Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Adjudeni: Înmormântarea părintelui Eugen Ghiuzan, OFMConv.

În monumentala biserică din Adjudeni în ziua de sâmbătă, 10 februarie 2007, la ora 10.00, a fost celebrată o sfânta Liturghie cu prilejul înmormântării părintelui Eugen Ghiuzan. Liturghia a fost prezidată de PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iași. Au concelebrat circa 75 de preoți și a participat o mulțime impresionantă de credincioși din Adjudeni, dar și din parohiile vecine și parohiile unde și-a desfășurat activitatea pastorală părintele Eugen.

La începutul sfintei Liturghii, pr. Antonel-Aurel Ilieș a prezentat biografia părintelui Eugen Ghiuzan.

Preasfințitul Aurel Percă, în omilia sa, a ținut să sublinieze importanța preoției în Biserica lui Cristos. Apoi, reluând Evanghelia, mai precis discursul lui Cristos asupra fericirilor, Preasfințitul a subliniat că acest discurs este un program de viață al fiecărui preot al lui Cristos, și luând pe rând fiecare fericire, a scos în evidență cum acestea și-au găsit împlinire și în viața părintelui Eugen Ghiuzan.

La sfârșitul sfintei Liturghii, pr. Ștefan Acatrinei, vicarul Provinciei franciscane "Sf. Iosif" din România, a ținut să-i mulțumească lui Dumnezeu pentru darul pe care l-a făcut Provinciei franciscane și Bisericii prin pr. Eugen Ghiuzan. De asemenea, în numele ministrului provincial, care din motive de sănătate nu a putut lua parte la înmormântare, Pr. Ștefan a adus mulțumiri Preasfințitului Aurel, precum și tuturor preoților prezenți, credincioșilor și familiei părintelui Eugen.

La încheierea sfintei Liturghii, trupul părintelui Eugen Ghiuzan, purtat fiind pe umerii fraților studenți de la Institutul Teologic Franciscan din Roman, a fost dus în cimitirul comunității parohiale din Adjudeni și a fost depus în cavoul preoților alături de pr. Damian Ghiuzan, OFMConv., fratele său.

La Luizi-Călugăra a fost celebrată, la 7 februarie 2007, începând cu ora 14.00, Liturghia pentru sufletul părintelui Eugen Ghiuzan, care fusese chemat la cele veșnice în aceeași zi, în conventul din localitate. Liturghia a fost prezidată de pr. Ștefan Acatrinei, vicarul Provinciei franciscane "Sf. Iosif" din România, alături de care au concelebrat 15 preoți și a participat un mare număr de credincioși. După Liturghie trupul neînsuflețit al părintelui Eugen a fost dus la Adjudeni, satul său natal, spre a fi înmormântat alături de fratele său, pr. Damian Ghiuzan, OFMConv., în cavoul preoților din Adjudeni.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Fr. Antonel-Aurel Ilieș

* * *

Biografie

Pr. Eugen Ghiuzan, OFMConv.
(Adjudeni, 14 septembrie 1925 - Luizi-Călugăra, 07 februarie 2007)

Pr. Eugen Ghiuzan s-a născut la 14 septembrie 1925 la Adjudeni, fiind primul dintre cei opt copii ai părinților Petru și Maria Ghiuzan. După școala primară în satul natal (1932-1937), începând cu anul 1937 a urmat Gimnaziul Franciscan din Hălăucești, după care, în anul 1941, a intrat în Seminarul Franciscan din aceeași localitate, urmând, în același timp, până în anul 1945, și cursurile Liceului "Ferdinand I" din Bacău, unde a obținut și bacalaureatul.

Între 1945-1946 a urmat Noviciatul franciscan la Săbăoani, iar pe 17 octombrie 1946 a depus profesiunea temporară în cadrul Ordinul Fraților Minori Conventuali, Provincia "Sf. Iosif" din România. Între anii 1946-1949, a urmat cursurile de teologie la Colegiul "Sf. Bonaventura" din Luizi-Călugăra.

În anul 1949, după ce regimul comunist a închis toate seminariile și institutele catolice, a fost constrâns să se retragă în familie, așteptând cu speranță vie deschiderea vreunei noi căi spre Preoție. Această speranță și-a găsit împlinire în anul 1951, când la Alba-Iulia s-a deschis singurul Seminar catolic din România, aici pr. Eugen avea să-și completeze ultimul an al studiilor teologice.

La Alba-Iulia, la 3 iulie 1952, în secret, a depus profesiunea perpetuă intrând definitiv în Ordinul franciscan, fără însă să-și poată manifesta în mod deschis această apartenență. Tot la Alba-Iulia, pe 6 iulie 1952 a fost hirotonit diacon, iar pe 26 octombrie 1952 a fost hirotonit preot.

Misiunea preoțească și-a desfășurat-o în mai multe parohii din Dieceza de Iași. Între anii 1952-1953 a fost vicar parohial la Hălăucești; apoi, între 1953-1955, a fost paroh la Bârgăoani; între 1955-1956 paroh la Bălușești; iar la 1 august 1956 a fost numit paroh la Iugani, aici însă nu a rămas decât doar câteva luni, căci, îmbolnăvindu-se, s-a retras la Adjudeni, la 1 decembrie 1956, unde a fost numit vicar parohial.

În anul 1957 a fost numit administrator parohial la Zăpodia-Nisiporești, aici a început să construiască o biserică, însă din cauza împotrivirii dictaturii comuniste nu a putut să ducă la bun sfârșit această operă. De fapt, din această cauză, la 13 ianuarie 1959, pr. Eugen a fost arestat și condamnat de Tribunalul de Roman la 3 ani închisoare corecțională. Materialele pe care le procurase pentru construirea bisericii au fost confiscate de comuniști și întrebuințate la construirea școlii din Nisiporești.

După trei ani de închisoare, la 24 aprilie 1961, pr. Eugen a fost eliberat și s-a dăruit din nou slujirii Bisericii lui Cristos, deși a trebuit să înfrunte diferite împotriviri și dificultăți.

La 1 martie 1962 a fost numit vicar parohial la Hălăucești, dar din cauza vicisitudinilor timpului, în același an, între lunile iunie-septembrie, a lucrat ca și muncitor necalificat la Exploatarea Minieră din localitatea Barza, județul Hunedoara.

La 3 iulie 1963 și-a putut relua activitatea pastorală și a fost numit administrator parohial și apoi paroh de Ciugheș. Aici avea să rămână mai bine de 27 de ani.

De fapt, după evenimentele de la sfârșitul anului 1989, care au readus și libertatea religioasă în România, pr. Eugen a putut să se întoarcă în familia sa franciscană și la 1 septembrie 1990 a primit ascultare pentru comunitatea din Nisiporești, unde a fost numit și paroh.

Așadar, în 1990, pr. Eugen s-a întors la credincioșii din mijlocul cărora în anul 1959 a fost arestat și cu multă sârguință a reluat proiectul de a construi aici o biserică. Acest proiect, început de pr. Eugen, este acum aproape de finalizare.

După 10 ani de reînnoită activitate pastorală în mijlocul credincioșilor din Nisiporești, în anul jubiliar 2000, părintele a fost mutat în comunitatea franciscană și parohială din Luizi-Călugăra, unde a contribuit, atât cât i-a permis sănătatea, la diferitele activități pastorale, mai ales prin sacramentul sfintei Spovezi.

La Luizi-Călugăra, în ziua de 7 februarie 2007, în jurul orei 14.00, Tatăl ceresc l-a chemat pe pr. Eugen Ghiuzan la cele veșnice.

Pr. Eugen a fost înmormântat în satul natal, Adjudeni, pe 10 februarie 2007.

Mulțumindu-i lui Dumnezeu pentru cei 82 de ani de viață ai părintelui, dintre care 55 au fost consacrați slujirii deosebite a Bisericii prin taina preoției, îl rugăm pe bunul Dumnezeu să îl primească pe acest frate și părinte al nostru în ceata aleșilor săi din paradis.

Domnul să-l odihnească în pace!

Fr. Antonel-Aurel Ilieș


 

lecturi: 17.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat