Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Iași: Întronizarea Sfintei Scripturi la capela Institutului Teologic

În toate parohiile, seminariile, institutele și mănăstirile de pe întreg cuprinsul Diecezei de Iași, o dată cu prima duminică din Advent a început anul pastoral dedicat Sfintei Scripturi. În cadrul sfintelor Liturghii a avut loc un rit special pentru întronizarea Bibliei în toate bisericile și capelele diecezei. Cu ocazia acestui eveniment, PS Petru Gherghel, episcop de Iași, a transmis în ziua de 20 noiembrie, o scrisoare pastorală, în care precizează că "în prima duminică din Advent se va întroniza la loc de cinste, în fața altarului sau lângă altar, după formularul atașat, în fiecare biserică parohială sau filială, în toate capelele instituțiilor de învățământ și formative, în casele călugărilor și călugărițelor - Sfânta Scriptură, spre venerarea tuturor credincioșilor".

Și în capela Institutului Teologic "Sfântul Iosif", în cadrul sfintei Liturghii de duminică, 27 noiembrie, de la orele 10.00, a avut loc ritul special al intronizării Sfintei Scrituri. Celebrarea liturgică a fost prezidată de pr. Vili Dancă, rectorul Institutului, alături de el concelebrând părinții profesori ce activează în Seminarul nostru. La acest eveniment important au luat parte întreaga comunitate seminarială, persoane consacrate și credincioși din Iași care au binevoit să se hrănească la masa Cuvântului și a Trupului lui Cristos.

Sfânta Liturghie a început cu procesiunea din sacristie spre capelă, având în față crucea procesională, apoi cădelnița, lectorii, preoți concelebranți și pr. Vili Dancă, care purta Evangheliarul între doi ministranți ce duceau sfeșnicele cu lumânări aprinse. Ajunși în altar, celebrantul principal a depus Evangheliarul pe pupitrul așezat în fața altarului, iar cele două sfeșnice într-o parte și în cealaltă a Cărții Sfinte.

Ritul penitențial și Rugăciunea credincioșilor au accentuat în special centralitatea Cuvântului divin în viața noastră.

În cadrul cuvântului de învățătură, părintele rector a vorbit despre importanța Cuvântului divin pentru viața cotidiană a tuturor creștinilor care vor să ajungă la mântuire. Totodată, a subliniat faptul că acest an pastoral închinat Sfintei Scripturi nu are drept scop o "cunoaștere exegetică a Cuvântului lui Dumnezeu", ci, mai ales, o trăiere a vieții, a relațiilor familiale și sociale în conformitate cu voința lui Iahve, care ne vorbește prin Sfânta Scriptură.

Sperăm ca acest an dedicat Sfintei Scripturi să aducă roadele dorite de Cristos atât în sânul comunității noastre academice, cât și în întreaga Biserică Catolică.

Marius Dumea


 

lecturi: 12.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat