Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Bacău: Concurs de admitere

Seminarul Teologic Liceal "Sfântul Iosif" și Liceul Catolic "Sf. Anton" din Bacău organizează concursul de admitere pentru anul școlar 2006-2007. Redăm în continuare detaliile cu privire la acest concurs de admitere.

Admiterea la Seminarul Teologic Liceal "Sf. Iosif" Bacău

Pentru anul școlar 2006-2007 a fost aprobată o clasă de 28 de locuri.

Înscrierile se fac în zilele de 2 și 3 mai 2006 la Parohia Romano-Catolică "Sf. Cruce" din Bacău (Calea Republicii, 45), între orele 8 și 18.

Candidații vor susține proba de aptitudini, scris și oral, pentru a verifica atât capacitatea intelectuală, cât și celelalte valori necesare unor viitori slujitori ai Bisericii.

Probele de aptitudini se vor susține în ziua de 6 mai 2006, ora 9.00, la Parohia "Sf. Cruce" Bacău.

La această probă candidații se vor prezenta cu caracterizarea - recomandarea făcută de părintele paroh, și fișa de înscriere pentru admiterea în licee - pentru participarea la probele de aptitudini, eliberată de secretariatul școlii.

Admiterea la Liceul Catolic "Sf. Anton" Bacău

Pentru anul școlar 2006-2007 au fost aprobate trei clase a câte 28 de elevi, cu următoarele profiluri: o clasă cu profil matematică-informatică, o clasă cu profil științe sociale și o clasă cu profil teologic.

Probele de aptitudini din 6 mai 2006 le vor susține doar elevii - băieți și fete - care optează pentru profilul teologic (pentru cei care optează pentru matematică - informatică și științe sociale vom veni cu precizări ulterioare, deoarece repartizarea lor se va face prin sistemul computerizat, la începutul lunii iulie). Profilul teologic este un profil umanist, similar cu profilul științe sociale, iar absolvenții pot opta după bacalaureat pentru orice formă de învățământ superior.

Înscrierile, pentru profilul teologic, se fac în zilele de 2-3 mai 2006 la Parohia Romano-Catolică "Sf. Cruce" din Bacău (Calea Republicii, 45), între orele 8 și 18, candidații prezentându-se cu fișa de înscriere pentru admiterea în licee - participarea la probele de aptitudini, eliberată de secretariatul școlii.

Probele de aptitudini - scris și oral - se vor susține în ziua de 6 mai 2006, ora 9.00, la Parohia "Sf. Cruce" - Bacău.

Tematica pentru probele de aptitudini

  • Mica Biblie

    1. Dumnezeu - creatorul lumii (zilele creației, crearea omului);

    2. Păcatul primilor oameni - consecințe;

    3. Perpetuarea păcatului (Cain și Abel, turnul Babel, potopul);

    4. Abraham - părintele creației (chemarea lui Abraham, încercarea credinței acestuia prin jertfirea lui Isaac, făgăduința primită de la Dumnezeu);

    5. Istoria lui Iosif, fiul lui Iacob;

    6. Chemarea lui Moise (nașterea și copilăria, eliberarea poporului ales din Egipt, legământul de pe Sinai);

    7. Viața și activitatea lui Ioan Botezătorul (vestirea și nașterea lui, botezul Domnului, moartea lui Ioan Botezătorul);

    8. Nașterea și copilăria lui Isus (Buna-Vestire, nașterea Domnului, prezentarea la templu, închinarea magilor, fuga în Egipt, viața la Nazaret);

    9. Parabola fiului risipitor;

    10. Parabola samariteanului milostiv;

    11. Cina cea de taină (pregătirea Cinei, spălarea picioarelor ucenicilor, instituirea sfintei Euharistii);

    12. Procesul și moartea lui Isus (prinderea lui Isus în Grădina Măslinilor, judecata, patima, răstignirea, îngroparea lui Isus);

    13. Învierea și înălțarea la cer a Domnului nostru Isus Cristos;

    14. Coborârea Duhului Sfânt și viața primelor comunități creștine;

    15. Convertirea sfântului Paul.

    Bibliografie: Mica Biblie, Istoria sacră a Vechiului și Noului Testament, Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București

  • Catehism

    1. Despre simbolul credinței;

    2. Despre poruncile lui Dumnezeu;

    3. Despre poruncile Bisericii;

    4. Despre sacramente;

    5. Despre rugăciune;

    6. Despre păcat;

    7. Despre virtuți;

    8. Rugăciunile cele mai importante.

    Bibliografie: Catehismul romano-catolic (Catehismul Mic), Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București

Detalii ulterioare pot fi obținute la Parohia "Sfânta Cruce", Str. Republicii, 45, RO-600303 Bacău; 0234574513, 0234575913 sau 0745093283 și de pe www.seminarbacau.cnet.ro.

Pr. Victor Solomon


 

lecturi: 8.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat