Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Iași: Efectele emigrării asupra familiei

Centrul Cultural Xaverianum a găzduit în ziua de 19 mai 2006 o masă rotundă cu titlul "Românii între casă și diaspora - Efectele emigrării asupra familiei" organizată de proiectul "Porți de emigrare" Caritas.

Au fost doi invitați de seamă: PS Petru Gherghel, responsabil cu pastorația migranților români în cadrul Conferinței Episcopilor Români, și prof. univ. Gabriela Irimescu, Facultatea de Filozofie, Departamentul de Asistență Socială. Din partea proiectului "Porți de emigrare" Caritas, d-ra Iudita Iacob a făcut o scurtă prezentare a obiectivelor și activităților acestui proiect.

Conferința s-a bucurat de un public numeros, fapt care atestă interesul crescut pentru tematica abordată datorită numărului mare de familii care sunt afectate într-un mod sau altul de fenomenul emigrării.

Au fost abordate subiecte precum implicarea Bisericii Catolice în pastorația migranților (asistența spirituală a românilor care lucrează în străinătate), problemele cu care se confruntă familiile emigranților (divorțuri, tulburări comportamentale ale copiilor, probleme financiare), dar și aspecte pozitive ale fenomenului migrației: aportul de capital financiar, impactul pozitiv cu o altă cultură, cu o altă mentalitate, dar și modelul pe care românii îl oferă celor din afară, de muncitori competenți, persoane serioase și buni credincioși.

Cu un deosebit interes a fost primit studiul "Singur acasă!", realizat de d-na prof. Gabriela Irimescu în colaborare cu Alternative Sociale în zona Iași asupra copiilor separați de unul sau ambii părinți prin plecarea acestora la muncă în străinătate. Acest studiu a scos în evidență faptul că spre deosebire de anii trecuți, cânt tații erau cei care plecau să muncească în străinătate, acum din ce în ce mai multe mame aleg această cale de a veni în sprijinul nevoilor familiilor lor. Acest lucru are un impact deosebit asupra copiilor, dată fiind nevoia lor de afecțiune și mai puțin interesul de a avea o situație financiară mai bună.

Toată lumea cunoaște povești de succes ale unor persoane care muncind în străinătate au reușit să aibă o viață mai bună din punct de vedere material, dar puțini sunt aceia care vorbesc despre sacrificiile pe care le-au făcut în străinătate, despre neajunsurile cu care s-au confruntat și despre suferință prin care a trecut familia lor.

Scopul acestei conferințe a fost de a-i face conștienți pe cei care doresc să lucreze în străinătate că este foarte important ca ei să fie informați înainte de a pleca, să știe dinainte cu ce greutăți s-ar putea confrunta, ce drepturi și obligații au, care sunt pericolele care le amenință familia și abia apoi, în deplină cunoștință de cauză, să hotărască dacă plecarea lor este cea mai bună soluție.

Sperăm că această conferință va fi urmată de altele, care vor trata diverse tematici care țin de problema emigrării, mai ales aspecte care de obicei nu se cunosc sau se trec sub tăcere, pentru că nu e nevoie ca toți să ne lovim cu capul de pragul de sus pentru a-l vedea pe cel de jos. Experiența celor care au trecut prin așa ceva ne poate fi o bună mărturie.

Iudita Iacob


 

lecturi: 11.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat