Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 
Tomești: Campus interconfesional

În perioada 18-20 august, în Parohia "Fericitul Ieremia" Tomești (Iași) a avut loc un campus interconfesional. Conceput și proiectat cu multe luni înainte de către parohul Bisericii romano-catolice din Tomești, pr. Pavel Chelaru, de către parohul Bisericii ortodoxe din cartierul Tomești, pr. Ștefan Bitere, precum și de primarul comunei, dl Ștefan Timofte, campusul, având ca moto cuvintele parafrazate ale poeziei lui Alecsandri: "Hai să dăm mână cu mână cei cu inima creștină", a urmărit pe parcursul celor trei zile de desfășurare, cunoașterea reciprocă a copiilor și adolescenților din localitate, învățarea de noi jocuri, derularea de concursuri cu premii, cursuri de karate, găsirea de noi prieteni, realizarea de cateheze ecumenice, cu scopul apropierii dintre oameni, a depășirii barierelor confesionale și a închegării comunității civile și creștine din comună.

Au participat aproximativ 150 de copii catolici și ortodocși din Tomești cartier și sat, precum și unii veniți din Dancu. Programul zilnic începea dimineața la ora 9.00 și se termina seara la ora 21.00. Pentru buna desfășurare a activităților copii au fost împărțiți pe cinci grupe (Licuricii, Porumbeii energici, Îngerașii, Piticii și Fluturașii). Cel care a animat din prima clipă și până la sfârșit campusul a fost pr. Mihai Fechetă de la Congregația "Don Orione" din Iași, ajutat de cinci seminariști din cadrul aceleiași congregații, precum și de un număr de 11 animatori catolici și patru ortodocși din Tomești și Dancu.

Campusul s-a bucurat de prezența continuă a celor doi preoți organizatori, care au animat cateheza ecumenică, de prezența domnului primar care a inițiat pe participanți în karate, de ospitalitatea Școlii "D.D. Pătrășcanu", precum și de implicarea efectivă în programul campusului a celor două surori de caritate ale Congregației "Sfântul Apostol Paul" din Tomești și a celor două surori oblate ale Congregației "Inima Neprihănită a Sfintei Fecioare Maria" din Dancu.

Tema generală a fost cât se poate de provocatoare: "Nimeni nu este așa de sărac încât să nu poată oferi ceva și nimeni nu este așa de bogat încât să nu poată primi ceva".

Pe parcursul campusului s-au învățat multe jocuri în grup, cântece, bansuri, s-au compus imnuri, s-au spus ghicitori, au avut loc întreceri sportive de grup, totul culminând cu căutarea și găsirea comorii celei mari.

Mare a fost bucuria când, la sfârșitul celor trei zile frumoase și obositoare, dincolo de premii pentru toți participanții, constând în dulciuri, cărți, reviste, caiete, medalii și iconițe, trei dintre echipele câștigătoare au fost răsplătite cu excursii. Echipa Fluturașilor de pe locul I a beneficiat de o excursie de o zi la mănăstirea ortodoxă de la Hadâmbu, echipa Licuricilor, clasată pe locul al II-lea, de o excursie de o zi la Congregația "Don Orione" din Iași, iar Îngerașii de pe locul al III-lea de o excursie la catedrala catolică "Adormirea Maicii Domnului" din Iași și la Mitropolia Moldovei și Bucovinei din Iași.

Campusul interconfesional de la Tomești a fost posibil și datorită multor sponsori, care, înțelegând importanța unei asemenea inițiative, și-au arătat generozitatea într-un mod surprinzător.

Impresiile din timpul campusului și mai ales de după ne-au făcut să credem că într-adevăr campusul a fost reușit, că a fost benefic și ca atare merită să fie continuat.

Iată câteva dintre impresii:

- "Nu a fost frumos, ci foarte frumos". (pr. Pavel)

- "A fost o experiență nouă. Mulțimea copiilor, jocurile, muzica, unitatea în căutarea unei comori și faptul ca am învățat să luptăm corect mi-au rămas bine în minte". (d-na Paula)

- "Sunt foarte fericită că am câștigat această excursie la Mănăstirea Hadâmbu. Este un loc minunat ce oferă o liniște sufletească deosebită. Dacă nu aș fi avut această onoare, poate că nu aș fi vizitat-o niciodată". (Ioana)

- "Am rămas profund impresionat de frumusețea catedralei și am crezut pentru o clipă că am intrat într-o biserică pe care am văzut-o doar la televizor". (Cristi)

- "A fost o experiență plăcută pentru că am avut ocazia să lucrez cu copiii. Cred că am învățat multe lucruri interesante și frumoase totodată. Am avut ocazia să cresc atât educațional, cât și spiritual". (Cristina)

- "Inițiativa organizării unui campus interconfesional la Tomești a fost foarte bine venită, atât pentru copii care au participat, cât și pentru părinții lor și pentru întreaga comunitate. Se simțea nevoia cunoașterii reciproce între copiii și adolescenții celor două confesiuni catolice și ortodoxe din localitățile Tomești și Dancu. Cum se putea răspunde la această necesitate? Cred că pe lângă școală și campusul a avut rolul său, fiind o bună ocazie pentru cunoașterea reciprocă. Împreună participanții și-au îmbogățit experiența lor de până atunci. Au făcut noi cunoștințe, au învățat lucruri noi despre religie, au învățat noi cântece și au practicat noi jocuri. Toate acestea îi vor ajuta să fie mai buni. Consider că o asemenea inițiativă trebuie numaidecât continuată". (pr. Iosif Agiurgioaei)

Geanina Lungu
 


lecturi: 8.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat