Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Iași: Semnificația diaconatului

În catedrala "Sf. Fecioară Maria Regină" din Iași, în cadrul unei Liturghii solemne pontificale, au fost sfințiți întru diaconat, duminică 4 decembrie, 18 tineri, studenți în anul VI la Institutul Teologic din Iași.

Diaconatul reprezintă una dintre cele trei trepte ale sacramentului sfintei Preoții. Celelalte două trepte sunt prezbiteratul și episcopatul. În Biserica latină există două categorii de diaconi: care aspiră la prezbiterat și diaconi permanenți. Cea de a doua categorie este prezentă mai mult în regiunile unde preoții sunt într-un număr foarte mic. Cei 18 seminariști care au primit treapta diaconatului în catedrala din Iași au fost instituiți diaconi prin impunerea mâinilor PS Petru Gherghel, în vederea sfintei Preoții, care le va fi conferită la sfârșitul lunii iunie a anului următor.

Rădăcina cuvântului "diacon" o găsim în limba greacă (diakonos) și are sensul de slujitor, iar funcția pe care o exercită el este diakonia, adică slujirea. În Faptele Apostolilor, noua slujire este creată cu aprobarea apostolilor și este inaugurată după rugăciunea și impunere a mâinilor de către apostoli (cf. Fap 6,1-6). Această practică s-a păstrat în Biserică, deoarece și astăzi, pentru hirotonirea la diaconat, numai episcopul impune mâinile, semnificând astfel că diaconul este în mod deosebit unit cu episcopul în îndatoririle diaconiei sale. Slujirea lor depășește domeniul material, căci ei vor primi și misiunea de a predica (cf. Fap 21,8). Întăriți de harul sacramental, în comuniune cu episcopul și cu preoțimea lui, prin slujirea liturgiei, a cuvântului și a carității, ei sunt în slujba poporului lui Dumnezeu. Cel hirotonit are misiunea de a menține vie în rândul poporului creștin conștiința prezenței lui Dumnezeu cel întreit și unic în persoană, de a-l arăta și de a-l concretiza.

Conciliul Vatican II, vorbind în constituția dogmatică Lumen gentium despre îndatoririle diaconului (nr. 29), precizează că, în măsura în care îi sunt încredințate de către autoritatea competentă, acestea sunt: "Să administreze în mod solemn Botezul, să păstreze și să distribuie Euharistia, să asiste la Căsătorie și să o binecuvânteze în numele Bisericii, să ducă Viaticul la muribunzi, să citească Sfânta Scriptură credincioșilor, să instruiască și să îndemne poporul, să prezideze cultul și rugăciunea credincioșilor, să administreze sacramentaliile, să săvârșească ceremoniile funeraliilor și înmormântărilor. Dăruiți operelor de caritate și de asistență, diaconii își amintesc mereu de îndemnul sfântului Policarp: Să fie milostivi, zeloși, umblând în adevărul Domnului care s-a făcut slujitorul tuturor".

Cei 18 tineri, ascultând glasul celui care i-a "chemat din lume" pentru "a-i trimite în lume", după ce s-au format mai mulți ani în seminar, pornesc acum pe drumul dăruirii totale în slujba evangheliei. Totalitatea dăruirii lor lui Cristos, prin trăirea sfaturilor evanghelice le garantează libertatea și fericirea adevărată, iar acestea se vor revărsa ca o binecuvântare asupra poporului lui Dumnezeu.

Diac. Petru Tamaș

* * *

Diaconii nou-sfințiți

  • Pentru Dieceza de Iași:

    • Adam Marius (29.10.1978, Bacău-Sf. Nicolae)

    • Bișoc Ciprian (16.06.1979, Șcheia)

    • Bișog Petru (24.05.1980, Răducăneni)

    • Catrințașu Marius-Gabriel (06.09.1980, Slănic-Moldova)

    • Dăncuț Petrică (24.04.1978, Gherăești)

    • Diac Cristian (19.02.1981, Valea-Seacă)

    • Fărăoanu Adrian (30.11.1978, Tămășeni)

    • Măriuț Felix (22.06.1980, Cleja)

    • Mărtinaș Ioan (15.09.1979, Pildești)

    • Nedelciu Claudiu (03.01.1980, Săbăoani)

    • Roca Felix-Marius (26.04.1980, Bacău - Sf. Cruce)

    • Sabău Marius (08.09.1981, Gioseni)

    • Sescu Florin-Petru (28.06.1978, Săbăoani)

    • Tamaș Petru-Sebastian (22.11.1980, Gherăești)

  • Pentru Arhidieceza de București:

    • Andrei Ciprian (17.12.1980, Gherăești)

    • Balint Iosif (12.02.1974, Săbăoani)

    • Balint Vicențiu (18.03.1978, Boghicea - Slobozia)

    • Giurgi Ovidiu (05.11.1978, Tămășeni)


     

    lecturi: 43.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat