Reflecţie pentru Ziua Mondială a Migrantului şi a Refugiatului

Cea de-a XCIII-a Zi Mondială a Migrantului şi a Refugiatului, care se va celebra în ziua de 14 ianuarie 2007, are ca temă "Familia migrantă".

Papa Benedict al XVI-lea a dorit prin mesajul său (dat la 18 octombrie 2006) să facă o paralelă între sfânta familie din Nazaret şi creştinii de astăzi. Un material despre fenomenul emigraţiei pe care îl redăm mai jos a fost prezentat de prof. Vicenţiu Ciocan la Traian în cadrul întâlnirii lunare cu familiile din zona Roman din 17 decembrie 2006. Întâlnirea a fost organizată de Asociaţia "Familia şi Viaţa" Roman.

* * *

Familia şi emigrarea...

Un pericol foarte mare ameninţă astăzi sute şi mii de familii din parohiile noastre. Numele lui este emigraţia. Trăim o dramă a familiei creştine, într-o Europa libertină, care va deschide larg porţile pentru românii dornici de câştiguri mari, gata să-şi sacrifice familia şi darurile primite prin taina sfântă a căsătoriei. O dată cu intrarea în Uniunea Europeană se aşteaptă ca alte valuri de români să-şi părăsească familiile şi să ia drumul pribegiei, în căutarea unui loc de muncă, în căutarea unui trai mai bun, pe meleaguri străine, îngroşând rândul milioanelor de emigranţi. Pentru câţiva arginţi în plus, dispare din realitatea vieţii de familie, acea casă de piatră de odinioară, care se întemeia în faţa lui Dumnezeu între un bărbat şi o femeie, uniţi la bine şi la greu, până la moarte. Împărăţia banului ia locul împărăţiei lui Dumnezeu, castelul de nisip ia locul casei de piatră, iar familia - temelia societăţii şi a Bisericii se clatină din cauza înlocuirii iubirii şi dăruirii, cu ura şi tristeţea traumatizantă a divorţului.

Emigrantul român, mai mult decât oricare dintre emigranţi, ajuns în pământul făgăduinţei îşi reface biografia, se "schimbă la faţă" îi este ruşine de originea sa, de ţara de baştină, de familia sa şi chiar de credinţa strămoşilor şi se ascunde în necunoscut. Foşti oameni respectabili, familişti serioşi, muncitori şi chiar cu frica lui Dumnezeu, din diverse motive, îngroaşă rândul hoţilor, al cerşetorilor, al traficanţilor de persoane, al infractorilor şi prostituatelor, ba chiar al criminalilor.

Acasă familia pluteşte în derivă, gata să se destrame consumând banii trimişi, din când în când de "vedeta" familiei, cu convingerea că toţi patronii străini abia aşteaptă emigrantul român pentru a-i da bani pe ochi frumoşi, sau pe nemuncă. Familia de acasă îşi trăieşte drama singurătăţii şi a deznădejdii, iar banul "ochiul dracului" reuşeşte să dezbine şi să stăpânească.

Fără îndoială că cea mai gravă faţă a emigraţiei îi afectează pe cei rămaşi acasă, iar primele victime ale fenomenului sunt copiii, a căror fragilitate emoţională îi expune la riscuri mari. Doi din trei copii, care au părinţii plecaţi la muncă în străinătate, resimt acut lipsa dragostei acestora. Copiii respectivi, spun psihologii şi sociologii, dezvoltă personalităţi dizarmonice şi, în consecinţă, o dată ajunşi la maturitate, vor forma o generaţie de adulţi cu probleme de integrare socială. Copiii ai căror părinţi au plecat la muncă, în străinătate, "orfanii cu părinţi în viaţă", rămân în grija unor persoane care încearcă să ţină locul părinţilor. Circa 10% dintre aceşti copii rămân singuri acasă. În cele mai fericite cazuri primesc atenţia unei rude, mai îndepărtate. Vorbim despre copii care învaţă de la 6-7 ani să aibă grijă de ei înşişi, ba chiar şi de fraţii mai mici. 30% dintre copiii ai căror părinţi pleacă la muncă în străinătate sunt lăsaţi în grija bunicilor, care de multe ori nu prea reuşesc să suplinească rolul de părinte. Şi bunicii recunosc că vremurile sunt altele, că nu mai creşti un copil astăzi, aşa cum îl creşteai în urmă cu 20-30 de ani.

Un copil din zece chiuleşte de la şcoală în mod constant după plecarea părinţilor la muncă în altă ţară şi nu ştiu de câte ori mai merg la Biserică sau la cateheză. Elevii de gimnaziu, din cauză că rămân nesupravegheaţi de părintele de care obişnuiau să asculte, pot deveni agresivi din cauza frustrărilor şi a anxietăţii care încep să se manifeste. Pericolul este mai mare la copiii mici, a căror personalitate se formează de la început dizarmonic. Mulţi dintre ei au tulburări de somn, devin agresivi, nu au încredere în ei, din cauza lipsei modelului parental şi chiar din ciclul primar încep să mintă, să frecventeze grupuri stradale, iar pentru că nu mai pot comunica bine cu ceilalţi membri ai familiei, încep să fie labili emoţional. E drept că o parte din copiii celor plecaţi duc o viaţă mai bună graţie banilor pe care îi trimit părinţii. Şi totuşi, spun psihologii, banii nu ţin locul afecţiunii. Pe termen scurt, plecarea părinţilor se traduce, în viaţa copiilor, prin agresivitate verbală sau fizică, marginalizare, anxietate, note mici, chiul sau chiar abandon şcolar. Pe termen lung, această generaţie de copii lipsiţi de iubirea părinţilor şi de armonia familială poate deveni una de adulţi-problemă, şi nu este exclusă posibilitatea ca unii să ajungă infractori. Agresivitatea multor copii din generaţia "singur acasă", refuzul lor de a accepta că au probleme, durerea cauzată de lipsa părinţilor îi transformă, la maturitate, într-o generaţie de adulţi neintegraţi social. Copilul care creşte fără părinţi, sau numai cu unul dintre ei, va deveni un adult care nu înţelege sensul căsătoriei, nu vor avea încredere în instituţia căsătoriei şi, în general, în oameni.

Tot mai mulţi tineri, plecaţi la muncă în străinătate, pentru a strânge banii necesari să-şi cumpere o casă sau pentru a-şi asigura un trai mai bun, se întorc acasă cu grave afecţiuni psihice. Singurătatea, lipsa celor dragi şi volumul mare de muncă sunt doar câteva dintre cauzele acestor boli. Indiferent că un tânăr este sau nu căsătorit, îi lipseşte acea "pastilă" afectivă şi mângâiere din partea celor apropiaţi. Ştim cu toţii în ce condiţii se munceşte în străinătate. S-a constatat că trei sferturi dintre pacienţii care suferă de aceste boli sunt persoane tinere, sub 30 de ani. Cele mai frecvente rămân tulburările psihice în rândul femeilor care muncesc în străinătate.

Iubiţi părinţi, iubiţi creştini, dacă argumentele noastre nu au fost suficiente pentru a te face să renunţi la această hotărâre, te întrebăm:

- Eşti pregătit să emigrezi împreună cu Dumnezeu?

- Eşti pregătit să laşi acasă soţ sau soţie, părinţi, fraţi, surori, bunici, rude, prieteni şi lumina ochilor tăi, bucuria vieţii tale, copiii, împreună cu pruncuşorul din Betleem? - Eşti pregătit să înfrunţi realitatea singurătăţii şi să lucrezi între străini, păstrând comoara credinţei care să-ţi dea forţă şi speranţă?

- Eşti dispus să împarţi cu Dumnezeu greutăţile, necazurile de tot felul care te asaltează din toate direcţiile, lipsurile, injuriile, dorul de casă şi de cei dragi, lăsaţi la mila rudelor sau a vecinilor, sau bucuriile, bunăstarea şi câştigurile mai mici sau mai mari?

Dacă nu eşti pregătit pentru toate acestea, te avertizăm că tu şi familia ta vă aflaţi într-un mare pericol. În această situaţie gravă, ai la îndemână doar două soluţii: să emigrezi împreună cu familia ta şi cu Dumnezeu, sau mult mai simplu, să rămâi acasă, împreună cu cei dragi, încercând să găseşti calea pentru a ieşi din impas.

Prof. Vicenţiu Ciocan

lecturi: 10.