Valea Seacă: Funeraliile părintelui Mihai Diac

Înmormântarea părintelui Mihai Diac care a decedat duminică, 1 ianuarie, în urma unui accident de maşină în Spania, a avut loc luni, 9 ianuarie. Liturghia a fost prezidată de PS Petru Gherghel. Au participat PS Aurel Percă, PS Anton Coşa, pr. Ioan Ciuraru, provincialul Fraţilor Minori Conventuali din România, aproape 100 de preoţi.

Atmosferă de durere, dar şi de speranţă. Textele din Scriptură, cântările şi mesajele rostite la Liturghie au scos în evidenţă credinţa creştină în înviere şi în speranţa reîntâlnirii cu cei care au mers înaintea noastră şi dorm somnul păcii.

Au venit să-l salute pe preotul răposat şi să se roage: aproape toţi colegii de promoţie, preoţi din sat, preoţi din Spania, călugări şi călugăriţe, credincioşi din localitate şi din satele vecine, precum şi din locurile unde a slujit pr. Mihai. Din Parohia Iaşi "Sfântul Anton de Padova" au fost peste o sută de persoane, din Gura Humorului, primul loc de apostolat al părintelui răposat, au participat peste 20 de persoane.

Oamenii din sat au scos covoarele şi le-au întins pe garduri întocmai ca la primiţia care a avut loc cu şase ani în urmă; din loc în loc la porţi se puteau vedea şi icoane.

În biserică, în faţă se afla catafalcul cu trupul neînsufleţit al părintelui. Sicriul a fost adus din Spania sâmbătă, 7 ianuarie, însoţit fiind de pr. Leonard Diac şi de pr. Juan Mora, parohul comunităţii "Sfânta Fecioară del Carmen" din Lleida; sicriul era prevăzut deasupra cu sticlă prin care i se putea zări chipul. Lumânarea, pascală, semnul învierii lui Cristos, străjuia catafalcul. De o parte şi de alta a catafalcului erau opt diaconi de la Iaşi. În faţa altarului era prezente un tablou mare cu fotografia părintelui şi un text dintr-un psalm: "În tine Doamne am nădăjduit şi nu voi regreta în veci"; de o parte şi de alta multe coroane.

Procesiunea a pornit din casa parohială la ora 10.30. Cântarea a fost condusă de mai mulţi seminarişti franciscani.

La începutul Liturghiei, după ce pr. Lucian Păuleţ a citit câteva date biografice ale celui răposat, PS Petru a vorbit despre misterul morţii şi i-a invitat pe toţi la rugăciune.

A doua lectură a fost citită de o călugăriţă carmelită, soră a preotului răposat.

Omilia a fost ţinută de PS Anton Coşa, episcop de Chişinău care a subliniat realitatea morţii care îi atinge şi pe preoţi şi speranţa creştină: "Cuvântul Domnului ne învaţă să transformăm durerea umană provocată de moarte într-o speranţă creştină ce ne umple de bucurie... Sufletele celor drepţi sunt în mâinile lui Dumnezeu şi vor trăi cu el în iubire", a spus episcopul citând din prim lectură. A explicat apoi că preotul predică în viaţă, dar şi în moarte, sugerând că înmormântarea la care se participa era o predică. Episcopul a ancorat mesajul său în realitate povestind că a participat la înmormântarea singurului preot care era într-o zonă îndepărtată în Kazahstan sau acum câţiva ani la înmormântarea altui preot la Valea Mare care trebuia să-şi facă primiţia. Toate acestea au purta un mesaj: rolul preotului într-o comunitate şi deasupra este Dumnezeu care le ştie şi le orânduieşte pe toate.

"A murit în ţară străină, dar nu printre străini", a început mesajul pr. Juan Mora, parohul preotului răposat, purtând mesajul comunităţii parohiale şi a PS Francisco Xavier Ciuraneta, episcop de Lleida. În mesaj, episcopul îşi exprimă mulţumirea "pentru slujirea preoţească pe care părintele Mihai a realizat-o cu deplină disponibilitate şi cu bucurie care vorbesc despre o inimă generoasă, asemenea lui Cristos, bunul păstor" şi speranţa că exemplu său îi va stimula "în urmarea fidelă şi totală a lui Cristos Domnul".

