Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 
Dofteana: Campus pentru copii

Un grup de 37 de copii din Parohia "Isus, Bunul Păstor" din Roman, însoțiți de 10 animatori, au participat, în perioada 7-10 iulie, la un campus de formare în localitatea Dofteana (județul Bacău).

Plecarea a avut loc joi după-amiaza din gara Roman. În prima zi copiii au participat la sfânta Liturghie, au luat cina împreună iar apoi s-a dat stingerea. În următoarele două zile copiii au participat dimineața la cateheză iar după prânz au avut parte de ieșiri la iarbă verde, jocuri și concursuri, sfântul Rozariu și sfânta Liturghie. Ultima zi, duminică 10 iulie, a fost marcată de participarea la sfânta Liturghie alături de comunitatea catolică din Dofteana urmată de premierea tuturor copiilor, dar mai ales a celor care au lucrat cel mai frumos la cele două cateheze. S-a premiat cel mai frumos catren și cea mai interesantă pantomimă. Catrenul câștigător este:
"O monedă-am dăruit,
Creștin eu am devenit.
Sâmburele l-am plantat
Pe Isus eu l-am urmat".

Copiii au avut parte și de o altfel de surpriză. Pentru că nu i-au lăsat pe animatori să doarmă-n prima noapte, aceștia s-au gândit ca în a doua noapte să mâzgălească pe toți pe față cu carioci. Aceștia nu au aflat nici acum cine a fost de fapt "făptașul".

Deși a fost foarte obositor, toți copiii s-au declarat mulțumiți de desfășurarea campusului și au promis că vor veni și la următorul.

Cristina Cobzaru
 


lecturi: 8.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat