Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Valencia: Întâlnirea Mondială a Familiilor

Prilej pentru promovarea valorilor familiei creștine, Cea de-a V-a Întâlnire Mondială a Familiilor, cu tema "Transmiterea credinței în familie", are loc în perioada 1-9 iulie la Valencia, în Spania. Din România participă mai multe familii, împreună cu PS Petru Gherghel și pr. Iosif Enășoaie.

Papa Benedict al XVI-lea, care va merge în vizită în Spania între 8 și 9 iulie va prezida două dintre cele patru momente importante ale Întâlnirii. Din programul vizitei papei în Spania fac parte și întâlniri cu episcopii spanioli, cu familia regală și cu primul ministru.

Întâlnirea Mondială a Familiilor are loc în contextul în care guvernul spaniol a aprobat de curând o serie de legi care ușurează accesul la divorț și la oferirea de recunoaștere legală a uniunilor între persoane de același sex, înlocuind astfel politicile ce sprijineau familia cu politici ce neagă natura fundamentală a vieții de familie.

Programul vizitei papei Benedict al XVI-lea la Valencia pentru Cea de-a V-a Întâlnire Mondială a Familiilor urmărește contactul direct cu credincioșii. Pelerini din întreaga lume se vor întâlni în perioada 1-9 iulie pentru a-și împărtăși experiențe și pentru a-și aprofunda înțelegerea cu privire la rolul familiei creștine.

Întâlnirea cuprinde patru elemente principale: un congres internațional, celebrări euharistice (pe grupuri lingvistice) pentru familiile venite în pelerinaj, o priveghere cu mărturii ale familiilor și o Liturgie de încheiere. Ultimele două ceremonii vor fi prezidate de papa Benedict al XVI-lea, care va ajunge pe aeroportul Valencia-Manises sâmbătă, 8 iulie.

Episcopul Romei va fi prezent la întâlnirea la care vor fi prezentate mărturii ale familiilor, care, începând de la ora 20.00, va reuni sute de mii de familii la Puente de Monteolivete, într-un context de rugăciune și mărturii. Acestea vor alterna cu un spectacol cultural-artistic. Locul de desfășurare al întâlnirii poate primi peste un milion de pelerini. Cei prezenți vor asculta mesajul papei și ceremonia se va încheia cu focuri de artificii.

Liturghia solemnă de încheiere va avea loc la Puente de Monteolivete duminică, 9 iulie, la ora 9.30 și va fi prezidată de Sfântul Părinte, care va ține și cuvântul de învățătură. În timpul Liturghiei, câteva cupluri care și-au celebrat a 50-a aniversare a nunții lor își vor reînnoi legămintele de la căsătorie.

Pe lângă Congresul Internațional Teologico-Pastoral (desfășurat în perioada 4-7 iulie), programul Întâlnirii Mondiale a Familiilor cuprinde un congres pentru tineri (cu vârsta între 16 și 25 de ani) și unul pentru bunici. Pentru prima dată la o asemenea întâlnire va exista un târg dedicat exclusiv familiilor (1-7 iulie) și o convocare la un Rozariu al familiei (7 iulie). Sâmbătă, 8 iulie, începând de la ora 10.00, vor fi celebrate simultan ceremonii liturgice pentru diferite grupuri lingvistice în majoritatea bisericilor din oraș. Pentru alte detalii poate fi vizitat situl web al întâlnirii, www. wmf2006.org.

Seria întâlnirilor mondiale ale familiei a început în anul 1994 la Roma, continuând apoi la Rio de Janeiro în 1997, Roma în anul 2000 și Manila (Filipine) în 2003.


 

lecturi: 4.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat