Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Săbăoani: Sfințirea bisericii "Regina Sfântului Rozariu" (II)

La Săbăoani, sâmbătă, 7 octombrie, a avut Liturghia de consacrare a altarului și sfințirea bisericii "Regina Sfântului Rozariu".

Acest lăcaș de cult este al treilea din comunitate și a fost ridicat prin efortul credincioșilor și contribuția binefăcătorilor în perioada 10 septembrie 2003 - 7 octombrie 2006. Biserica are lungimea de 60 m, lățimea de 28 m în crucieră și 22 m în navată, înălțimea de 16 m în interior și 20 m în exterior. Înălțimea turnului principal este de 50 m, iar a celor două laterale de 30 m. Capacitatea spațiului de cult este de peste 1.500 de locuri.

La sărbătoare au participat PS Petru Gherghel, episcop de Iași, PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iași, PS Cornel Damian, episcop auxiliar de București, PS Anton Coșa, episcop de Chișinău, pr. Ioan Ciuraru, ministru provincial al OFMConv., prelatul Albert Holenstein, prelatul Martin Walchhofer din Salzburg, preoți, personalități din sfera politică (doamna primar Valerica Dascălu, care a proclamat prima lectură, senatorul Ioan Chelaru), precum și mulți credincioși.

La început, înainte de a se intra în biserică, lăcașul și cei prezenți au fost stropiți cu apă sfințită după care, la îndemnul solemn al PS Petru Gherghel, s-a pășit în lăcașul de cult.

La predică, PS Aurel Percă, făcând referință la această biserică, a afirmat că este locul "unde vom veni să-l adorăm pe Dumnezeu care este în mijlocul nostru. Aici vom oferi găzduire Mântuitorului, dar tot aici vom învăța să ne recunoaștem ca adevărați frați și să construim zi de zi o mare și o vie comunitate de credință. A construi o biserică este o lucrare pe care Duhul lui Dumnezeu o însuflețește și tot Duhul lui Dumnezeu o face posibilă. A înălța o biserică este ofranda întregii comunități care se adună pentru a celebra jertfa lui Cristos. Întreaga comunitate ridică de pe pământul acestei localități un semn care reprezintă o chemare permanentă ca să înălțăm laudele noastre către Dumnezeu, să primim darurile sale, să ascultăm cuvântul său, să întărim iubirea dintre noi, să invităm fără încetare pe frații noștri să cunoască vestea cea bună a mântuirii adusă de Cristos".

În timpul intonării litaniei tuturor sfinților, moment care a inaugurat sfințirea propriu-zisă a altarului și a bisericii, întreaga comunitate a implorat în genunchi binecuvântarea divină. S-au depus în altar moaștele a trei mari sfinți: Anton de Padova, Ecaterina de Siena, Francisc de Sales. Apoi a urmat ungerea altarului și a bisericii cu sfânta crismă. Tămâierea altarului a reprezentat încheierea acestei părți după care s-a trecut la liturghia euharistică.

La finalul Liturghiei, prelatul Albert Holenstein a mărturisit: "Doresc ca în calitate de cel mai vârstnic preot dintre voi să mulțumesc tuturor care ați contribuit la aceasta, acelora care ați proiectat, îndrumat sau construit, acelora care de departe sau de aproape ne-ați susținut... Tuturor un mulțumesc din inimă. Mai mult, Dumnezeu să vă binecuvânteze".

Părintele Ioan Fărcaș, reprezentant al ÎPS Lucian Mureșan, arhiepiscop major al Bisericii Române Unite cu Roma, a comunicat "salutul, dragostea și bucuria, precum și unirea în rugăciune cu PS Petru Gherghel, PS Aurel Percă, preoții și credincioșii Diecezei de Iași". Totodată a transmis mulțumiri în numele tuturor acelora care în anii grei ai prigoanei comuniste au ajutat clerul și credincioșii Bisericii Greco-Catolice, care au ținut să rămână fideli unirii pe care au exprimat-o în credința cu urmașul lui Petru.

La finalul Liturghiei, PS Petru Gherghel, episcop de Iași, a oferit diplome de onoare și crucea de merit prelatului Albert Holenstein și pr. Toma Encuță, parohul comunității. S-a organizat și o festivitate în cadrul căreia s-au înmânat diplome de onoare celor care s-au implicat într-un mod deosebit în realizarea acestui proiect.

Detalii despre eveniment sunt prezentate și pe situl www.sabaoani.cnet.ro.

Marius Enășel și Iulian Roca


 

lecturi: 14.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat