Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Din Trebeș în pelerinaj la Cacica

Un grup de credincioși din Parohia Catolică Trebeș a participat, în ziua de 26 august 2006, la un pelerinaj la Cacica, ca răspuns la invitația pe care Preasfințitul Petru Gherghel a făcut-o pentru întreaga dieceză.

După un drum de mai bine de două ore, în care ne-am pregătit prin rugăciune și cântări pentru acest moment, am ajuns la Sanctuarul Maicii Domnului unde am fost primiți de părintele paroh cu un scurt îndemn de a trăi intens acest moment.

După ce ne-am reînnoit sufletește prin taina sfintei Spovezi, am recitat în biserică un Rozariu după care am participat la Liturghie, în cadrul căreia părintele predicator ne-a vorbit despre însemnătatea pelerinajului, arătând ca exemple și modele pe Avram, care a plecat la porunca Domnului într-o lungă călătorie, și familia sfântă, care a fugit în Egipt la porunca îngerului.

Asemenea acestor "pelerini" am fost îndemnați ca, lăsând pentru o zi la o parte toate celelalte griji și preocupări, să dăm timp și spațiu lui Dumnezeu și cuvântului său în viața noastră, lucru necesar pentru o autentică viață creștină.

La invocațiile de la rugăciunea credincioșilor i-am încredințat Domnului prin mâinile Preacuratei pe toți credincioșii comunității noastre, cu toate problemele și intențiile lor și să ne facă părtași de harul și binecuvântarea sa.

După ce am participat la masa cuvântului și a Euharistiei, am luat o mică pauză, apoi am continuat pelerinajul nostru parcurgând în spirit de credință și ispășire Calea sfintei cruci amintindu-ne că viața creștinului este un drum al crucii pe care îl parcurgem împreună cu Isus și Maria la capătul căruia vom participa la victoria lui Cristos asupra morții prin înviere, la care prima beneficiară a fost Preasfânta Fecioară Maria.

Am încheiat pelerinajul nostru cu adorația euharistică primind binecuvântarea cu preasfântul sacrament.

Cu sufletele pline de bucurie și recunoștință pentru toate harurile primite le-am mulțumit părinților de la Cacica pentru că ne-au însoțit și ne-au ajutat să trăim din plin acest pelerinaj, și după ce am făcut o fotografie în fața sanctuarului ca o plăcută amintire am pornit în drum spre Trebeș.

O rugăm pe Sfânta Fecioară Maria, pelerina prin excelență a Bisericii, să ne însoțească în pelerinajul nostru pământesc pentru a ajunge alături de ea la Isus și cu Isus în casa Tatălui ceresc.

Pr. Laurențiu Cucuteanu


 

lecturi: 44.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat