Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Radio Maria în România

Oradea a fost gazda unui eveniment în premieră în România: deschiderea oficială a postului Radio Maria, sub deviza "O rază de lumină pentru sufletul tău!", sâmbătă, 25 martie.

Ceremoniile de inaugurare au început la ora 17.00 și au fost prezidate de arhiepiscopul Jean-Claude Perisset, nunțiu apostolic în România. Cuvântul de deschidere și de întâmpinare a invitaților a fost rostit, în limbile română și maghiară, de către Francisc Szatmari, președintele acestui post de radio. Au urmat apoi discursurile celor doi directori de programe, pr. Doru Popovici (pentru limba română) și pr. Jozsef Selymesi (pentru limba maghiară).

Un mare merit în concretizarea acestui proiect, de a funcționa Radio Maria și în România, l-au avut cei doi episcopi catolici din Oradea: Mons. Virgil Bercea, episcop greco-catolic, și Mons. Jozsef Tempfli, episcop romano-catolic. Ambii, la acest eveniment, au rostit un cuvânt de învățătură și de încurajare pentru cei angajați la acest post de radio.

La eveniment au fost prezenți: primarul și viceprimarul municipiului Oradea, senatori, intelectuali din Oradea și reprezentanți de la alte posturi de radio și televiziune din orașul de pe Criș.

De asemenea, au fost prezenți și reprezentanți ai altor dieceze catolice din țară: București, Iași, Lugoj și Blaj. De la Iași au participat: pr. Iosif Dorcu și pr. Gabriel Bucur.

Postul de Radio Maria, situat în Str. Bârsei 18, emite pe frecvența 102,2 FM în trei zone din Transilvania: Oradea, Zalău și Gheorghieni, în două limbi, alternativ. În limba română emite luni, miercuri și vineri dimineața și marți, joi și sâmbătă după-amiaza. În limba maghiară emisiunile sunt marți, joi și sâmbătă dimineața, iar luni, miercuri și vineri după-amiaza. Duminica programul este întocmit în funcție de programul Liturghiilor (greco-catolică, în limba română, și romano-catolică, în limba maghiară).

Referitor la difuzarea emisiunilor acestui post de radio și în Moldova, directorul de programe în limba română, pr. Doru Popovici, ne-a declarat următoarele: "Dorința noastră este ca de acest post de radio să beneficieze și creștinii catolici din Moldova. De aceea, un prim proiect este de a obține o frecvență pentru zona Iași, Roman și Bacău. Vom participa foarte curând la licitarea unei asemenea frecvențe. Pe de altă parte, suntem dispuși și deschiși să publicăm orice material pe care ni l-ar putea oferi Episcopia de Iași, folositor ascultătorilor noștri".

Celebrarea s-a încheiat prin recitarea, de către toți angajații radioului, a rugăciunii de consfințire către Maica Domnului, rugăciune pe care angajații acestui radio, din întreaga lume, o recită în fiecare an în sărbătoarea Bunei-Vestiri.

Radio Maria emite până acum în 47 de țări pe toate continentele. Emisiunile acestui post de radio pot fi urmărite și pe internet la adresele: www.radiomaria.org sau www.radiomaria.ro.

Pr Iosif Dorcu


 

lecturi: 28.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat