu istoric important este acela că primii creştini au respins evangheliile gnostice tocmai din cauză că aceştia negau adevărul întrupării lui Cristos.

În lumina acestor explicaţii, citatul preluat de Dan Brown din Evanghelia după Filip capătă o cu totul altă semnificaţie faţă de cea pe care şi-a imaginat-o acesta, crezând că Isus ar fi fost îndrăgostit de Maria Magdalena. De fapt, în limbajul gnosticilor, Isus o acceptă pe Maria Magdalena pentru a le da de înţeles tuturor că trebuie să intre în "camera nupţială", care nu se află în această lume, pentru a putea reface unitatea absolută.

În acest moment apare următoarea întrebare: Cum este posibil ca un roman care se bazează pe date şi documente false să fi înregistrat un asemenea succes? La baza concepţiei lui Dan Brown stă o convingere destul de răspândită nu doar în SUA, ci şi în alte părţi ale lumii şi anume: se crede în Isus doar în funcţie de tipul de iubire în care se crede. Astfel, în această accepţie nu poate exista iubire fără sex şi prin urmare şi Isus trebuie să fi experimentat iubirea carnală.

O consecinţă a acestei mentalităţi este faptul că o parte din cei care au citit romanul lui Dan Brown pot spune uşuraţi că în sfârşit au descoperit un Isus în care pot crede. Prin urmare, autorul a răspuns unei anumite aşteptări a publicului, sugerând că un astfel de Isus este credibil, în timp ce unul diferit nu poate fi.

O altă ipoteză este aceea că astăzi ne aflăm într-una din fazele cele mai dificile ale creştinismului deoarece nu mai există canale de comunicare pentru a ajunge la inima oamenilor. Prin urmare, multe persoane nu mai cunosc creştinismul real, ci au doar nişte noţiuni vagi, fragmentate. Astfel, o persoană care dispune de mijloace de comunicare puternice, precum televiziunea, ziarele, internetul etc., poate da naştere unui fenomen de care trebuie să ne ferim, potrivit căruia este adevărat ceea ce ne este prezentat, iar ceea ce se află în spate, cercetare, studii aprofundate, trece pe planul al doilea, fiind lipsit de importanţă. Ceea ce contează este ceea ce a fost prezentat deoarece este mai cunoscut anumitor persoane. Riscul la cere este supusă cunoaşterea şi cultura noastră în epoca în care trăim este faptul că vizualul devine mai important decât realul, iar imaginea mai convingătoare decât gândirea.

Evangheliile din Noul Testament au fost declarate canonice de către Biserică după îndelungi cercetări, iar evangheliile apocrife se bazează pe cele dintâi fără de care acestea din urmă nici nu ar fi existat. Cu toate acestea, în romanul lui Dan Brown şi în alte publicaţii de acest fel evangheliile apocrife prevalează peste cele canonice, fiind mai credibile decât acestea.

Viitorul creştinătăţii depinde într-o măsură de felul în care vom şti să ne informăm prin intermediul unor surse autentice şi nu din legende, ipoteze, romane, filme, a căror veridicitate nu poate fi demonstrată.

Succesul cărţii lui Dan Brown se datorează şi exploatării suspiciunii că Biserica ar avea secrete, că ar ascunde adevărul faţă de credincioşi. După separarea Bisericii Protestante de Biserica Catolică, protestanţii au acordat o importanţă majoră raportului direct şi personal al individului cu Biblia: sola fides (doar credinţa), sola gratia (doar harul), sola scriptura (doar scriptura). În schimb, catolicii acordau o mare importanţă medierii adevărului revelat prin magisteriul Bisericii, nu raportului personal cu Biblia, ci raportul dintre persoană şi ceea ce Biserica consideră ca fiind veridic.

Dan Brown provine dintr-o ţară protestantă şi priveşte Biserica Catolică cu suspiciunea că ar ascunde un mare secret. De fapt, tradiţia creştină afirmă despre credinţă că este un mister, misterul credinţei, şi nu un secret, ceva ascuns. Cu cât te apropii mai mult de Dumnezeu, cu atât îţi dai seama mai mult că eşti incapabil să înţelegi profunzimea acestui mister şi trebuie să fii conştient de propria limitare, de faptul că nu poţi înţelege totul despre întruparea lui Isus, pentru că altfel rişti să-l transformi într-un obiect al propriei gândiri. Această carte confundă credinţa cu un obiect al experienţei. De aceea, pentru autor, credibilitatea lui Isus constă în faptul că ar fi avut o relaţie fizică cu o femeie.

Există multe cărţi de acest tip, iar romanul lui Dan Brown va fi dat uitării în curând, dar vor apărea altele de acest tip, iar noi trebuie să acceptăm că vor exista mereu persoane care nu cred în Isus şi care îl interpretează prin prisma necredinţei lor. Pe de o parte există persoane care credeau şi au încetat să mai creadă şi care scriu cărţi precum Codul lui Da Vinci, iar pe de alt parte asistăm la convertirea multor persoane care nu credeau.

Noi provenim dintr-un mediu cu o tradiţie creştină seculară în care creştinismul se moştenea de la o generaţie la alta, fiind mereu susţinut, iar acum ne confruntăm cu un creştinism care nu se mai moşteneşte, care nu mai este cunoscut, dar care a devenit o realitate nouă ce trebuie recreată. Nu trebuie să credem pentru că au crezut alţii, ci pentru că Dumnezeu există. Accentul trebuie să cadă pe crearea de convingeri şi nu de practici.

Există strategii oportuniste care ştiu ceea ce contează în zilele noastre, care ştiu ce lucruri funcţionează în societatea actuală, nefiind nevoie să fie adevărate. Un lucru este adevărat dacă funcţionează şi dacă funcţionează înseamnă că este adevărat. Astfel de strategii exploatează şi manipulează creştinismul deoarece acesta nu se poate apăra, la fel cum nici Isus nu s-a putu apăra. Isus Cristos tăcea şi aceasta ar putea fi şansa creştinismului, aceea de a se impune, nu prin putere, ci prin forţa tăcerii lui Isus.

Cu privire la descoperirea celor trei sarcofage care se presupune că ar aparţine lui Isus, Mariei Magdalena şi copilului lor, nu există nicio dovadă plauzibilă care să ateste autenticitatea acestora. Cercetătorii au declarat că este vorba despre un caz banal deoarece inscripţiile de pe mormânt sunt foarte comune pentru acea epocă şi în plus nu există nicio probă ADN care să poată dovedi că este vorba de Isus şi de Maria Magdalena.

Aceasta este o altă formă a strategiei de a trezi suspiciunea care stârneşte reacţii înainte de a putea dovedi veridicitatea probelor. Statistic vorbind, probabilitatea ca aceste nume să corespundă cu numele lui Isus, al Mariei Magdalena şi al lui Iuda este de 1 la 2500, dar, în mod paradoxal, acestei probabilităţi i se dă valoare de adevăr incontestabil. Dar chiar dacă numele ar coincide, nu înseamnă că este vorba chiar de persoana lui Cristos.

Un aspect istoric este acela că dacă într-adevăr ar fi existat un mormânt al familiei lui Isus, acest fapt ar fi fost consemnat cu siguranţă având în vedere contextul conflictelor violente dintre comunităţile creştine şi cele evreieşti din timpul primului secol.

În plus, Isus era evreu, iar pentru evrei căsătoria este un lucru extrem de important care trebuie semnalat imediat deoarece este legat de ideea de continuitate. Evreii din Vechiul Testament nu credeau în nemurirea sufletului, ci în nemurirea prin intermediul urmaşilor.

Referitor la întrebările care apar în legătură cu astfel de cărţi trebuie să se dea explicaţii care să fie introduse în mod natural în cadrul catehezelor, să se vorbească despre originile creştinismului, despre evangheliile canonice şi apocrife etc. Tinerii care nu au în spate o tradiţie creştină au nevoie de astfel de discuţii deoarece unii din ei intră în contact pentru prima oară cu Isus prin intermediul unor astfel de cărţi şi ei se întreabă dacă persoana descrisă este cu adevărat Isus Cristos.

Astfel de erezii dăunează creştinismului deoarece distrug credinţa. Totuşi un aspect pozitiv al acestei realităţi ar fi faptul că readuce în discuţie întrebarea fundamentală pe care ar trebui să ne-o punem mereu, şi anume: Cine este Isus Cristos? Este de datoria noastră să reînnoim această întrebare odată cu răspunsurile şi să ne mărturisim credinţa, nu pentru că ne-am născut într-un spaţiu cu o tradiţie creştină, ci pentru că am descoperit un Isus credibil.

lecturi: 12.