Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Iași: Liturghia crismei

Preoți din toată Dieceza de Iași s-au adunat în jurul PS Petru Gherghel, episcop de Iași, pentru a participa la Liturghia crismei din Joia Sfântă, 13 aprilie 2006, în catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iași. Totodată cei peste 270 de preoți prezenți la această Liturghie și-au reînnoit făgăduințele făcute în ziua hirotonirii în fața episcopului.

În Joia Mare se celebrează o singură Liturghie, Cina Domnului, seara. Dar Iașiul a mai avut o Liturghie specială, unică în toată dieceza, Liturghia sfințirii uleiurilor, când preoții romano-catolici din Moldova s-au întrunit în jurul episcopului, celebrând Liturghia împreună și fiecare preot reînnoindu-și făgăduințele făcute în ziua hirotonirii.

Această Liturghie a început la ora 10.30, avându-l la centru pe PS Petru Gherghel, în jurul căruia s-au aflat pr. paroh Iosif Dorcu, prelatul Albert Holenstein, părinții rectorii ai seminariilor diecezane și ceilalți aproximativ 270 de preoți. În Dieceza de Iași sunt 341 de preoți (230 preoți diecezani și 111 preoți călugări).

PS Petru Gherghel la începutul cuvântului de învățătură, după ce a rostit versetul Cu dor am dorit să mănânc acest Paște cu voi, din Lc 22,15, și făcând referință la textele proclamate în liturgia cuvântului, a vorbit despre instituirea sfintei Euharistii, acest sacrament fiind foarte important pentru sacramentul Preoției pentru că nu poate exista unul fără altul. Episcopul a amintit că "celebrarea Misei uleiurilor sfinte, a consacrării sfintei crisme de către episcop în mijlocul tuturor preoților, reprezintă un moment special și un gest de mare sensibilitate spirituală în jurul celui care ne-a învrednicit de darul preoției sale... Episcopul este cel care continuă să confere în istorie darul sfânt al Preoției pe care însuși Cristos îl oferă celor pe care el îi alege și-i investește cu putere de sus".

Preasfințitul i-a îndemnat pe preoții prezenți: "Să nu uitați mai ales darul cuvântului său [marelui preot], al evangheliei sale!", dându-l ca exemplu pe preotul Andrea Santoro din Dieceza Romei ucis la 5 februarie a.c. în Turcia, în timp ce purta Biblia la piept și pe care dorea să o transmită celor ce n-o cunoșteau.

La sfârșitul predicii, episcopul de Iași a pus câteva întrebări pentru ca fiecare să-și conștientizeze mai bine misiunea proprie: "Noi ce am făcut și ce facem pentru preotul veșnic Cristos, care ne-a înscris între prietenii săi? Noi cum ne-am purtat și cum am tratat cuvântul său, evanghelia sa? Noi ce purtăm în mâini, dar mai ales în suflet, când ne apropiem de altar, dar și de oameni? Lângă stola noastră, semnul consacrării și al puterii noastre, purtăm și șorțul iubirii și al slujirii oamenilor, semnul iubirii adevărate?"

După predică preoții împreună cu episcopii au reînnoit făgăduințele făcute în ziua sfințirii lor ca preoți. Prezența preoților din întreaga dieceză a avut menirea de a arăta unitatea dintre preoții diecezei cu episcopul lor.

Liturghia a fost înfrumusețată și de "Missa De Angelis", în interpretarea Corului Mare al catedralei, condus de pr. Florin Spătariu.

În cadrul sfintei Liturghii au fost sfințite uleiurile pentru catehumeni, pentru cei ce vor primi sacramentul sfântului Mir și pentru bolnavi.

Uleiurile nou sfințite vor fi împărțite cu cinste bisericilor parohiale; cele vechi vor fi arse sau vor fi puse în candela de la preasfântul sacrament. Credincioșii vor primi explicații asupra folosirii uleiurilor sacre și a eficacității lor în viața creștină.

Adrian Blăjuță

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 13 aprilie: Iași: Liturghia crismei.


 

lecturi: 11.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat