Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Bacău: Ziua Copiilor din Acțiunea Catolică

"Vorbește, Doamne, te ascult!" a fost motoul pentru Ziua Copiilor din Acțiunea Catolică, dedicată celor 240 de copii din 11 parohii, care luni, 24 aprilie 2006, s-au întâlnit pentru prima dată la nivel zonal la Oratoriul "Don Bosco din Bacău.

La această întâlnire au fost invitați să participe toți copiii și animatorii, dar și simpatizanții Acțiunii Catolice a Copiilor, din fiecare parohie din zona Bacău. Alături de aceștia au participat și o parte din copiii grupului "Amicii lui Dominic Savio" (ADS).

Obiectivele acestei întâlniri au fost:

  • să ne pregătim mai bine pentru "Sărbătoarea Copiilor", organizată la nivel diecezan;

  • să consolidăm legătura dintre animatori ACC din zona Bacău;

  • să dăm posibilitatea mai multor copii de a participa la o astfel de manifestare.

Însoțiți de 57 de animatori, de preoți și călugărițe, copiii de diferite vârste, au început programul cu bansuri, care i-au antrenat să danseze și să cânte pe ritmuri diverse.

Încă de la începutul zilei, motoul a fost prezentat în mod scenic de copiii din Parohia Bacău "Fericitul Ieremia" și explicat de pr. Giță Păuleț.

Sfânta Liturghie a fost celebrată de pr. decan Isidor Dâscă, împreună cu pr. Felix Roca, asistentului spiritual al Acțiunii Catolice, pr. Tiziano Baracco, asistentul Acțiunii Catolice a Copiilor pentru zona Bacău, pr. Giță Păuleț, pr. Eduard Farcaș, pr. Emanuel Lucaci, pr. Alecu Cristinel; alături de gazde: pr. Sergio dall`Atonia, pr. Sandro Solari.

După celebrare, copiii au servit masa de prânz și s-au pregătit pentru Marele Joc.

Ținând cont de tema anului: Sfânta Scriptură, scopul Marelui Joc era să facă cunoscute copiilor cărțile biblice. Astfel, în cadrul acestui joc, fiecare echipă trebuia să cucerească câte mai multe cărți biblice de la celelalte echipe și să le așeze în jurul candelei pe care o avea de la arbitru. Cărțile, reprezentate prin cartonașe pe care erau notate denumirile, trebuiau așezate pe categorii, ținând cont și de culoarea acestora.

La "start", toți jucătorii se aflau pe teren, în spațiul jocului, pentru a fi alături de ceilalți participanți. Când un copil atingea un adversar, acesta trebuia să se oprească și să accepte întrecerea: jocul "«bim-bum-bam» [hârtie-foarfecă-piatră] de 3 ori!" Câștigătorul primea bilețelul pierzătorului, iar apoi își continua jocul cu alți copii sau se întorcea la centru pentru a da arbitrului biletul câștigat. Pierzătorul se întorcea în grupa sa pentru a-și lua un alt bilet.

Din când în când, în timpul jocului, își făceau apariția "moliile" (șase animatori îmbrăcați în negru) care "mâncau Biblia" și care atingeau, la întâmplare, copiii care nu s-au retras repede în baza proprie (la grupa alcătuită în funcție de culoarea ecusonului). Cei atinși erau nevoiți să predea toate cărțile pe care le aveau în acel moment. Echipei care avea mai multe cărți luate de molii i se anula o candelă completă.

La semnalul: "flacără!", se anunța o mică probă, care trebuia realizată de fiecare echipă. Una dintre probe a constat în alcătuirea motoului întâlnirii din inițialele numelor copiilor. În cadrul acestor probe, arbitrii erau moliile, iar echipa câștigătoare, primea punctele promise. Când echipa și-a îndeplinit sarcina, "molia echipei" permitea unui reprezentant să aducă steagul la "flacăra"și astfel, prima echipă sosită câștiga o candelă completă!

În cadrul acestui joc au fost premiate echipele câștigătoare, care la sfârșit va aveau mai multe candele "aprinse" (completate corect).

Programul a continuat cu spectacolul cultural-artistic-formativ realizat de sora Silvia Brandiu, în colaborare cu patru grupuri ACC. Prin cântece, scenete și dansuri, copiii au avut posibilitatea să-și exprime bucuria de a fi copil într-o zi dedicată lor și să-și manifeste protagonismul.

Ziua Copiilor s-a încheiat cu mesajul părintelui Felix Roca, asistentului spiritual al Acțiunii Catolice, care a subliniat importanța mandatului nostru de a face cunoscut și celorlalți mesajul întâlnirii: "Vorbește, Doamne, te ascult!", și cu rugăciunea finală:

  • Ajută, Doamne, copiii din Parohiile Barați și Bijghir să dea dovadă că sunt prietenii lui Isus și la locul lor de joacă.

    Ajută, Doamne, copiii din Parohiile Bacău "Fericitul Ieremia" și "Sfânta Cruce" să facă să fie cunoscută misiunea pe care au primit-o și în grupul lor de prieteni.

  • Ajută, Doamne, copiii din Parohiile Bacău "Sfântul Nicolae" și Faraoani să fie un exemplu și un dar pentru familiile lor.

  • Ajută, Doamne, copiii din Parohiile Galbeni și Valea Mare să fie o mărturie vie la școală.

  • Ajută, Doamne, copiii din Parohiile Mărgineni și Moinești să ducă mesajul întâlnirii și în comunitățile parohiale.

  • Ajută, Doamne, toți copiii, și pe cei din ADS, ca, îndeplinind voința ta, să readucă bucurie și speranță în sufletele tuturor celor pe care-i întâlnesc.

Iată și câteva impresii ale unor copii care au participat la această activitate:

  • "Mi-a plăcut să cunosc și alți copii din alte parohii în care există ACC și să mă joc cu ei" (Veronica - Barați)

  • "Ne-am pregătit intens pentru această zi, însă a meritat. Am avut emoții foarte mari în timpul scenetei, dar încurajările celorlalți copii ne-au mai liniștit și am prins curaj. Mi-a plăcut această zi dedicată nouă și vreau să le spun și celorlalți din parohia de unde vin despre toate activitățile pe care le-am făcut". (Andreea Ema Benedic - Moinești)

Călăuziți de Duhul Sfânt, sperăm să putem răspunde mereu: "Vorbește, Doamne, te ascult!"

Parohiile participante: Bacău "Fericitul Ieremia", Bacău "Sfânta Cruce", Bacău "Sfântul Nicolae", Barați, Bijghir, Faraoani, Fundu Răcăciuni, Galbeni, Mărgineni, Moinești, Valea Mare.

Claudia Budău


 

lecturi: 10.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat