Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Vizită pastorală în Parohia Nisiporești

Vizita canonică a PS Petru Gherghel în Parohia Nisiporești a avut loc în zilele de 27-28 mai 2006. Această parohie, care a fost înființată în anul 1957 prin desprindere de la Parohia Hălăucești, mai are în administrație Parohia Tupilați și filiala Târgu Neamț.

Parohia Nisiporești, cu hramul "Adormirea Maicii Domnului", numără la ora actuală 685 de familii cu un număr de 2.110 credincioși. Ea este păstorită de cinci preoți aparținând Ordinului Fraților Minori Conventuali, iar parohul este pr. Damian Gheorghe Pătrașcu.

Biserica se află în construcție, ea fiind începută în anul 1992. La ora actuală exteriorul este terminat iar în interior mai lipsește altarul, pardoseala, instalația de încălzire și mobilierul. Celelalte două comunități aflate în administrație, respectiv, în Tupilați, care are o bisericuță cu hramul "Nașterea lui Ioan Botezătorul", există 87 de familii cu 273 de credincioși și în filiala Târgu Neamț, unde se celebrează într-o capelă amenajată într-o casă donată de o credincioasă, sunt prezente 15 familii cu 52 de credincioși.

Biserica din Nisiporești, aflată încă în construcție, are 60 metri lungime, 25 lățime și 70 înălțime. Interiorul este făcut dintr-un unic corp, fără stâlpi de susținere interiori, iar în față se află deja un vitraliu care o înfățișează pe Maica Domnului ridicată la cer. La subsolul bisericii se află amenajată o capelă unde se celebrează în timpul săptămânii.

Din mijlocul comunității, în decursul timpului s-au ridicat multe personalități, dintre care amintim înainte de toate pe pr. Iosif Petru Maria Pal, superior provincial al Provinciei Fraților Minori Conventuali din Moldova, cofondator împreună cu sfântul Maximilian Kolbe al Asociației Internaționale "Armata Maicii Domnului", și autor al celebrului studiu "Originea catolicilor din Moldova"; pr. Gheorghe Dumitraș, preot care a activat în ritul bizantin și, în urma persecuției comuniste, a fost condamnat la 25 ani închisoare, după îndelungi suferințe, murind la puțin timp după ce a fost eliberat. Tot din această comunitate s-a ridicat și slujitoarea lui Dumnezeu Veronica Antal, care a avut curajul să înfrunte gestul nesăbuit al unui tânăr ce voia să o necinstească, și care a ucis-o cu sânge rece aplicându-i 42 lovituri de cuțit. În urma faimei de sfințenie care s-a răspândit tot mai mult după moartea ei, petrecută în ziua de 24 august a anului 1958, Preasfințitul Petru Gherghel, în ziua de 25 noiembrie 2003, a deschis în mod solemn procesul diecezan informativ asupra vieții, virtuților, faimei de sfințenie și martiriului acestei slujitoare a lui Dumnezeu, proces care se află într-un stadiu avansat de lucru.

PS Petru Gherghel în vizita sa pastorală ne-a încurajat în credință, apreciind preoții care activează în această comunitate, precum și mărturia de credință a credincioșilor din Nisiporești, Tupilați și Târgu Neamț.

Pr. Damian Pătrașcu


 

lecturi: 46.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat