Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 
Iași: Interviu cu Joseph Doré, arhiepiscop de Strasbourg

Aflându-se pentru câteva zile în România, la invitația ÎPS Daniel, mitropolit al Moldovei și Bucovinei, Joseph Doré, arhiepiscop de Strasbourg, vineri, 26 aprilie, a avut o întrevedere și cu PS Petru Gherghel, episcop Iași, care i-a prezentat realitățile creștinilor catolici din Dieceza de Iași. Arhiepiscopul Doré a avut amabilitatea să împărtășească cititorilor noștri câteva gânduri din experiența sa.

• Excelență, am înțeles că sunteți pentru prima dată în România. Pentru început, v-aș ruga să vă prezentați.
Sunt originar din Bretagne, pe malul Loirei, născut la 26 septembrie 1936. Am fost hirotonit preot la Nantes în decembrie 1961. În 1962 am devenit membru al Societății "Saint Sulpice", fondată în sec. al XVII-lea, care are ca misiune formarea preoților. După studiile teologice de la Institutul Catolic din Paris, mi-am continuat studiile la Roma și la Münster, în Westphalia, unde am avut bucuria de a urma cursurile unor mari personalități: card. Ratzinger, Metz, Walter Kasper și Karl Rahner. După aceea am fost șase ani director și profesor de teologie în dieceza mea de origine, Nantes. Din 1971 am fost profesor la Institutul Catolic din Paris, iar aici am fost decan al facultății între anii 1988 și 1994. Aici am rămas până în 1998 când mi s-a făcut din partea Vaticanului propunerea de a deveni arhiepiscop de Strasbourg. Așadar, a trebuit să trec de la munca de profesor de teologie la misiunea de păstor, ca arhiepiscop, în partea de est a Franței. Am trecut, de fapt, din est spre vest, de la Nantes la Strasbourg, prin Paris. Am fost consacrat episcop în catedrala din Strasbourg la 23 noiembrie 1997.

• Ca teolog, care este specialitatea Excelenței voastre și care este teza de doctorat?
Teza mea este despre preoția lui Cristos în Scrisoarea către Evrei. Această scrisoare are un specific aparte, vorbind despre preoția din Vechiul Testament (a lui Melchisedec și a lui Aron), despre jertfă, despre mielul pascal. Pot să spun că nu sunt numai un dogmatician, dar în mod deosebit un cristolog.

• Numiți câteva din lucrările dumneavoastră teologice.
Aș vrea să adaug că am scris mult și în domeniul teologiei fundamentale, adică despre raportul dintre credință și cultură în societatea de azi, iar pe de altă parte am voit să merg mai departe cu cercetările în teologia religiilor și am publicat în acest sens o mulțime de articole. Iată câteva din lucrările mele de referință: "Jésus-Christ" (Ed. Foi Vivante-Cerf), apoi o lucrare în trei volume "La graces de croix" (Ed. de l'Atelier), "Introduction a l'etude de la theologie en histoire" (Ed. Desclée), "La graces de vivre" (Ed. Bayard). De asemenea, am fondat și conduc de aproape 30 de ani colecția "Jésus et Jésus-Christ" (Ed. Desclée), care a ajuns la volumul 92, iar eu fac o prezentare în fiecare volum.
Mai amintesc de o lucrare în care vorbesc despre misiunea episcopului și despre munca, angajarea și prioritățile unui păstor.

• Excelență, înțeleg că sunteți un teolog. Cum se împacă misiunea teologului cu cea a păstorului?
E adevărat că înainte de a fi episcop am fost teolog, dar și înainte am colaborat intens cu foarte mulți episcopi din Vatican și din Franța. Am un mare aport la "Scrisoarea către catolicii din Franța" din anul 1996, care propune credința pentru lumea de astăzi. Ca episcop, mă preocup să propun credincioșilor de azi credința pe care ne-o prezintă teologii. Cred că nu este o piedică pentru un teolog să fie episcop, ba chiar se pot armoniza perfect: și teologul, și episcopul se străduiesc să prezinte în mod concret credința lumii de azi.

• Cu ce ocazie sunteți acum în România?
Am venit la Iași la invitația ÎPS mitropolit Daniel. Noi ne-am întâlnit la Strasbourg, când a venit să prezinte un preot român pentru comunitatea ortodoxă română de acolo. Apoi l-am invitat de mai multe ori pe mitropolit la mine și am avut mai multe întrevederi. În sensul acesta, mitropolitul m-a invitat acum la Iași. Trebuie să prezint o conferință la Facultatea de Teologie Ortodoxă despre "Responsabilitățile teologului de astăzi" și am întâlniri cu mulți colaboratori ai mitropolitului. Sigur că sunt aici pentru a cunoaște realitățile religioase, atât catolice cât și ortodoxe, din această parte a României. De asemenea, mă bucur că am avut o întâlnire foarte amicală și plăcută cu Mons. Petru Gherghel, episcopul dumneavoastră, care mi-a prezentat pe larg realitățile Bisericii de aici. M-am bucurat să cunosc profesorii și Seminarul din Iași, impresionant din multe puncte de vedere.

• Între Iași și Strasbourg este o distanță mare și de aceea noi știm puține lucruri despre Strasbourg. Vorbiți-ne puțin despre comunitatea catolică din Strasbourg.
Dieceza de Strasbourg, situată în Alsacia, este a doua ca mărime, după cea din Paris, cu 1.350.000 de catolici. Mai sunt 200.000 de luterani, 20.000 de reformați și 20.000 de evrei foarte activi și foarte bine organizați. Putem spune că este un dialog bun intercreștin și interreligios cu evreii și cu musulmanii. În al doilea rând, Strasbourgul este un oraș european cu o istorie bogată și un mare centru cultural. Strasbourgul are, de asemenea, șansa de a găzdui două mari universități catolice. Teritoriul diecezei este foarte întins, cu 767 de parohii.

• În final, câteva cuvinte pentru cititorii noștri.
Sunt foarte bucuros că mă aflu acum la Iași și descopăr multe lucruri care mă uimesc, nu numai aspecte politice, sociale, ci și aspecte istorice, culturale, religioase cu un profund accent latin. Văd multe legături culturale între România și țara mea, Franța. Mă bucur să văd o Biserică Romano-Catolică vie și activă aici, la voi. Adresez tuturor cititorilor publicațiilor voastre salutul meu frățesc și dorința de bine din partea episcopiei mele.

• Vă mulțumim!

A consemnat pr. Iosif Dorcu
 


lecturi: 9.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat