Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Iași: Premiera piesei Mărturii din infernul inimii

La catedrala romano-catolică "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iași, duminică, 14 mai 2006, a avut loc premiera piesei Mărturii din infernul inimii susținută de trupa teatrală "Santinelele dimineții" a Facultății de Teologie Romano-Catolică din Iași. La acest eveniment au fost prezenți episcopul auxiliar Aurel Percă, preoți, persoane consacrate, prorectorul Luminița Iacob, studenți, colegi și prieteni ai actorilor, precum și credincioși din parohiile ieșene.

Cei nouă studenți ai Facultății de Teologie Romano-Catolică și-au exprimat bucuria și entuziasmul de a constitui o formație de teatru, ce poartă numele "Santinele dimineții" arătându-și disponibilitatea de a pregăti piesa Mărturii din infernul inimii.

După cum mărturisește doamna Doina Jarcuczewicz, binecunoscuta actriță a Teatrului "Luceafărul" din Iași, prezentă de multe ori și în viața Bisericii locale, cea care a fost autoarea și regizorul piesei Mărturii din infernul inimii, subiectul acestei reprezentații teatrale a luat naștere dintr-o simplă întrebare ce i-a fost adresată de un copil: "Unde este cu adevărat pace pe pământ?" Așa a început să se aștearnă pe hârtie ideile, sentimentele, gândurile și eventual răspunsul ce putea fi dat la o asemenea întrebare.

Inițiați în arta teatrală de doamna Doina, susținuți de pr. Emil Dumea, decanul Facultății de Teologie Romano-Catolică, de pr. Iosif Enășoae și cu disponibilitatea pr. Iosif Dorcu, parohul catedralei de Iași, care a oferit un spațiu adecvat pentru pregătirea piesei, tinerii s-au pregătit conștiincios pentru piesă, prin repetițiile făcute de două ori pe săptămână pe toată perioada octombrie 2005 - mai 2006. La început, tinerilor actori le-a fost greu, necunoscând misterele artei teatrale, dar cu timpul acestea le-au devenit familiare și au pătruns mai ușor în profunzimea temei pe care piesa vrea să o transmită: drama sufletului uman.

Întunericul și liniștea profundă au învăluit într-o aură de mister scena, în care se aflau șapte mici ridicături de pământ, gata să fie modelate de Dumnezeu, care și-a făcut apariția într-o lumină strălucitoare, însoțit de o muzică înălțătoare, plină de emoții. Întreaga dramă prin care trece cuplul primordial Adam și Eva, se desfășoară în Eden, în jurul pomului cunoașterii binelui și a răului.

Piesa cuprinde emblematic factori interni și externi care distrug armonia și iubirea dintre membrii unei familii, care înăbușă bucuria și pacea din suflet, îndepărtându-l astfel pe Dumnezeu din viața lor. Familia, locul în care Dumnezeu își face lăcaș și în care revarsă cu îmbelșugare iubirea, lumina și harurile sale, ajunge din cauza păcatului, a indiferenței, a infidelității un infern. Dintr-un loc în care inundă lumina, domnește pacea, înțelegerea, se transformă într-un loc al întunericului, al necredinței și al pierzării.

Păcatul, nedreptatea, gelozia, adulterul, violența, războiul, relațiile nepermise dintre persoane de același sex se transformă și sunt întruchipate de personaje care prezintă drama societății în care trăim: femeia însărcinată, fiorosul, tânărul, tânăra, șarpele. Acestor ființe ce se zbat în tumultul lumii zbuciumate li se oferă o șansă. Alegerea definitivă a veșniciei lor: ori calea dreaptă și luminată ce duce la fericirea veșnică, ori calea largă și întunecată ce duce spre osândă. Soarta lor depinde de acceptarea și împlinirea cuvântului divin.

Fiecare personaj al piesei scoate la iveală situația unor oameni, ce se transformă în victime ale societății: Eva - femeia iubitoare, dar prea orgolioasă, Adam - bărbatul ușor influențabil, femeia însărcinată - victimă a indiferenței societății, fiorosul - mercenarul ce ucide fără milă, tânărul - ce trăiește o relație contrară firii, iar tânăra - ce se lasă pradă influențelor negative ale societății.

Diavolul, sub chipul șarpelui, a reușit prin viclenie să-i facă pe Adam și pe Eva să mănânce din pomul oprit și să rupă legătura de prietenie dintre ei și Dumnezeu.

Lupta dintre bine și rău, lumină și întuneric, iubire și ură, îl lasă pe privitor într-un suspans și o stare de încordare. În ciuda tuturor intrigilor și a insistențelor diavolului, personajele cer ajutor și îndurare de la Dumnezeu. Un rol deosebit de important l-a avut sfânta Fecioară Maria, care a fost alături de aceste suflete zbuciumate și care le-a insuflat o tărie a credinței.

Deși păreau suflete greu de convertit, ele se lasă pătrunse de lumina și cuvântul lui Dumnezeu care îi salvează. Acum întunericul este învins, iar bucuria, pacea, lumina, îl însoțesc pe Dumnezeu, care dă viață și înțelepciune și a cărui iertare vindecă inima omului rănită de păcat.

Piesa s-a încheiat într-o notă de bucurie și speranță în care toate personajele ce purtau lumânări aprinse în mâini se îndreptau spre cer într-o lumină strălucitoare.

La sfârșitul piesei au luat cuvântul pr. Emil Dumea care i-a felicitat și a mulțumit tinerilor care au interpretat rolurile: Eva-femeia - Oana Pascaru, Adam-bărbatul - Ciprian Moraru, Maria - Anca Dima, Șarpele - Ancuța Focioroș, Femeia însărcinată - Mădălina Maria Martin, Fiorosul - Ion Apetrei, Tânărul - Corneliu Blaj, Dumnezeu - Ionuț Bradu, Tânăra - Daniela Bradu, care prin această piesă au transmis un mesaj pentru fiecare inimă: importanța iubirii și a unității familiei.

Preasfințitul Aurel Percă, plin de bucurie, i-a încurajat pe tinerii care s-au dăruit total în pregătirea acestei piese. Mulțumiri speciale s-au adus doamnei Doina Jarcuczewicz și conducerii Teatrului Național "Vasile Alecsandri" din Iași, care a pus la dispoziție costumația, aparatura electrică și sonorizarea.

Le suntem recunoscători celor care printr-un zâmbet, cuvânt, o strângere de mână i-au încurajat pe acești tineri în a persevera și a duce la bun sfârșit, spre bucuria tuturor, misiunea lor.

Lăcrămioara Boroș

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 14 mai: Iași: Premiera piesei Mărturii din infernul inimii.


 

lecturi: 14.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat