Noua Lege a cultelor trezeşte nemulţumiri

Legea cultelor religioase a fost promulgată de preşedintele României în ziua de 27 decembrie 2006. Având patru capitole (I. Dispoziţii generale; II. Cultele; III. Asociaţiile religioase; IV. Dispoziţii tranzitorii şi finale), Legea o înlocuieşte pe cea veche din 4 august 1948. Imediat după promulgare a trezit din nou nemulţumiri.

Istoric

Până să se ajungă la semnarea ei Legea a trecut în regim de urgenţă prin Camera Deputaţilor (13 decembrie 2006) după ce mai înainte trecuse şi prin Senat. Camera Deputaţilor a aprobat Legea fără să mai aştepte Raportul Comisiei Consultative OSCE pentru libertatea credinţelor religioase, referitor la proiectul legislativ criticat de unele confesiuni.

Timp de 17 ani, din 1990 încoace, fiecare guvern a venit cu un proiect de Lege. La un moment dat au fost două (în 2005 Răzvan Theodorescu a prezentat un proiect, guvernul un altul).

Întocmit mai întâi în 1991, proiectul de lege a fost înaintat Parlamentului în 1993, fără a fi adoptat. În urma a şase runde de discuţii purtate în perioada mai 1997 - mai 1998 cu toţi reprezentanţii cultelor religioase din România, Secretariatul de Stat pentru Culte a finalizat proiectul Legii cultelor, pe care la 22 iunie 1998 l-a înaintat spre a fi analizat de ministerele implicate. Proiectul avea zece capitole, totalizând 78 de articole care cuprindeau toate punctele de vedere formulate de viitorii beneficiari ai legii. În primăvara anului 1999, proiectul Legii cultelor primeşte numele de proiectul de "Lege privind regimul general al cultelor şi al exercitării libertăţii religioase". La 9 septembrie 1999, proiectul a fost aprobat de guvern. La 13 septembrie 1999, proiectul a fost înaintat Parlamentului spre dezbatere, după ce a fost reintrodusă în text expresia "Biserică naţională". Din decembrie 2004 şi până în mai 2005, au avut loc patru întâlniri între reprezentanţii Ministerului Culturii şi Cultelor şi cei ai cultelor recunoscute din România La 31 mai 2005, s-a stabilit forma textului proiectului "Legii privind libertatea religioasă şi regimul cultelor în România". Textul proiectului de lege a fost dat publicităţii la 2 iunie 2005, la Bucureşti, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută de ministrul Mona Muscă şi de secretarul de stat pentru Culte, Adrian Lemeni, urmând ca pe parcursul următoarelor 30 de zile să intre în dezbatere publică. Guvernul a înaintat textul proiectului spre votare şi promulgare Parlamentului la 14 iulie 2005 pentru sesiunea din toamna anului 2005. A fost aprobat în Senat în regim de urgenţă prin metoda aprobării tacite şi a plecat apoi în februarie 2006 în dezbaterea a două comisii din Camera Deputaţilor.

Textul a fost semnat de reprezentanţii ai 16 culte din cele 18 recunoscute. Nu au semnat Biserica Română Unită cu Roma (Greco-Catolică), principala obiecţie fiind legată de redobândirea bunurilor confiscate de stat în perioada comunistă, şi Organizaţia Religioasă Martorii lui Iehova pentru că nu a participat la dezbateri. Deşi au semnat, reprezentanţii Cultului Baptist, Cultului Creştin după Evanghelie şi Cultului Armean au declarat că au rezerve faţă de forma finală a proiectului.

Imediat după ce a fost semnată de preşedinte, Legea a trezit din nou controverse din partea cultelor religioase, a diverselor asociaţii, a unor oficiali americani şi olandezi. Unele dintre culte şi-au retras semnătura de pe noua lege, altele şi-au exprimat nemulţumirea. Deşi cultele au fost consultate în mai multe rânduri şi au venit cu propuneri de îmbunătăţire, unele dintre propuneri au rămas doar pe hârtie.

Nemulţumirile pornesc chiar de la titlu: "Legea privind libertatea religioasă şi regimul cultelor" stabileşte un "regim", susţin unii, îngrădind din start libertatea religioasă.

Biserica Catolică

La 5 ianuarie 2007 Biroul de Presă al Conferinţei Episcopilor Catolici din România a dat un comunicat de presă prin care, deşi "salută promulgarea noii Legi a cultelor", apreciază că "noua lege este perfectibilă" şi că "forma actuală manifestă echilibrul - recunoaştem că încă imperfect - al unui cadru legislativ" pentru cultele din România. În comunicat se exprimă şi solidaritatea cu "Biserica Greco-Catolică; aceasta nu a semnat proiectul de lege din cauza nerezolvării încă a situaţiei proprietăţilor confiscate, cât şi a delicatei probleme a cimitirelor".

De altfel în decursul anilor Biserica Catolică a venit cu propuneri pentru a îmbunătăţi proiectul de lege, cele mai multe regăsindu-se în noua Lege. Astfel, în perioada 2-3 mai 1995, episcopii romano-catolici şi greco-catolici s-au întrunit în sesiunea de primăvară a conferinţei episcopale, la Iaşi. Episcopii prezenţi şi-au exprimat nedumerirea pentru amânarea neexplicabilă a Legii cultelor şi Legii învăţământului. În zilele de 27 şi 28 mai 1997 a avut loc la Oradea sesiunea de primăvară a Conferinţei Episcopilor din România. O atenţie deosebită s-a dat proiectului Legii cultelor pe care conferinţa l-a analizat subliniind temele care interesează în mod deosebit Biserica Catolică în raport cu această lege: şcoala catolică, baza materială a Bisericii, raportul cu celelalte culte şi în special cu Biserica Ortodoxă Română, restituirea bunurilor confiscate etc. Discutarea Proiectului Legii cultelor a continuat la 11 noiembrie 1997 şi la 4 decembrie 1997 când la Secretariatul de Stat pentru Culte s-au adunat reprezentanţi ai cultelor religioase din România. Din cele 78 de articole câte avea proiectul pe timpul acela, cel mai disputat a fost art. 45, care se referă la învăţământul confesional, reprezentanţii cultului majoritar nefiind de acord cu formularea, considerând-o ca una care promovează prozelitismul. Conferinţa Episcopală Română a exprimat şapte obiecţii la formularea unor articole din viitoarea lege, dintre care unele cu privire la: învăţământul confesional, formula "Biserică naţională", cetăţenia şi domiciliul angajaţilor cultelor, finanţarea instituţiilor şcolare de cult şi a unităţilor de învăţământ confesional. În 1999 Biserica Catolică şi-a exprimat din nou nemulţumirea în legătură cu expresia "Biserică naţională", în legătură cu învăţământul confesional, care nu este susţinut de stat, şi în legătură cu faptul că nici un articol din proiect nu face referire la restituirea de imobile care i-au aparţinut. Despre situaţia proiectului Legii cultelor s-a discutat şi la Baia Mare, în zilele de 25 şi 26 septembrie 2006, când s-a desfăşurat sesiunea de toamnă a Conferinţei Episcopilor din România.

Catolicii au susţinut de asemenea necesitatea definirii termenului de prozelitism; au insistat să se introducă şi termenul de cod de drept canonic în loc de statut; au sprijinit dreptul ca fiecare cult să-şi organizeze activitate după propriile norme, fără ca statul să intervină cu avizări, confirmări sau obligativitatea acordului; la fel şi în ceea ce priveşte formarea, alegerea şi desemnarea personalului de cult sau al ierarhiei. Greco-catolicii au cerut expres reglementarea situaţiei proprietăţilor confiscate după 1948.

Cultele neoprotestante

Cultele neoprotestante acuză în principal discriminarea, faptul că Legea nu păstrează echidistanţa faţă de toate culte şi stabileşte "regimuri" de libertate în funcţie de apartenenţa la un cult sau altul, cultele minoritare fiind marginalizate. Criteriul proporţionalităţii, al reprezentativităţii este pus în discuţie. Pentru a fi declarat drept cult acesta trebuie să aibă 0,1% din populaţie (adică în jur de 23.000 de credincioşi, precum şi 12 ani de vechime în România). Marginalizarea se referă, susţin cultele neoprotestante, la acele mişcări care au câştigat din 1990 încoace un număr considerabil de adepţi. Ele trebuie să activeze în asociaţii (care trebuie să aibă, pentru a fi recunoscute, cel puţin 300 de membri). Titulatura de cult presupune, evident, accesul la resurse, la media, în şcoală şi alte avantaje.

Criticate sunt şi acele articole în care statul doreşte să-şi păstreze controlul asupra vieţii religioase, în schimbul celor oferite, fiind pus în pericol principiul separării statului de Biserică.

Asociaţiile

Nemulţumite sunt şi unele asociaţii laice sau organizaţii pentru apărarea drepturilor omului şi valorilor democraţiei din România sau din străinătate. Articolul 13, care interzice orice forme, mijloace, acte sau acţiuni de defăimare şi învrăjbire religioasă şi ofensa publică adusă simbolurilor religioase, consideră aceste organizaţii, încalcă dreptul la exprimare al individului şi pot duce la abuzuri în instanţe. Ca atare vor ataca Legea la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO).

Nemulţumirile i-a făcut pe mulţi să creadă că noua lege nu reprezintă un progres; ea face ca România să nu mai fie considerată prieten al libertăţii religioase.

Pr. Cornel Cadar

lecturi: 30.