Iaşi: Omilia nunţiului apostolic la sfinţirea catedralei

Consacrarea noii catedrale "Sfânta Maria, Regină"
Iaşi, 1 noiembrie 2005

"Fericiţi cei chemaţi la ospăţul Mielului!"
(Ap 19,9)

Excelenţa voastră Monsenior Petru, care astăzi primiţi noul sediu episcopal cu dedicaţia acestei catedrale,
Dragi fraţi întru episcopat, preoţie şi diaconat, aleşi în slujirea Bisericii,
Iubiţi fraţi ai Bisericilor surori,
Stimate autorităţi civile,
Dragi călugări şi călugăriţe, care vestiţi împărăţia cerurilor prin profesiune şi prin sfaturile evanghelice,
Iubiţi fraţi şi surori în Cristos, care aţi devenit ca şi noi fii şi fiice ale lui Dumnezeu prin Botez!

Da! "Fericiţi cei chemaţi la ospăţul Mielului", cuvinte care vor fi rostite de episcopul celebrant în momentul jertfei euharistice. Fericiţi noi cei care ne-am adunat aici în numele lui Cristos, cuvântul vieţii şi pâinea vieţii, care ne face părtaşi de sfinţenia în Dumnezeu, aşa cum sunt toţi sfinţii pe care îi sărbătorim astăzi. Împreună cu ei, şi într-un anumit fel asemenea lor care se află în cer, noi cei de pe pământ, din această catedrală, suntem în jurul lui Cristos, Mielul care a învins răul, în noul Ierusalim, oraşul ceresc, aşa cum îl descrie Apocalipsa: "Nu am văzut într-însa nici un templu pentru că Domnul Dumnezeul cel atotputernic, este templul ei şi Mielul... Apoi mi-a arătat un râu cu apa vieţii, limpede ca cristalul, care ieşea din tronul lui Dumnezeu şi al Mielului" (Ap 21,22 şi 22,1).

În momentul de faţă, această construcţie făcută din piatră, lemn şi fier - toate acestea fiind materiale pământeşti - iau forma Ierusalimului ceresc prin intermediul consacrării sau dedicării, şi aş dori să medităm împreună ce înseamnă această dedicaţie pentru noi, în drumul nostru de credinţă, căci o dată consacrată, această construcţie se transformă în semn şi mijloc de mântuire. Riturile consacrării ne arată însemnătatea spirituală a materialului din care este construit acest templu, chiar şi a bisericii în sine ca expresie vizibilă - ceea ce teologii numesc "sacramentalii" (semne şi mijloace de mântuire) - a Ierusalimului ceresc. În ea vor fi celebrate sacramentele, în ea va fi proclamat cuvântul lui Dumnezeu, în ea ne vom aduna pentru a forma împreună Biserica lui Cristos formată din pietre vii, aşa cum scrie Sfântul Paul către Efeseni: "Aşadar, voi... sunteţi zidiţi pe temelia apostolilor şi a profeţilor, piatra unghiulară fiind Cristos Isus. În el toată construcţia, ca un ansamblu armonios, se înalţă ca un templu sfânt în Domnul, în care şi voi sunteţi zidiţi ca să deveniţi o locuinţă a lui Dumnezeu prin Duhul" (Ef 2,19-22).

De aceea, numai "prin Cristos, cu Cristos şi în Cristos" vom putea să-i oferim Domnului adoraţia noastră, şi vom primi în schimb adevărata fericire de fii ai săi, şi vom trăi ca şi copiii săi. Să vedem deci cum această catedrală ne va permite să-l întâlnim pe Cristos, în diferitele momente ale vieţii sale petrecute în mijlocul nostru, pentru a împărtăşi prin credinţă şi speranţă iubirea care a ţâşnit din coasta sa după ce a murit pe cruce şi care revarsă din belşug asupra Bisericii darul Duhului Sfânt de Rusalii. Astfel, devenim părtaşi ai adunării sfinţilor, pentru a aduce laudă lui Dumnezeu şi Mielului, împreună cu îngerii, cu bătrânii şi cu cele patru fiinţe după cum spune cartea Apocalipsei, şi. împreună cu ei, şi noi ne prosternăm cu faţa dinaintea tronului, şi-l adorăm spunând: "Amin! Binecuvântarea, gloria, înţelepciunea, mulţumirea, cinstea, puterea şi tăria să fie Dumnezeului nostru în vecii vecilor! Amin! (Ap 7,11).

Tronul Mielului de pe pământ, din această nouă catedrală ca şi din toate bisericile, exprimă diferitele momente din viaţa lui Isus petrecută în mijlocul nostru cum ar fi: ieslea din Betleem, cenaclul din Ierusalim, calvarul unde a murit, înmormântarea şi învierea, şi din nou cenaclu unde a coborât Duhul Sfânt. Vom parcurge în mod spiritual aceste locuri, pentru a-l găsi pe Isus prezent în această catedrală în diferitele momente ale traiectoriei sale terestre pentru a fi părtaşi la sfinţenia sa, în acest loc pentru a construi Biserica sa din pietre vii şi pentru a manifesta în speranţă ceea ce ne aşteaptă în Ierusalimul ceresc: "Iată cortul lui Dumnezeu împreună cu oamenii! El va locui împreună cu ei, iar ei vor fi poporul lui şi el, Dumnezeu cu ei, va fi Dumnezeul lor" (Ap 21,3).

Să facem şi noi rugăciunea regelui Solomon, pe care el o înalţă către Domnul în timpul consacrării primului templu de la Ierusalim, după cum am auzit în prima lectură: "Ascultă rugăciunea slujitorului tău, pe care o înalţă către tine în locul acesta; ascultă rugăciunea fierbinte a slujitorului şi a poporului tău, Israel, ori de câte ori se vor ruga în locul acesta: ascultă din ceruri, unde locuieşti, rugăciunile lor, fii îndurător şi iartă-i" (1Rg 8,30).

1. Această catedrală este în primul rând ieslea lui Isus, unde noi venim asemenea păstorilor, chemaţi de îngeri, să-l contemplăm pe "Mântuitorul, care este Cristos Domnul" (Lc 2,11).

Şi cu îngerii, cântăm: "Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace oamenilor pe care el îi iubeşte!" (Lc 2,14).

Asemenea magilor care au urmat steaua, "am venit pentru a-l adora" (Mt 2,2), au văzut "copilul cu Maria, mama lui, şi, căzând la pământ, l-au adorat. Apoi au deschis tezaurele lor, oferindu-i în dar aur, tămâie şi smirnă" (Mt 2,11).

Şi când ne vom întoarce pe la casele noastre vom merge "pe o altă cale" (Mt 2,12), pentru că Cristos ne-a făcut mai buni şi a reînnoit în noi hotărârea de a fi mult mai fideli în a îndeplini voinţa Tatălui nostru care este în ceruri.

Cât de benefică ar fi prezenţa noastră în biserică, mai ales în această catedrală, dacă intrând vom avea în noi sentimentele şi atitudinea păstorilor şi a magilor care au mers la iesle, luminaţi de prezenţa lui Cristos Mântuitorul! Ce fel de convertire mai aşteptăm - căci nu putem spune niciodată că suntem "convertiţi" în totalitate - căci semnificaţia cuvântului "convertire" este de a fi creaţi din nou de prezenţa sa sfinţitoare!

"Catedrala-iesle" ne invită aşadar să fim umili, să-i dăruim lui Isus nu numai aur, smirnă şi tămâie, ci pe noi înşine, pentru ca el să ne poată "modela din nou" după chipul şi asemănarea sa. Maria, regină, ne arată ce se petrece în noi când suntem într-adevăr umili în faţa lui Dumnezeu.

2. A doua chemare: Cenaclul, în care în Joia Sfântă, Isus "a luat pâinea, a binecuvântat-o, a frânt-o, a dat-o discipolilor şi le-a spus: «Luaţi şi mâncaţi; acesta este trupul meu!» Apoi, luând potirul, după ce a mulţumit, le-a dat lor, spunând: «Beţi din acesta toţi, căci acesta este sângele meu, al alianţei, care se varsă pentru mulţi spre iertarea păcatelor» (Mt 26,26-27).

Această biserică este pentru noi şi "catedrală-cenaclu", în care suntem chemaţi să comunicăm cu Cristos, să ne lăsăm transformaţi de hrana pe care el ne-o oferă: trupul şi sângele său. La acest banchet de jertfă - căci Euharistia este în acelaşi timp jertfă şi ospăţ - suntem invitaţi la cea mai profundă unire de pe pământ cu Dumnezeu, să împărţim sfinţenia lui Dumnezeu care ne face să trăim din plin condiţia noastră de fii. Se spune că "Euharistia formează Biserica", deoarece papa Ioan Paul al II-lea a început enciclica sa despre Euharistie spunând că "Biserica trăieşte din Euharistie. Acest adevăr nu exprimă numai o experienţă zilnică de credinţă, ci cuprinde în sinteză nucleul misterului Bisericii" (EdE, nr. 1). Dar şi "Biserica formează Euharistia", pentru că Cristos a spus ucenicilor săi: "Faceţi aceasta în amintirea mea" (Lc 22,19).

Aşadar, datorită celebrării euharistice, din cadrul sfintei Liturghii care este condusă de preot, această biserică devine pentru noi toţi un cenaclu, locul banchetului de la nunta Mielului. Maria, regină, ne repetă ce le-a spus ucenicilor la nunta din Cana: "Faceţi tot ce vă va spune" (In 2,5).

3. În celebrarea euharistică este prezentă jertfa lui Cristos pe cruce, la Calvar. Sub chipul pâinii şi al vinului este însuşi Isus cu adevărat prezent, cu trupul şi sângele său, acelaşi Cristos acum înviat, care stă la dreapta Tatălui. Sacramentul euharistic manifestă moartea lui Cristos prin cele două specii de pâine şi de vin; însă din dimineaţa Paştelui, Isus cel Înviat este viu şi se face prezent ca Înviat. De aceea Euharistia este numită "pâinea vieţii".

Deci această biserică este pentru noi "catedrală-Calvar" în unirea sa dintre cruce şi mormânt, dintre moarte şi înviere. De fapt, la Ierusalim, biserica de la Sfântul Mormânt cuprinde Calvarul şi mormântul împreună, Vinerea Mare şi ziua de Paşti. De aceea, după prezentarea pâinii şi a vinului transformate în Cristos cel Înviat, noi toţi vom cânta: "Moartea ta o vestim, Doamne, şi învierea ta o mărturisim până când vei veni!".

Care ar trebui să fie sentimentele noastre, atât în faţa lui Cristos care atârnă pe cruce, cât şi în faţa celui înviat, în dimineaţa de Paşti! Ca Maria, mama lui, ca sfântul Ioan apostolul şi femeile pioase, să contemplăm pe Isus oferit jertfă pentru mântuirea oamenilor; şi împreună cu ele să alergăm pentru a-l găsi viu, în dimineaţa Paştelui, înaintând asemenea Mariei Magdalena în căutarea sa, până când îl vom găsi. Astfel, această biserică devine un loc de căutare, de meditaţie în care ne simţim bine alături de Cristos cel Înviat, prezent în preasfântul sacrament al altarului păstrat în tabernacol. În tabernacol avem chiar prezenţa sacramentală a Mielului jertfit şi, ca în cer, noi, slujitorii săi, îl adorăm, contemplând chipul său (cf. Ap 22,3). Maria, regină, ne aminteşte că numai prin cruce vom ajunge la slava cerească.

4. Să ne întoarcem în cele din urmă la Cenacol în dimineaţa de Rusalii asemenea ucenicilor "într-un cuget stăruiau în rugăciune împreună cu femeile şi cu Maria, mama lui Isus, şi cu fraţii lui" (Fap 1,14).

Astfel, perseverenţi în rugăciune, vom fi plini de Duh Sfânt şi vom putea vesti asemenea apostolilor că Isus este Domnul, fiind mai ales transformaţi de această prezenţă sfinţitoare a sa (cf. Fap 2,1-41). Această "catedrală-Rusalii" devine, aşadar, pentru noi mijlocul de a vesti vestea cea bună a mântuirii în Isus. Ca fiecare biserică, ea va fi locul de botez, în care Duhul lui Dumnezeu coboară asupra noului ucenic al lui Cristos pentru a face din el un fiu al Tatălui; ea va fi locul primirii mirului, care inundă de Duh Sfânt pentru a ne face apostoli capabili de a da mărturie lui Cristos, pentru a fi capabili de a valorifica în lume ceea ce am auzit de la el proclamarea fericirilor, pentru a deveni oaze de pace şi de solidaritate. Biserica-catedrală va fi mai ales locul unde vor avea loc sfinţiri de episcopi, preoţi şi diaconi, dăruind acestei Biserici locale de Iaşi "distribuitori" ai harurilor sacramentale, purtători ai cuvântului vieţii, păstori în slujba creşterii sale spirituale.

În toate aceasta este necesară perseverenţa în rugăciune cu Maria, mama lui Isus. Această Biserică ne va permite să ne adunăm pentru rugăciunea Rozariului şi să medităm împreună cu Maria misterele vieţii lui Cristos, pentru a putea avea în noi "aceleaşi simţăminte pe care le-a avut Isus" (Fil 2,5).

Maria, regină, - acesta este şi ultimul mister al Rozariului - este icoana perfectă a Bisericii, ca manifestare a răscumpărării lumii prin Cristos.

Concluzie

În încheierea meditaţiei noastre asupra semnificaţiei acestei noi catedrale care acum este dedicată lui Dumnezeu, sub patronajul sfintei Fecioare Maria, regină, dorim ca ea să devină pentru noi toţi un mijloc de mântuire. Această biserică ne va ajuta să "construim Biserica pe pietre vii" (cf. Ef 2,19), de fiecare dată când vom forma adunarea sfinţilor, împreună cu cei care au stat în faţa tronului lui Dumnezeu şi al Mielului. În credinţa şi speranţa că această biserică ne va ajuta şi creştem în iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele, împlinind astfel voinţa Tatălui nostru care este în ceruri, făcând voinţa sa pentru a sfinţi numele său şi să vie împărăţia sa.

În sfârşit, de fiecare dată când vom intra în această catedrală, pentru a-l întâlni pe Cristos, cuvântul vieţii şi pâinea vieţii, vom da un răspuns concret invitaţiei făcute de papa Benedict al XVI-lea, care de la începutul pontificatului său nu încetează de a ne repeta motoul sfântului Benedict către călugării săi: "Nu puneţi nimic mai presus de Cristos" (Reg. 72,11).

Iaşi, 1 noiembrie 2005

+ Jean-Claude Périsset, nunţiu apostolic

lecturi: 39.