În faţa inundaţiilor din Moldova (I)

Trimisă de Caritas pentru a analiza direct situaţia judeţelor din Moldova care au fost inundate de furia apelor în ultima perioadă, Mihaela Condac, coordonator al programelor de intervenţie în situaţii de urgenţe în cadrul Centrului Diecezan Caritas Iaşi, prezintă câteva impresii în faţa acestor dezastre, dar mai ales sentimentul în faţa durerii oamenilor din acele zone.

Nu îmi este uşor să descriu ce am trăit şi ce am văzut astăzi, 13 iulie 2005.

Lucrez în Caritas de patru ani şi tot de patru ani coordonez programul de intervenţie în situaţii de urgenţe şi catastrofe naturale. Şi am intervenit în teren când au fost inundaţii în judeţele din regiunea Moldova, însă nu am văzut niciodată un dezastru atât de mare cum este cel provocat de ploile din aceste zile.

Ieri seara am văzut la ştiri că sunt inundaţii în judeţul Bacău şi am pornit de dimineaţă să evaluăm situaţia din Agăş (zona cea mai afectată), pentru a stabili cu ce putem ajuta populaţia afectată. Am ajuns în Bacău şi am primit un telefon prin care ni s-a comunicat că un cartier din oraşul Bacău este evacuat. Din păcate, nu am putut ajunge acolo, deoarece apa ajunsese deja pe străzi să aibă un metru şi jumătate. În oraşul Bacău însă era o atmosferă destul de calmă.

Mergând mai departe, pe tot drumul spre Agaş se vedeau semnele clare ale furiei apelor. Pe şosea erau mâl, noroi, crengi de copaci rupte, tot felul de aluviuni scurse de pe versanţii dealurilor. Apoi am dat peste o porţiune de drum îngustat, deoarece terenul a alunecat şi s-a prăbuşit şoseaua.

La Sănduleni (circa 20 km) am întâlnit primele case inundate. Erau oameni care mai încercau să salveze ce se mai putea din case în care apa a intrat până la jumătate.

Deja la Helegiu (30 km) nu se mai putea merge cu maşina, şoseaua era inundată, apa pe şosea ajungea până la genunchi. Am întâlnit acolo oameni disperaţi, care priveau neputincioşi ce distruge furia apelor. Erau oameni refugiaţi în podurile caselor sau pe acoperişuri şi case izolate de unde nu puteau fi salvaţi oamenii cu mijloacele de salvare existente în comunitate. Oamenii priveau cum apa râului Tazlău devine tot mai mare şi le înghite casele puţin câte puţin. Am văzut în faţa mea cum o casă s-a crăpat şi i-au plesnit toate geamurile, şi apoi crăpătura devenea tot mai adâncă. Toată lumea aştepta jandarmii care urmau să vină să salveze oamenii izolaţi.

Primarul satului ne-a spus că nu ştie unde îi va caza pe cei sinistraţi, şi că are nevoie de saltele, paturi, cearşafuri şi mai ales apă potabilă şi alimente.

Aceasta este imaginea unui singur sat. Din păcate în tot judeţul Bacău este aceeaşi imagine. O statistică provizorie a dezastrului arată aşa:

• case inundate: 2.114, din care 108 distruse

• anexe inundate: 108

• persoane evacuate: 460 persoane

• teren arabil inundat: 800 hectare

• 11 podeţe şi 22 poduri distruse

• 5 persoane blocate la Iteşti

• oraşul Bacău a rămas fără apă şi energie electrică.

Este sumbră imaginea pe care o lasă inundaţiile în urmă. Îmi dau seama oricum că pentru mine a fost uşor, că m-am întors acasă. Ce trăiesc însă oamenii care rămân în zonele calamitate?

Mihaela Condac

lecturi: 8.