Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Iași: Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creștinilor - a șasea zi

Cea de-a șasea zi din cadrul Săptămânii de rugăciune pentru unitatea creștinilor s-a desfășurat marți, 23 ianuarie, la biserica "Sf. Anton" din Iași, iar celebrarea a început la ora 17.00.

Tema acestei întâlniri ecumenice a fost: "Să regăsim puterea de a vorbi". Această îndrăzneală de a vorbi în fața lui Dumnezeu se bazează pe credință: credința este aceea care dă curaj omului de a se adresa lui Dumnezeu.

La această celebrare au participat următorii preoți ortodocși: pr. Constantin Naclad, paroh la biserica "Sfântul Nicolae Domnesc", pr. protopop Constantin Andrei, pr. Petrică Lehaci, paroh la biserica "Alexandru cel Bun", pr. Ștefan Chiriță, paroh la biserica "Învierea Domnului" din cartierul Dacia, pr. Ionel Șerban, inspector în cadrul medical, pr. Mircea Stoleriu, paroh al bisericii din Galata, pr. Constantin Azamfirei, pr. Nicolae Dorneanu, pr. Marius Obreja, pr. Vasile Nichita, inspector școlar, pr. Toma Grădineaciuc, pr. Mihăi Grigoraș și pr. diac. Gheorghiță Mihăilă. Alături de aceștia au participat și preoți catolici: pr. Iosif Comorașu, paroh al bisericii "Sfântul Anton", pr. Iosif Dorcu, decan al catedralei "Sfânta Fecioară Maria, Regină", pr. Petru Tamaș, vicar al Parohiei "Sfântul Anton", pr. Felix Roca, vicar al Parohiei "Sfânta Tereza", pr. Cornel Cadar, consilier episcopal, pr. Iosif Fechetă, membru al Congregației "Don Orione", pr. dr. Pierangello Ondei, superior al aceleiași congregații, pr. Henric Urban, superior SJ, pr. Marius Taloș, director al Centrului Cultural "Xaverianum" și pr. diac. Emanuel Imbrea. Din rândul oficialităților s-a remarcat generalul în rezervă Bârhală.

Celebrarea a început prin cântarea "Lumea-ntreagă să se înfrățească", cântare care precizează și în forma artistică dorința de unitate. În cadrul ritului penitențial s-a intonat cântarea "Sfinte Dumnezeule, sfinte tare, sfinte fără de moarte", prin care s-a cerut iertare și milă lui Dumnezeu.

Lecturile din cadrul acestei celebrări au susținut tema zilei - "să regăsim puterea de a vorbi". Prima lectură, luată din cartea Judecătorilor (Jud 6,11-16), îl prezintă pe Dumnezeu care prin intermediul lui Ghedeon, eliberează poporul din mâinile madianiților. Psalmul indică părerea de rău a omului care simte că a greșit în fața lui Dumnezeu: "Ai milă de noi, Doamne, căci am păcătuit". Lectura a doua, luată din cartea Faptele Apostolilor (Fap 5,27-33), prezintă curajul apostolilor în fața Sinedriului și mărturia lor de credință. Fragmentul evanghelic (Mc 5,21-34) prezintă curajul unei femei care suferea de mulți ani de hemoragie și mărturia ei de credință în fața mulțimii cuprinse de uimire în fața minunii.

În cadrul omiliei, pr. dr. Constantin Naclad a pus accentul pe îndrăzneală, curajul de a da mărturie despre Dumnezeu "într-o lume în care întâlnim rele foarte mari: indiferența, agnosticismul, ateismul, relativismul. Acest val de răutate nu pornește decât de la diavol, care dorește să dezbine lumea". Creștinul, asemenea femeii bolnave de hemoragie, trebuie să îndrăznească să se apropie de Cristos și să spere din toată ființa în vindecare. Creștinul trebuie să depășească eventualele critici și concepții pesimiste și să acționeze așa cum îi dictează conștiința: "Boala femeii din evanghelie era considerată rușinoasă la evrei și chiar și astăzi sunt mulți bolnavi care se rușinează de boala lor, aceasta arătând cât de mult s-au înstrăinat oamenii unii de alții". Boala este considerată astăzi un defect al omenirii și este de multe ori scoasă din spațiul vizibil: "boala este prezentată ca și cum nu ar face parte din firescul nostru; mass-media de astăzi promovează pe omul perfect, pe omul sănătos, pe omul fericit. Această stare de fapt l-a făcut pe om să se îndepărteze de Dumnezeu". Lumea de astăzi dă dovadă de ignoranță, de lipsă de interes față de sferele spiritului, iar pr. dr. Constantin Naclad ilustrează acest lucru, citându-l pe Dostoievski: "Ignoranța de care suferă această lume care nu-l cunoaște pe Dumnezeu constă în neînțelegerea Mântuitorului Cristos ca Fiu al lui Dumnezeu". Omul, pentru a se înțelege pe sine în totalitatea sa, trebuie să se apropie de Cristos: "Când nu-l înțelegem pe Cristos, nu ne înțelegem nici pe noi înșine. Mântuitorul Isus recapitulează în sine întreg neamul omenesc și-l răscumpără de păcat". Cristos, pentru care toți oamenii sunt egali în demnitate și au aceeași valoare, vrea să mântuie întreg neamul omenesc: "Cristos nu a făcut diferențe, pentru că el a venit să mântuiască pe cel pierdut. Și cine este cel pierdut? Este cel care aparține unei anumite confesiuni, sau unui anumit grup? Toți suntem pierduți, pentru că toți am pierdut statura de fiu al lui Dumnezeu prin păcat. Toți avem nevoie de harul mântuitor al lui Cristos". În finalul omiliei predicatorul afirmă că izvorul și modelul unității spre care tinde creștinismul îl constituie Sfânta Treime, așa cum afirma scriitorul Soloviov: "Sfânta Treime este programul nostru social".

Rugăciunea credincioșilor, care a succedat momentului omiliei, a cuprins în sine aspirația întregii Biserici spre unitate, unitate care se bazează atât pe harul lui Dumnezeu cât și pe rugăciunile membrilor Bisericii.

În cadrul rugăciunii "Tatăl nostru" atât clericii, cât și credincioșii, s-au ținut de mâini, în semn profund de fraternitate și iubire. După acest moment, preoții și credincioșii și-au oferit un semn al păcii, prin strângere de mână și îmbrățișare frățească. În acest timp corul bisericii "Sfântul Anton" a intonat cântecul "Ce bine e când frații".

A urmat apoi un cântec, fragment din Stihii "Întâmpinarea Domnului", armonizat de Gheorghe Cucu și interpretat de corul bisericii "Sfântul Nicolae Domnesc", având ca solistă pe Oana Guguian.

La finalul celebrării pr. Iosif Comorașu, gazda acestei întâlniri ecumenice, a mulțumit tuturor participanților pentru prezența și rugăciunea lor și a îndemnat poporul creștin să înainteze pe drumul credinței ca Biserica să fie una.

La ieșirea din biserică s-au oferit calendare, ca semn de comuniune și prețuire al celor care au participat la acest moment de rugăciune.

Următoarea întâlnire ecumenică va avea loc miercuri, 24 ianuarie, la Facultatea de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae".

Marius Enășel

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 23 ianuarie: Iași: Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creștinilor - a șasea zi.


 

lecturi: 30.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat