Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Iași: Weekend de comunicare FRAC

Sub motoul "Fideli adevărului în iubire, să creștem în toate" (Ef 4,15) și având ca temă Comunicarea pastorală, în perioada 17-19 martie 2006 a avut loc, la Casa "Don Orione" din Iași, un Weekend de comunicare, activitate organizată de Federația Română Acțiunea Catolică (FRAC).

Întâlnirea a reunit patruzeci de reprezentanți ai asociațiilor cu formă de acțiune catolică din următoarele centre din țară: Acțiunea Catolică "Sfântul Iosif" din Dieceza de Iași, Asociația Generală a Românilor Uniți - AGRU Mitropolitan, Asociația Tineretului Român Unit - ASTRU din Blaj, Cluj și Oradea.

Ca scop al activității, s-a urmărit formarea responsabililor eparhiali/diecezani în dobândirea de abilități de comunicare, prin transmiterea unui minim de instrumente în lucrul cu copiii, tinerii și adulții, aprofundarea cunoștințelor despre tehnici de animare în grup, precum și conștientizarea apartenenței la FRAC a membrilor asociațiilor fondatoare.

Weekendul de comunicare s-a deschis cu o sfântă Liturghie prezidată de PS Aurel Percă, episcop auxiliar al Diecezei de Iași, alături de asistenții spirituali ai asociațiilor participante. A urmat apoi un program cu jocuri de cunoaștere și de comunicare.

Ziua de sâmbătă a debutat cu Liturghia celebrată în ritul bizantin, după care a avut loc o primă relatare pe tema întâlnirii. Pr. Angel Zareczki din Baia Mare a vorbit despre Rolul comunicării, reguli de comunicare și importanța lor în relațiile inter-umane; viața în Biserică și comunicarea.

Au urmat laboratoarele de discuții, în care s-au aprofundat relațiile ce se pot stabili în cadrul unui grup de acțiune catolică. S-a vorbit despre comunicarea dintre diferitele generații de vârstă, despre relațiile dintre grup și asistentul spiritual, dintre grup și lider, precum și despre relațiile dintre grupuri diferite.

După-amiază, Comunicarea pastorală a fost prezentată de pr. Tiziano Baracco de la salezienii "Don Bosco" din Bacău. Grupurile de discuții s-au desfășurat pe sectoare de activitate (copii, tineri, adulți, asistenți spirituali) și s-au analizat diferitele aspecte ale problemelor de comunicare existente în cadrul grupurilor.

Ziua de duminică a cuprins evaluarea și concluziile întâlnirii, activitatea încheindu-se cu o Liturghie prezidată de PS Petru Gherghel, în catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regina", din Iași.

Momentul cultural-recreativ al întâlnirii s-a concretizat prin vizionarea filmului Terminalul care tratează, de asemenea, problema comunicării, dar și prin vizite la Institutul Teologic Romano-Catolic "Sfântul Iosif", Bojdeuca lui Ion Creangă și Teiul lui Eminescu din Parcul Copou.

Anca Lucaci

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 17-19 martie: Iași: Weekend de comunicare FRAC.


 

lecturi: 10.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat