Comunicat de presă: Cum intrăm în Europa?

În încheierea Conferinţei Episcopale Române, întrunită la Baia Mare între 25 şi 26 septembrie, episcopii catolici au formulat preocupările lor privind starea actuală din România.

Nr. 89

Conferinţa Episcopilor Catolici din România

COMUNICAT DE PRESĂ

Cum intrăm în Europa?

Este una dintre întrebările pe care ni le-am pus în Adunarea Plenară a Conferinţei Episcopale Române, întrunită la Baia Mare, între 25 şi 26 septembrie. Această întrebare ne nelinişteşte. De ani buni se pare că toate eforturile politicii naţionale tind spre atingerea scopului mult râvnit, fapt transformat într-un vis colectiv. Dar care este preţul pe care îl plătim pentru a depăşi pragul judecăţii pozitive din partea instituţiilor europene competente? Avem de plătit un preţ mare la nivelul reformelor structurale ale stării sociale şi al pieţei muncii faţă de categoriile cele mai defavorizate.

Din partea noastră, ca Biserică Catolică, în coerenţă cu principiul evanghelic al carităţii şi cu cel civil al subsidiarităţii, am investit multe energii, dacă nu pentru a rezolva, cel puţin pentru a atenua situaţiile de sărăcie şi urgenţele pe care România le înfruntă de la sfârşitul regimului comunist şi de la începutul procesului de aderare. Am crezut în acest proces deoarece alegerea libertăţii este o opţiune de fond la care nu se poate renunţa. Asemenea întregii populaţii din România, în toate componentele sale, am împărtăşit încrederea că marele preţ de plătit era pe măsura înaltului proiect în care investim energiile noastre. Dar ni se pare că, în raport cu atâtea energii investite, nici conaţionalilor noştri, nici Bisericii Catolice nu le-au fost răsplătite eforturile şi buna credinţă.

Europa nu este doar o piaţă globalizată. Dacă ne pregătim pentru Europa fără a ţine cont de ceea ce este mai original şi mai adevărat în noi, adică valorile care ne însufleţesc, acest fapt nu va putea decât să ne ducă la pierderea identităţii. Înainte de toate, intrarea în Europa ar trebui să însemne o radicală schimbare a stilurilor moştenite din perioada comunistă, atunci când puterea era valoarea supremă şi limbajul politicii era cel al minciunii sistematice şi al tăcerii lipsite de respect din partea instanţelor legitime civile. Care este situaţia actuală? Poate fi ea considerată demnă de intrarea în Uniunea Europeană? Multe exemple recente ne lasă cel puţin perplecşi.

Cu ce demnitate putem să intrăm în Europa când un ministru al României nu se gândeşte că trebuie să răspundă pentru documentele pe care le-a semnat: documente în care el sugerează minciuna ca politică de Stat, ca formă de relaţie cu partenerii internaţionali, şi ilegalitatea susţinută printr-o tăcere complice. Ne referim, evident, la nota B1-1/11576 a ministrului de Externe, publicată recent aproape din greşeală, dar îndată uitată de principalele mijloace de informare atât publice cât şi private.

Catedrala romano-catolică din Bucureşti a devenit simbolul violărilor sistematice ale normelor care respectă şi tutelează bunurile culturale ale ţării, dar şi ale unei minorităţi religioase. Nota mai sus-menţionată concordă cu ceea ce Arhiepiscopia Romano-Catolică de Bucureşti afirmă în permanenţă de mai multe luni, anume că o serie întreagă de norme şi reglementări au fost violate în procesul de autorizare a construcţiei alăturate catedralei. Dar nu avem de-a face cu nici o logică atunci când ministrul conclude că proiectul ar trebui să continue până la fericita finalizare. Noi susţinem că proiectul trebuie să înceteze îndată. Cuvintele ministrului sunt, din păcate, ecoul tăcerii surde a autorităţilor administrative competente şi a justiţiei care până în prezent au stat exclusiv de partea continuării construcţiei.

Astfel apare dubiul că preţul de plătit pentru a intra în Europa nu este altul decât sistematica sacrificare, pe altarul marilor interese economice, a drepturilor unei minorităţi şi a dreptului tuturor de a conserva memoria istorică şi culturală a unei naţiuni.

Pe de altă parte, dacă alăturăm tăcerea de care aminteam mai sus cu tăcerea nejustificată a autorităţilor competente, care însoţeşte procesul de recuperare a bunurilor confiscate de regimul comunist, constatăm că acest tip de politică nu este doar un incident de traseu, care este deja foarte grav în sine, anume cel al catedralei "Sfântul Iosif", ci se extinde la sectoare mult mai vaste din viaţa socială şi religioasă a ţării noastre. Cum poate fi comentat faptul că după 16 ani, Biserica Greco-Catolică nu a recuperat bisericile proprii, că întreaga Biserică încearcă să recupereze încă bunurile sale precum sunt şcolile care îi sunt necesare pentru desfăşurarea misiunii proprii în slujba întregii naţiuni? Uneori justiţia s-a pronunţat, dar de cât timp este nevoie ca aceste decizii să fie urmate de punerea în practică?

Dacă drumul spre Europa rămâne acesta, un drum marcat de dese scandaluri de corupţie, de mari ramificaţii de complicităţi, poate unele având legături cu vechiul regim, credem că este un drum greşit care trebuie îndreptat cât mai repede. Situaţia libertăţii religioase din ţara noastră a făcut obiectul unui amplu studiu al Departamentului de Stat din SUA care enumeră un incredibil şir de violări a principiilor de bază ale Statului de drept (cf. http:/www.state.gov/g/drl/rls/irf/2006/71402.htm).

Acestea fiind spuse, reînnoind încrederea în forţa poporului nostru, care merită o clasă politică înţeleaptă şi capabilă să se inspire din adevăratele valori, dorim ca autorităţile competente să găsească remediu celor mai controversate situaţii. Cerem ca lucrările la proiectul de lângă catedrala "Sfântul Iosif" să fie suspendate şi ca întrebările noastre adresate autorităţilor să-şi afle răspuns. În numele Bisericii Catolice, noi, episcopii din România, ridicăm vocea noastră, dând voce celor care nu au nici o voce: nu căutăm privilegii, dar ne dorim un Stat de drept, care vrem să fie ca atare pentru toţi, neţinând cont de capacitatea economică, de rudeniile politice şi de apartenenţa religioasă.

+ ÎPS Lucian Mureşan,
arhiepiscop major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică,
în calitate de preşedinte

+ ÎPS Ioan Robu,
arhiepiscop mitropolit de Bucureşti,
în calitate de vicepreşedinte

+ ÎPS György Jakubinyi,
arhiepiscop de Alba-Iulia

+ PS Martin Roos,
episcop de Timişoara

+ PS Jenö Schönberger,
episcop de Satu Mare

+ PS József Tempfli,
episcop de Oradea

+ PS Petru Gherghel,
episcop de Iaşi

+ PS Florentin Crihălmeanu,
episcop de Cluj-Gherla

+ PS Alexandru Mesian,
episcop de Lugoj

+ PS Virgil Bercea,
episcop de Oradea

+ PS Ioan Şişeştean,
episcop de Maramureş

+ PS József Tamás,
episcop auxiliar de Alba-Iulia

+ PS Aurel Percă,
episcop auxiliar de Iaşi

+ PS Cornel Damian,
episcop auxiliar de Bucureşti

lecturi: 8.