Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 
Iași: Activități ale Oratoriului "Don Orione"

Oratoriul "Don Orione" din Iași este gazda diferitelor acțiuni educative. Animatorii acestui oratoriu împreună cu seminariștii prezintă acum, la sfârșitul anului școlar, câteva dintre activitățile mai importante pe care ei le-au desfășurat în anul școlar 2005-2006.

Iată-ne ajunși la sfârșitul anului școlar și totodată a unui an petrecut alături de copiii rromi și români de la Oratoriul "Don Orione".

Un grup de tineri voluntari în fiecare duminică, împreună cu seminariștii, după sfânta Liturghie petrecem câteva ore în mijlocul copiilor la Seminarul "Don Orione" din cartierul Păcureț. Împreună ne rugăm și ne jucăm. Jocul este calea cea mai simplă, dar și cea mai frumoasă de a intra în lumea celor mici, de a crea în mod spontan și rapid legături de prietenie cu ei.

Prin aceste acțiuni încercăm să-i ajutăm pe cei mici să devină mai sociabili, atenți la cei de lângă ei, și să-i corectăm atunci când vorbesc urât sau se ceartă.

De asemenea, au fost organizate scenete pe teme religioase cu ocazia Crăciunului, a zilei de 8 Martie, care au fost prezentate la oratoriu și la Azilul de Bătrâni "Sf. Iosif" din Bucium, aceste momente făcând ca în ochii bătrânilor să se vadă lacrimi de bucurie, lacrimi care i-au sensibilizat pe copii trezind în ei dorința de a împărtăși mai des și celor mai suferinzi din jurul nostru clipe de speranță și voie bună.

Pentru ca această colaborare dintre noi, animatorii, să fie cât mai rodnică, ne-am întărit relația de prietenie care ne leagă, printr-o ieșire la Câmpulung Moldovenesc, iar rezultatele nu au întârziat să apară. Chiar de pe drum cântecele și jocurile au condimentat călătoria noastră, aducând multă voie bună și bună dispoziție.

O dată ajunși la destinație nu am uitat să aducem laudă și mulțumire lui Dumnezeu pentru minunata priveliște care ne încânta privirile și pentru vremea numai bună de mers la munte.

Provocarea excursiei a fost escaladarea Vârfului "Pietrele Doamnei" din munții Rarău. Un lucru ne-a fost clar: n-am fi reușit să ajungem în vârf fără să ne sprijinim unii pe alții în momentele dificile când ne gândeam să renunțăm. Astfel, ținându-ne strâns de mâini și călcând unul pe urmele celuilalt, am reușit să ajungem în vârf cu bine. Ce frumos este să fii deasupra lumii și atât de aproape de Dumnezeu! A fost o adevărată ocazie de a înțelege și mai bine importanța sprijinului reciproc, care sunt adevăratele valori ale vieții și cât de mult ne iubește Domnul.

Coborârea s-a dovedit a fi mult mai dificilă din cauza oboselii acumulate, a emoțiilor și a zăpezii de pe traseu.

Tot ceea ce am trăit în această excursie ne-a apropiat mai mult unul de celălalt și a întărit prietenia dintre noi, prietenie care este o imagine a relației noastre cu Dumnezeu.

Animatorii Oratoriului "Don Orione"
 


lecturi: 16.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat