Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Tomești: Deschidere de an școlar

În fiecare an, la mijlocul lunii octombrie, Școala de Cântăreți Bisericești a Episcopiei Romano-Catolice de Iași își deschide porțile, pentru începerea unui nou an de studiu. Anul acesta deschiderea oficială a noului an școlar 2005-2006 a avut loc la 13 octombrie, în noua clădire destinată pregătirii viitorilor dascăli.

A fost un eveniment deosebit, atât pentru elevi, cât și pentru profesori. Motivul l-a constituit desigur semnificația acestui moment. Un an școlar se începe doar într-o anumită zi și ea este ceva marcant, de care depinde buna desfășurare a activității, ce urmează.

Am dorit ca, la acest început, să ne pregătim sufletele, așa cum se cuvine unor buni creștini, implorând ocrotirea Duhului Sfânt, care este lumina și viața sufletelor noastre. Această pioasă implorare am făcut-o în cadrul sfintei Liturghii solemne, celebrate în biserica parohială de aici de către cei doi preoți ai comunității, pr. Pavel Chelaru și pr. Iosif Agiurgioaei.

Au urmat apoi activitățile din cadrul școlii. Prima a fost cea a susținerii examenului de sfârșit de an școlar 2004-2005. Rezultatele, care s-au obținut, au fost parțial bune, parțial satisfăcătoare.

Per ansamblu, s-au obținut medii de trecere, în urma cărora cei din anul III au încheiat școala, cei din anul II au intrat în anul III, iar cei din anul I au trecut în anul II.

Facem cunoscut că anul acesta nu s-a dat examen de admitere pentru anul I, întrucât admiterea se face de acum înainte o dată la doi ani. Așadar rămân numai doi ani de studiu: anul II, cu opt elevi și anul III, cu patru elevi. Pregătirea umano-teologico-muzicală este încredințată celor doi preoți mai sus menționați, care sunt ajutați de profesori de specialitate.

Un alt element de noutate îl constituie și faptul că aceste cursuri au loc în zilele de joi, vineri și sâmbătă, dar nu o dată pe lună, ca până acum, ci de două ori pe lună.

Ne-am propus ca ceea ce am început să fie continuat cu temeinicie, pentru ca în final să poată fi încununat de cât mai multe succese.

Până în prezent am făcut ore în a doua și a patra săptămână din luna octombrie, urmând ca în această săptămână să ne reîntâlnim pentru a treia oară.

Mulțumim din suflet episcopilor noștri Petru și Aurel și tuturor susținătorilor noștri și le urăm tuturor celor angajați în această activitate succese cât mai mari, spre slava lui Dumnezeu și spre binele spiritual al Bisericii noastre locale.

Pr. prof. Iosif Agiurgioaei, secretar

* * *

Școala de Cântăreți Bisericești a Episcopiei Romano-Catolice de Iași își are sediul în localitatea Tomești, județul Iași, DN 28, nr. 186, tel. 0232/290506 sau 0232/248424.


 

lecturi: 8.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat