In memoriam: Pr. Mihai Diac - după patruzeci de zile

La 40 de zile de la trecerea la cele veşnice a părintelui Mihai Diac (decedat la 1 ianuarie în Spania, într-un accident rutier), la Valea Seacă, Bacău, în ziua de sâmbătă, 11 februarie 2006, în solemnitatea Sfintei Fecioare de la Lourdes, s-a celebrat un requiem solemn împreună cu sfânta Liturghie pentru odihna veşnică a sufletului celui răposat.

Sunt deja patruzeci de zile de la tristul eveniment al morţii părintelui Mihai. Peste credincioşii din Valea Seacă încă se mai simte trăirea evenimentului, de aceea, pe lângă preoţii prezenţi, au dorit să participe şi ei într-un număr cât mai mare. Fotografia părintelui Mihai încă mai putea fi văzută între florile din faţa altarului. De asemenea şi stola, aşezată pe catafalc, şi ea amintea de vocaţia celui pentru care ne rugam la sfânta Liturghie.

"Părintele Mihai a făcut un pelerinaj scurt prin această viaţă, avea să amintească la predică pr. Lucian Simon, formator la Seminarul "Sf. Iosif" din Bacău şi coleg de promoţie cu pr. Mihai. A fost însă suficient să facă cunoscută iubirea lui Dumnezeu, precum şi darurile pe care le-a avut din plin. Dacă n-ar fi fost suficient, Dumnezeu l-ar mai fi lăsat. Însă a considerat că trebuie să-l cheme la sine pentru a-i da deja răsplata pregătită slujitorului credincios".

Printre credincioşii prezenţi puteau fi văzuţi mama, tata, fraţii şi surorile părintelui Mihai. Prezenţa lor era un semn al continuării fidelităţii faţă de Dumnezeu, care "nu l-a răpit" pe părintele Mihai, ci "l-a chemat" pentru a-l răsplăti pentru slujirea făcută în favoarea sa. Liniştea sufletească care se putea citi pe chipurile lor lăsa să se întrevadă nu o resemnare stoică, ci mai degrabă bucuria lucrului dus la capăt. Erau convinşi că au făcut partea lor şi au făcut-o bine. În rest, Dumnezeu, autorul vieţii, va face mai mult, va face chiar mai mult decât poate omul muritor să spere.

A fost prezent şi un grup de surori carmelitane, surori în congregaţia cărora părintele Mihai are o soră. Pentru că a considerat că slujirea lui Dumnezeu nu se poate bloca, în ciuda unui astfel de eveniment, cum a fost moartea fratelui ei, s-a întors acolo unde tocmai Dumnezeu o chemase, la mănăstirea din Italia. Au venit însă surorile ei în Domnul şi prin ele s-a făcut şi ea prezentă.

De asemenea şi părintele paroh împreună cu părintele vicar ni s-au pus la dispoziţie oferindu-ne posibilitatea de a ne ruga împreună pentru cel care a fost şi va rămâne în veci colegul nostru întru preoţie.

Părintele Mihai a fost pentru cei care l-au cunoscut un adevărat slujitor al lui Dumnezeu. Nu a avut nevoie de mulţi ani de preoţie pentru a arăta bunătatea, buna dispoziţie şi zâmbetul lui Dumnezeu. În cei şase ani şi jumătate de preoţie a celebrat sfânta Liturghie, sacramentele Botezului, Pocăinţei, Maslului, diverse sacramentalii, a predicat, a făcut cateheze, a fost misionar printre creştinii din România şi din Spania, într-un cuvânt, a fost preotul lui Cristos.

La patruzeci de zile de la trecerea sa din această lume suntem în continuare datori să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru că l-a oferit omenirii, pentru că l-a născut prin Botez în Biserica Catolică şi pentru că prin preoţie l-a învrednicit să participe la preoţia Fiului său, Isus Cristos.

Colegii preoţi, precum şi cei care l-au cunoscut, spun încă o dată: "Odihna cea veşnică dă-o lui Doamne şi lumina cea fără de sfârşit să-i lumineze lui. Să se odihnească în pace. Amin"

Pr. Felician Tiba

lecturi: 37.