La finalul Liturghiei pr. Felician Tiba, în numele celor 26 de preoţi din promoţia 1999, a adus mulţumire lui Dumnezeu pentru că l-au avut coleg pe pr. Mihai, pentru optimismul şi slujirea lui; a subliniat, de asemenea, că toţi colegii sunt gata să continue slujirea pr. Mihai.

Păstorul diecezei după ce a spus despre existenţa mai multor mesaje care au venit de la ÎPS Ioan Robu, din Italia, Irlanda, Israel, Spania... a precizat că e nevoie să intrăm în logica lui Dumnezeu: grădinarul uneori ia floarea cea mai frumoasă din grădină; Dumnezeu l-a chemat la sine pe pr. Mihai Diac pentru că l-a iubit; a subliniat dăruirea şi disponibilitatea preotului răposat.

Sicriul cu trupul neînsufleţit a fost depus în cimitir, în faţa capelei.

*

Pr. Mihai Diac s-a născut la 25 septembrie 1972 la Valea Seacă, din părinţii Ioan şi Maria. A studiat în Seminarul din Iaşi între 1991 şi 1999. La 29 iunie 1999 a fost hirotonit preot la Iaşi. A activat în perioada 1 august 1999 - 1 august 2002 în Parohia Gura Humorului, apoi în Parohia "Sfântul Anton" din Iaşi (1 august 2002 - 1 august 2004). A făcut parte din consiliul prezbiteral (5 decembrie 2002 - 2004). La 1 mai 2004 a fost numit şi asistent spiritual pentru tinerii din AC, zona Iaşi.

La 1 august 2004 a fost trimis în Spania pentru a se ocupa de românii din zona Lleida. La 18 august 2004 era la Lleida. O dată la două săptămâni se îngrijea şi de comunitatea de români din Tarragona şi Saragosa. În ultima perioadă a primit din partea episcopului de Lleida misiunea de vicar al unităţii pastorale "Sfântul Laurenţiu", "Sfântul Martin" şi "Sfântul Andrei", din oraşul Lleida.

Duminică, 1 ianuarie 2006, se îndrepta spre Saragosa pentru a celebra sfânta Liturghie. Nu a mai ajuns. În drum spre întâlnirea cu românii, în urma unui accident, a fost chemat la Domnul. Împlinise 33 de ani de viaţă şi 6 ani de preoţie.

Înainte de a fi adus la Valea Seacă, o Liturghie specială, prezidată de episcopul locului, a avut loc la Lleida în ziua de 3 ianuarie. Acolo s-au adunat toţi preoţii din dieceză alături de pr. Leonard Diac şi de părintele Yurij, ucrainean greco-catolic şi părintele Aurel, român ortodox.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Pr. Cornel Cadar

* * *

Predică la înmormântarea pr. Mihai Diac

Valea Seacă, 9 ianuarie 2006

Preasfinţiile voastre, Preacucernice părinte provincial, îndurerată familie, dragi confraţi preoţi, iubiţi credincioşi,

Doi ani şi jumătate în urmă am fost martori, împreună cu mulţi dintre dumneavoastră, la o altă înmormântare a unui preot tânăr, în satul vecin, care la rândul lui decedase în urma unui tragic accident de maşină. De atunci încoace au murit şi alţi preoţi, de diferite vârste, majoritatea dintre ei însă purtând cu ei povara multor ani de slujire. Mor şi preoţii, aşa cum moare orice om! Iar moartea vine atunci când nimeni nu se aşteaptă, pentru că experienţa morţii face parte din planul misterios de mântuire a lui Dumnezeu. Şi numai el ştie când va veni ceasul fiecăruia! Însuşi Cristos, fiind şi om a trecut prin moarte. Pentru a-şi fi împlinit misiunea sa până la capăt, înainte de a se întoarce glorios la Tatăl, El moare şi rămâne trei zile în mormânt.

Moartea este actul suprem prin care oricine dintre noi încheie viaţa pământească pentru a se uni cu Creatorul. În fond moartea este necesară. Totuşi privită din punct de vedere uman ea este o experienţă dureroasă pentru că ne desparte de cei dragi, de cei cu care ne-am obişnuit şi de aceea provoacă tristeţe şi durere.

Excelenţele voastre, dragi confraţi întru preoţie, iubiţi creştini, a murit şi acest tânăr şi inimos părinte Mihai! El care în scurta sa viaţă de slujire preoţească a adus în inimile atâtor oameni bucurie şi încurajare, iată că acum lasă în urma sa atâta durere. Şi cu cât golul pe care îl lasă în urma sa este mai vizibil cu atât este mai mare şi durea. Durerea despărţirii de el este fără îndoială imensă în inima părinţilor, a fraţilor, a rudelor, a colegilor, a prietenilor, a acelora care au fost mai aproape de el. Ei văd golul pe care îl lasă în urmă fiul, fratele, verişorul, colegul, bunul prieten, care de acum nu mai este printre ei.

O durere specifică simte astăzi şi episcopul său, cel care l-a hirotonit, transmiţându-i puterea preoţească a lui Cristos pentru slujire în această Biserică locală, episcopul auxiliar şi toţi preoţii diecezei, formatorii, foştii colaboratori, toţi confraţii preoţi, colegi în slujire. Golul lăsat în urma lui cade acum pe umerii fiecăruia.

Excelenţele voastre, dragi confraţi întru preoţie, iubiţi creştini, cuvântul Domnului ne învaţă să transformăm durerea umană provocată de moarte într-o speranţă creştină ce ne umple de bucurie. Părintele Mihai s-a despărţit de trupul pământesc şi a intrat în casa Tatălui. Noi credem că Dumnezeu, în milostivirea sa, l-a fericit dăruindu-i cununa biruinţei. Aşa cum spune Cartea Înţelepciunii "Sufletele celor drepţi sunt în mâinile lui Dumnezeu, şi vor trăi cu el în iubire"

Părintele fost un căutător de Dumnezeu! A fost omul lui Dumnezeu! Orice creatură umană este menită să-l caute pe Creatorul său, să-l cunoască şi să-l iubească. Preotul are un raport cu totul special şi unic cu Dumnezeu, el fiind investit să administreze misterele sale şi să predice tuturor cuvântul Său mântuitor. Părintele Mihai rămâne preot al lui Cristos pentru vecie; moartea lui trupească nu-i va şterge pecetea preoţească imprimată în fiinţa sa prin impunerea mâinilor episcopului său şi prin ungerea cu uleiul sfânt. Preoţia sa este părticică a preoţiei lui Cristos, marele şi unicul preot, care s-a jertfit pe sine, pentru mântuirea noastră. Părintele a celebrat jertfa lui Cristos şi s-a făcut el însuşi părtaş de mântuirea adusă de Cristos. Împlinindu-şi misiunea cu zel apostolic, oriunde a fost trimis, el l-a predicat şi l-a făcut cunoscut oamenilor pe Cristos.

Când a fost trimis în noua sa misiune departe de ţară, să slujească pe concetăţenii noştri aflaţi în aceea zonă, nici el şi nimeni altul nu s-a gândit că de data aceasta misiunea sa va fi de scurtă durată. Cu toate acestea, el s-a dăruit cu totul lui Cristos, slujindu-i cu inimă mare pe fraţii săi, din prima până în ultima clipă a vieţii. Lumea l-a apreciat nespus de mult, a fost şi premiat, s-a scris şi s-a vorbit de bine despre el şi despre zelul său apostolic. El nu le va mai predica, nici nu le va mai administra sfintele taine. Cu toate acestea el rămâne în memoria lor pentru totdeauna. Memoria unui preot vrednic nu se stinge niciodată! Preotul şi viu şi mort este o predică vie care cheamă pe oameni la Dumnezeu.

Iubiţi fraţi, singura mângâiere pe care o putem aduce părintelui astăzi este aceea de a-l pomeni în rugăciunea noastră; el va rămâne cu noi în rugăciunea şi în speranţa noastră. Nu-i vor folosi nici lacrimile şi nici durerea noastră. În schimb se va bucura în Domnul pentru rugăciunile şi faptele dreptăţii noastre. Doamne, odihneşte în pace pe preotul tău Mihai! Amin.

† Anton Coşa,
episcop de Chişinău

* * *

Mesaj cu ocazia morţii lui Mihai Diac

Cu ocazia morţii neaşteptate a lui Mihai Diac, preot român în slujba Diecezei de Lleida, în special a catolicilor români, aş dori să exprim în numele propriu, al tuturor preoţilor, diaconilor, călugărilor şi călugăriţelor şi al credincioşilor laici din Lleida, gratitudinea noastră pentru slujirea preoţească pe care părintele Mihai a realizat-o cu deplină disponibilitate şi cu bucurie care vorbesc despre o inimă generoasă, asemenea lui Cristos, bunul păstor.

Îi aducem mulţumiri lui Dumnezeu Tatăl că ne-a dat ocazia de a-l cunoaşte şi de a colabora cu mult stimatul părinte Mihai. A fost chemat în casa Tatălui la o vârstă la care ar fi putut să dea multă slavă lui Dumnezeu, slujindu-l pe el şi pe fraţi. Fără îndoială că Mihai va continua să-şi exercite preoţia sa mijlocind pentru Bisericile noastre din Iaşi şi Lleida, pentru ca să prospere viaţa creştină, în special în sânul familiilor.

Fie ca exemplul său de generoasă dăruire ministerului sacerdotal, cu nesecatele sale virtuţi umane, creştine şi sacerdotale, să ne stimuleze şi pe noi în urmarea fidelă şi totală a lui Cristos Domnul. Mihai a fost un dar autentic din partea lui Dumnezeu pentru diecezele noastre.

Fără îndoială că această despărţire fizică de Mihai a provocat în noi un sentiment de profundă tristeţe. Cu toate acestea, ne consolează gândul că, în Mihai, am dobândit un mijlocitor în faţa lui Dumnezeu.

Credem şi ne dorim ca moartea fratelui nostru Mihai să aducă multe roade spirituale şi să provoace vocaţii preoţeşti.

Nu aş putea să închei aceste cuvinte fără a arăta profunda noastră gratitudine, pe care o vom traduce în rugăciuni, către părinţii lui Mihai, Ioan şi Maria, care cu multă generozitate l-au dăruit pe fiul lor Domnului pentru slujirea preoţească. Şi de aici trimit un salut frăţesc Excelenţei voastre Petru Gherghel şi episcopului auxiliar de Iaşi, care cu atâta entuziasm aţi sprijinit prezenţa preoţilor dumneavoastră între noi. Avem încrederea că Dumnezeu vă va lumina pentru ca să reuşiţi să găsiţi printre numeroşii seminarişti pe cineva care să continue munca preţioasă începută de părinţii Leonard şi Mihai.

Cu toată preţuirea mea preoţească, şi în numele întregii Biserici din Lleida, primiţi salutările noastre frăţeşti.

† Francisco Xavier Ciuraneta Aymí,
episcop de Lleida

* * *

Mesaj către episcopul de Iaşi

Biserica "Sfânta Fecioară del Carmen"

Excelenţa voastră episcop de Iaşi,

Înainte de toate, Preasfinţite, trebuie să vă spunem că episcopul nostru, toţi preoţii, toţi românii din Lleida şi întregul oraş suntem profund îndureraţi de moartea lui Mihai. Este clar faptul că credinţa ne face să-l simţim foarte aproape. Însă lacrimile ne inundă ochii în orice moment. L-am iubit din toată inima. S-a făcut iubit de către toţi. Ni se pare că nu realizăm încă ceea ce s-a întâmplat...

Nu-mi amintesc nici o înmormântare cu o mai mare afluenţă de concelebranţi. Eram toţi. Ne-au însoţit de asemenea părintele Yurij, ucrainean greco-catolic şi părintele Aurel, român ortodox.

Preasfinţite, transmiteţi din partea tuturor, episcopului auxiliar, întregului prezbiter de la Iaşi, tuturor seminariştilor şi, într-o formă foarte specială părinţilor şi fraţilor lui Mihai, sincerele noastre condoleanţe. Spuneţi-le că Mihai a murit în timpul serviciului, în timpul slujirii Bisericii şi a românilor. Sfârşitul său a fost un corolar demn al întregii sale vieţi. Suntem siguri că Dumnezeu îl va primi în slavă. Şi suntem, de asemenea, siguri că am câştigat un mijlocitor.

Juan Ramon Ezquerra,
vicar general al Diecezei de Lleida

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 9 ianuarie: Valea Seacă: Ultimul drum al părintelui Mihai Diac.

lecturi: 18.